ZAVISTUITOR, -OARE, zavistuitori, -oare, adj. (Înv.) Invidios, pizmaș; intrigant. [Pr.: -tu-i-] – Zavistui + suf. -tor.

zavistuitor, ~oare smf, a [At: CANTEMIR, HR. 138 / P: ~tu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: zavistui + -tor] (Înv) 1-2 smf, a (Îrg) Invidios. 3-4 smf, a (Îrg) Gelos. 5-6 smf, a (Îrg) Dușmănos. 7-8 smf, a Intrigant. 9-10 smf, a (Îrg) Certăreț (1-2). 11-12 a (Îrg; acțiuni ale oamenilor) Zavistios (11-13).

zavistuitor, -oare adj. (înv.) Invidios, pizmaș, intrigant. Știi că e... zavistuitor în limba ta cea română (HEL.). • sil. -tu-i-. pl. -ori, -oare. /zavistui + - tor.

ZAVISTUITOR, -OARE, zavistuitori, -oare, adj. (Înv.) Invidios, pizmaș, intrigant. [Pr.: -tu-i-] – Zavistui + suf. -tor.

ZAVISTUITOR, -OARE, zavistuitori, -oare, adj. (Învechit) Zavistnic. Răutatea lumei zavistuitoare Ne-au supus fără dreptate la vecinica chinuire. CONACHI, P. 245.

ZAVISTUITOR, -OARE, zavistuitori, -oare, adj. (Înv.) Zavistnic. – Din zavistui + suf. -(i)tor.

zavistuitor (desp. -tu-i-) (înv.) adj. m., s. m., pl. zavistuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. zavistuitoare

zavistuitor (-tu-i-) (înv.) adj. m., s. m., pl. zavistuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. zavistuitoare

zavistuitor adj. m. (sil. -tu-i-), pl. zavistuitori; f. sg. și pl. zavistuitoare

ZAVISTUITOR adj. v. gelos, invidios, pizmaș, pizmuitor, ranchiunos.

ZAVISTUITOR adj., s. v. intrigant.

zavistuitor adj. v. GELOS. INVIDIOS. PIZMAȘ. PIZMUITOR. RANCHIUNOS.

zavistuitor adj., s. v. INTRIGANT.

ZAVISTUITOR s.m. (Mold., ȚR) Persoană care manifestă invidie, pizmă, răutate, gelozie. A: Sau singur [Simion] din capul său au scornit-o sau de la . . .zavistuitoriu . . . au aflat-o. CANTEMIR, HR. B: Căpitan zavistuit, de zavistuitoriu mai mult slăvit vine. FN. Etimologie: zavistui + suf. -tor. - Vezi și zavistie, zăvistios, zavistliv, zavistnic, zavistui. Cf. băsăos, zavistios, zavistliv, zavistnic.