19 definiții pentru volan


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VOLÁN, volane, s. n. I. Piesă de formă circulară care servește la efectuarea manuală a unor comenzi pe mașini-unelte, autovehicule etc. II. Fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte, pe perdele, pe huse etc. – Din fr. volant.

volan [At: NEGRUZZI, S. I, 327 / V: ~t (Pl: ~nți) sm, vul~ / Pl: ~e, (înv) ~uri sn / E: fr volant] 1 sn Fâșie de țesătură încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte, perdele etc. 2 sn Piesă de formă circulară din mecanismul unui autovehicul, cu ajutorul căreia se dă autovehiculului direcția dorită. 3 sns (Pm) Automobilism (4). 4 sn Piesă în formă circulară cu ajutorul căreia se acționează un anumit mecanism al unei mașini. 5 snm (Îf volant) Piesă mare, în formă de roată, de obicei foarte grea, montată pe arborele motor al unei mașini cu piston, care servește ca element de reglare a mișcării și de uniformizare a turației. 6 snm (Tex; șîf volant) Piesă complexă din mecanismul mașinilor bătătoare, constând într-un cilindru îmbrăcat într-o garnitură de ace de oțel care, printr-o învârtire rapidă interiorul unui înveliș, scarmănă fibrele textile.

VOLÁN, volane, s. n. I. 1. Piesă de formă circulară din mecanismul unui autovehicul, cu ajutorul căreia se dă vehiculului direcția voită. 2. Piesă în formă de roată, cu ajutorul căreia se acționează un anumit mecanism al unei mașini. II. Fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte femeiască, pe perdele, pe huse etc. – Din fr. volant.

VOLÁN1, volane, s. n. Fîșie de țesătură subțire sau de dantelă (încrețită sau plisată) care se aplică ca garnitură pe anumite obiecte de îmbrăcăminte femeiască. Scoase o rochie de tul cu multe volane. CĂLINESCU, E. O. I 37. Ș-o să-ți spuie de panglice, de volane și de mode. EMINESCU, O. I 164. Printre rochile de mătăsării înflorate, printre falbalale... și volane, zării mai multe figuri rotunde și drăgălașe. ODOBESCU, S. I 384.

VOLÁN2, volane, s. n. 1. Piesă din mecanismul unui autovehicul (automobil, tractor etc.), cu ajutorul căreia se dă vehiculului direcția voită. Prin tălpi, prin șolduri, prin mîinile ce strîngeau volanul simțea metalul cutremurîndu-se. DUMITRIU, V. L. 111. Șoferul răsuci aprig volanul și automobilul țîșni pe lîngă ea ca o săgeată. REBREANU, R. I 152. 2. Piesă în formă de roată, cu ajutorul căreia se acționează un anumit mecanism de la o mașină (strung, mașină de perforat etc.).

VOLÁN s.n. I. Garnitură făcută dintr-o fâșie de țesătură ușoară sau de dantelă, adesea încrețită sau plisată, care se aplică drept podoabă pe rochii, la mâneci etc. II. (Tehn.) 1. Piesă din dispozitivul de direcție al unui autovehicul cu ajutorul căreia se poate îndrepta vehiculul în direcția voită. 2. Piesă în formă de roată cu ajutorul căreia se pun în mișcare anumite mașini, se acționează mecanisme etc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. volant].

VOLÁN s. n. I. garnitură dintr-o fâșie de țesătură ușoară sau de dantelă, încrețită sau plisată, drept podoabă pe rochii, la mâneci etc. II. 1. piesă din dispozitivul de direcție al unui autovehicul cu ajutorul căreia se poate îndrepta vehiculul în direcția voită. 2. piesă în formă de roată cu ajutorul căreia se pun în mișcare anumite mașini, se acționează mecanisme etc. (< fr. volant)

VOLÁN1 ~e n. Fâșie de stofă fină sau de dantelă, încrețită sau gofrată, folosită la garnisirea unor obiecte de îmbrăcăminte femeiască sau a unor cuverturi. /<fr. volant

VOLÁN2 ~e n. Dispozitiv circular cu ajutorul căruia se orientează roțile directoare ale unui autovehicul în direcția dorită. /<fr. volant

volan n. 1. garnitură în partea de jos a rochii; 2. un fel de joc în care o mingișoară garnisită cu pene s’aruncă în aer cu o rachetă: s’apucă de jucat volanu AL.; 3. la o mașină, vehicul = cârmă (= fr. volant).

*volán n., pl. e (fr. volant, adică „zburător”, d. voler, a zbura). Un fel de garnitură fîlfîitoare în prejuru poalelor uneĭ rochiĭ (V. falbala). Volant. Cîrma automobiluluĭ (de forma uneĭ roate în partea din ainte). V. fodor.

volant, a [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~nți, ~e / E: fr volant] 1 (Rar) Care poate zbura (1). 2 (Rar) Care se poate menține în aer. 3 Care poate fi deplasat cu ușurință și cu rapiditate Vz mobil. 4 (Îs) Echipă ~ă Echipă mobilă care se deplasează cu mare ușurință dintr-un loc de muncă în altul, după nevoie. 5 Care se poate desprinde Si: detașabil. 6 (Îs) Foaie ~ă Tipăritură pe o singură foaie care se difuzează în public ca manifest, ca afiș etc. 7 (Îas) Filă detașabilă dintr-un caiet, dintr-o carte etc. 8 (Îs) Bibliotecă ~ă Fond de cărți aparținând unei biblioteci și împrumutat unei instituții, pentru folosință temporară.

*volánt, -ă adj. (fr. volant, d. voler, a zbura; lat. volare, part. prez. volans, volantis. V. volatil). Necusut, liber, care nu se ține de alte foĭ: foaĭe volantă. Care se răpede în coace și’n colo p. a liniști un teritoriŭ: coloane (de trupe) volante. S. n. (și volan), pl. e. Roată mare și grea care, la o mașină, păstrează uniformitatea mișcăriĭ (pop. tuturigă). V. tîrcol.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VOLÁN s. (înv.) falbala, manget. (~ la o rochie.)

VOLAN s. (înv.) falbala, manget. (~ la o rochie.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

volán (-nuri), s. n.1. Piesă circulară la direcția unui vehicul. – 2. Roată de acționare a mecanismului unei mașini. – 3. Fîșie de țesătură încrețită care se aplică pe îmbrăcămintea femeiască, perdele etc. Fr. volant.Der. volant, adj., din fr. volant.

Intrare: volan
volan1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volan
  • volanul
  • volanu‑
plural
  • volane
  • volanele
genitiv-dativ singular
  • volan
  • volanului
plural
  • volane
  • volanelor
vocativ singular
plural
volan2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • volan
  • volanul
  • volanu‑
plural
  • volanuri
  • volanurile
genitiv-dativ singular
  • volan
  • volanului
plural
  • volanuri
  • volanurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

volan

  • 1. Piesă de formă circulară care servește la efectuarea manuală a unor comenzi pe mașini-unelte, autovehicule etc.
    surse: DEX '09 2 exemple
    exemple
    • Prin tălpi, prin șolduri, prin mîinile ce strîngeau volanul simțea metalul cutremurîndu-se. DUMITRIU, V. L. 111.
      surse: DLRLC
    • Șoferul răsuci aprig volanul și automobilul țîșni pe lîngă ea ca o săgeată. REBREANU, R. I 152.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Piesă de formă circulară din mecanismul unui autovehicul, cu ajutorul căreia se dă vehiculului direcția voită.
      surse: DEX '98 DLRLC DN
    • diferențiere Piesă în formă de roată, cu ajutorul căreia se acționează un anumit mecanism al unei mașini.
      surse: DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Fâșie de țesătură sau de dantelă încrețită sau plisată, care se aplică ca garnitură pe diferite obiecte de îmbrăcăminte, pe perdele, pe huse etc.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: falbala manget diminutive: volănaș 3 exemple
    exemple
    • Scoase o rochie de tul cu multe volane. CĂLINESCU, E. O. I 37.
      surse: DLRLC
    • Ș-o să-ți spuie de panglice, de volane și de mode. EMINESCU, O. I 164.
      surse: DLRLC
    • Printre rochile de mătăsării înflorate, printre falbalale... și volane, zării mai multe figuri rotunde și drăgălașe. ODOBESCU, S. I 384.
      surse: DLRLC

etimologie: