24 de definiții pentru zurba zurbă zurbală zorba


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ZURBÁ, zurbale, s. f. (Înv.) Revoltă, răscoală. ♦ Gălăgie, zarvă; ceartă, bătaie. [Var.: zúrbă, zurbálă s. f.] – Din tc. zorba.

ZURBÁ, zurbale, s. f. (Înv.) Revoltă, răscoală. ♦ Gălăgie, zarvă; ceartă, bătaie. [Var.: zúrbă, zurbálă s. f.] – Din tc. zorba.

zurba sf, a [At: NECULCE, L. 309 / V: (rar) ~lă, (îvr) ~bă, (înv) zor~, zorbă / Pl: ~le, (rar) ~be, ~li / E: tc zorba, sgp zurbală] 1 (Înv) Răzvrătit. 2 (Înv) Răzvrătire. 3 (Îe) (Reg) A lua cu ~ua A lua cu forța și pe nedrept. 4 (Îe) (Reg) A lua cu ~ua A trata pe cineva fără înțelegere, fără bunăvoință. 5 (Îvr) Zgomot (8). 6 (Rar) Petrecere. 7 (Fam) Scandal. 8 (Pex) Încăierare. 9 (Rar) Neînțelegere. 10 (Rar; îf zurbală) Necaz.

zurba s.f. 1 (fam.) Scandal, ceartă; ext. bătaie. Vreme și poftă de zurbă n-avea (CE. PETR.). ♦ Neînțelegere, discordie. Toate cuvîntările... au stîrnit... dușmănii și zurbale în sat (SADOV.). 2 (înv., reg.) Gălăgie, zarvă. În preajma bordeielor nu mai era nici o zurba (SADOV.). 3 (înv.) Revoltă, răscoală. Cîtă cădere aduc țării asemenea răutăți și zurbale (SADOV.). • pl. -ale. și (înv., reg.) zurbă, (înv.) zarbă, zurbală s.f. /<tc. zorba.

ZURBÁ, zurbale, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Revoltă, răscoală. Știm cită scădere aduc țării asemenea răutăți și zurbale. SADOVEANU, Z. C. 164. Auzise vorbă că este zurba asupra lui vodă. NEGRUZZI, S. I 157. 2. Gălăgie, zarvă; ceartă, bătaie. În preajma bordeielor nu mai era nici o zurba. SADOVEANU, P. M. 312. Și stăi, Voico, de nu da, Că nu sînt cu vreo zurba, Ci m-a trimis domnia, Că te poftește la ea. PĂSCULESCU, L. P. 241. – Variante: zúrbă, zurbe (STANCU, D. 332, STĂNOIU, C. I. 163), zurbálă (CAMILAR, N. II 15) s. f.

ZURBÁ, zurbale, s. f. (Înv.) Revoltă, răscoală. ♦ Gălăgie, zarvă, ceartă, bătaie. [Var.: zúrbă, zurbálă s. f.] – Tc. zorba.

ZURBÁ ~le f. înv. 1) Acțiune violentă împotriva unei nedreptăți; revoltă; răzvrătire; rebeliune. 2) fig. Zgomot mare (de glasuri, de mijloace de transport etc.); larmă; gălăgie; zarvă. /<turc. zorba

zurba f. revoltă: pentru ce ați venit așa cu zurba? NEGR. [Vechiu-rom. zorba, rebel = turc. ZORBA, lit. care joacă cu zor].

zurbá și zúrbă f. (din maĭ vechĭu zorba, rebel, d. turc. zorba, rebel, pers. zorbaz, din zor, putere, și baz, jucător, adică „atlet”. V. zor). Revoltă. Azĭ. Rar. Fam. Bătaĭe, ceartă, scandal. – În Mold. zurbavă, pl. e și ăvĭ (după gîlceavă): noaptea trecuse fără zurbavă (Sov. 177).

ZURBÁLĂ s. f. v. zurba.

ZURBÁLĂ s. f. v. zurba.

ZURBÁLĂ s. f. v. zurba.

ZÚRBĂ s. f. v. zurba.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

zurbá (înv.) s. f., art. zurbáua, g.-d. art. zurbálei; pl. zurbále, art. zurbálele

zurbá s. f., art. zurbáua, g.-d. art. zurbálei; pl. zurbále


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ZURBÁ adj., s. v. răsculat, răzvrătit, rebel, revoltat.

ZURBÁ s. v. răscoală, răsculare, răzmeriță, răzvrătire, rebeliune, revoltă.

zurba s. v. RĂSCOALĂ. RĂSCULARE. RĂZMERIȚĂ. RĂZVRĂTIRE[1]. REBELIUNE. REVOLTĂ. corectată

  1. în original RĂVRĂTIRE Ladislau Strifler

zurba adj., s. v. RĂSCULAT. RĂZVRĂTIT. REBEL. REVOLTAT.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

zurbá (-ále), s. f. – Revoltă, răscoală. – Var. mr. zorba. Tc. (per.) zorba (Șeineanu, II, 391; Lokotsch 2224; Ronzevalle 97), cf. ngr. ζορμπᾶς, sb. zorba.Der. zurbalîc (var. înv. zorbalîc), s. n. (rebeliune, discordie, ceartă), din tc. zorbalik; zurbagiu, adj. (răzvrătit, rebel; scandalagiu); zurbavă, s. f. (ceartă, dispută, diferend), în Mold., prin contaminare cu gîlceavă; zurbaliu, adj. (rebel); zurbălui, vb. (a se răscula).

Intrare: zurba
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zurba
  • zurbaua
plural
  • zurbale
  • zurbalele
genitiv-dativ singular
  • zurbale
  • zurbalei
plural
  • zurbale
  • zurbalelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zurbă
  • zurba
plural
  • zurbe
  • zurbele
genitiv-dativ singular
  • zurbe
  • zurbei
plural
  • zurbe
  • zurbelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zurba
  • zurbala
plural
  • zurbale
  • zurbalele
genitiv-dativ singular
  • zurbale
  • zurbalei
plural
  • zurbale
  • zurbalelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F149)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zorba
  • zorbaua
plural
  • zorbale
  • zorbalele
genitiv-dativ singular
  • zorbale
  • zorbalei
plural
  • zorbale
  • zorbalelor
vocativ singular
plural

zurba zurbă zurbală zorba

  • 1. învechit Acțiune violentă împotriva unei nedreptăți.
    exemple
    • Știm cîtă scădere aduc țării asemenea răutăți și zurbale. SADOVEANU, Z. C. 164.
      surse: DLRLC
    • Auzise vorbă că este zurba asupra lui vodă. NEGRUZZI, S. I 157.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Zgomot mare (de glasuri, de mijloace de transport etc.).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: bătaie ceartă gălăgie larmă zarvă 2 exemple
      exemple
      • În preajma bordeielor nu mai era nici o zurba. SADOVEANU, P. M. 312.
        surse: DLRLC
      • Și stăi, Voico, de nu da, Că nu sînt cu vreo zurba, Ci m-a trimis domnia, Că te poftește la ea. PĂSCULESCU, L. P. 241.
        surse: DLRLC

etimologie: