ZURBA s.f. 1. (Mold., ȚR) Răzvrătit, răsculat. A: Atunci zorbalele au găsit pe un casap sîrbu ... și ducîndu-l la veziriul cel nou, l-au făcut, fără voia lui, de l-au îmbrăcat în caftan. NECULCE. Zorbalele au început a prăda în urdie. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: S-au sculat zurbale de la Țarigrad și au venit spre Odriiu. IST. ȚR. Duca-Vodă ... și pre zorbale i-au prins de i-au omorît. R. POPESCU. 2. (Mold.) Răzvrătire, răzmeriță, răscoală. La mare primejdie fusese Alexandru bătrînul, tatăl lui Nicolae-Vodă, pe vremea zorbalelor Țarigradului asupra lui soltan Mustafa la Odriiu, de l-au mazilitu. NCL II, 292. Au rădicat zurba asupra lui Mihai-Vodă, ca să-l ia din scaun. PSEUDO-MUSTE: cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.): NECULCE. Variante: zorba (NCL II, 292; R. POPESCU; PSEUDO-AMIRAS, gl.; NECULCE; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU). Etimologie: tc.. zorba. Vezi și zurbagiu, zurbalîc. Cf. rocoșan, rocoșelnic, rocoșitor, zurbagiu; hăbrușag, rocoș, rocoșeală, rocoșire, rocoșit, rocoșitură, zurbalîc.