ZAVISTUITOR s.m. (Mold., ȚR) Persoană care manifestă invidie, pizmă, răutate, gelozie. A: Sau singur [Simion] din capul său au scornit-o sau de la . . .zavistuitoriu . . . au aflat-o. CANTEMIR, HR. B: Căpitan zavistuit, de zavistuitoriu mai mult slăvit vine. FN. Etimologie: zavistui + suf. -tor. - Vezi și zavistie, zăvistios, zavistliv, zavistnic, zavistui. Cf. băsăos, zavistios, zavistliv, zavistnic.