VOͲ, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti.

voi³ sn [At: ANTIPA, P. 540 / V: zb~ / Pl: ~uri / E: bg dou] 1 (Reg) Fiecare dintre rândurile de împletitură de papură sau de nuiele, într-o leasă sau într-un gard de prins pește. 2 Distanța dintre două voiuri (1), considerată ca unitate de măsură pentru gardul de prins pește. 3 (Olt) Împletitură din nuiele mai groase, ca un brâu, în construcția pătulului care servește la păstrarea porumbului. 4 Fâșie de pământ (arabil).

voi² [At: COD. VOR.² 1^r/7 / Pzi: ~esc, voi / E: pbl drr voie cf slv волити] 1-3 vt(a) A vrea (1-3). 4 vi A avea voință (2). 5 vi A-și manifesta voința (2). 6 vt(a) (Subiectul este instanța divină) A orândui. 7 vt (Înv) A alege (29). 8 vt (Înv) A prefera (1). 9 vt (Îcn) A îndrăzni. 10 vt (Îcn) A se îndemna. 11-12 vt A vrea (17-18). 13 vt (Îe) A ~ (cuiva) binele (sau, îvp, bine) A dori să i se întâmple cuiva lucruri plăcute. 14 vt (Îae) A ajuta pe cineva. 15 vt (Îae) A fi binevoitor cu cineva. 16 vi (Îvr; îe) A ~ în fețe A fi părtinitor. 17 vt (Îe) A ~ cuiva răul (sau, îvp, rău ori rele) A dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. 18 vt (Îae) A dușmăni pe cineva. 19 vt (Subiectul este Dumnezeu; adesea determinat prin „dulce” sau „bine”) A vrea (39). 20 vt (C. i. oameni) A vrea (40). 21-22 vtr A (se) vrea (39-40). 23 vr (Îvr) A se consacra (2). 24 vt A pretinde. 25 vt A solicita. 26 vt A ordona. 27 vt A aștepta ceva de la cineva. 28 vr A se pretinde. 29 vt (Subiectul indică autori sau lucrări ale acestora) A susține. 30 vt (Mai ales îcn) A fi de acord. 31 vt (Mai ales îcn) A permite. 32 vt (Îe) A nu ~ să audă (de...) A respinge categoric. 33 vt (Îe) A nu (mai) ~ să audă (sau să știe) de cineva A rupe relațiile cu cineva. 34 vt (Îvr; îe) A-i ~ (cuiva) dreptul A acorda (cuiva) dreptul la … 35 vt (Bis; înv) A primi (o dogmă, o credință, o misiune). 36 vt (C. i. oameni) A vrea (57). 37 vt (Îe) A nu ~ să știe (sau, îvr, să cunoască pe cineva) de … A refuza să recunoască autoritatea cuiva. 38 vt (Îcn; subiectul indică obiecte) A fi în stare.

voi¹ [At: (ante 1550) CUV. D. BĂTR. II, 424/14 / D: vouă (înv) vooă, voă, voî, voo, vooa (S și: voah), voao, voaă, voaî, (reg) vouo, vouî, voauă, voavă), vă (-v, înv, ve), vi / Ac: (pe) voi, vă (-v, reg, ve) / E: ml vos] 1 ppr Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul sau al grupului în care este inclusă persoana căreia i se adresează vorbitorul. 2 ppr (Pan; mai ales în literatura lirică) Înlocuiește numele unor ființe, obiecte, fenomene etc. personificate, pe care le invocă cineva. 3 ppr (La nominativ) Așezat înainte predicatului, îndeplinește funcția de subiect, marcând adesea insistența Voi plecați, nu ei. 4 ppr (La dativ; îf vouă, vă, v-, vi; așezat înainte sau, îvp, după predicat) Îndeplinește funcția de complement indirect Vouă v-am scris. Vouă vi le-a dat cadou. (Îvp) Să ajute voao. 5 ppr (Pop; la dativ; îf neaccentuată vi; urmat de un pronume personal, cu excepția femininului o) Are valoare de dativ etic Acuși vi-l arunc de aici. 6 ppr (La acuzativ; îf accentuată precedat de pp „pe”, înv, „pre”, însoțit de una dintre formele neacentuate vă, v-, sau îf neaccentuată vă, v-) Îndeplinește funcția de complement direct Pe voi v-a trimis. Vă așteaptă colegii. (Îvp) Voi da pre voi în mâna vrăjmașilor voștri. 7 ppr (La acuzativ; îf accentuată; precedat de diverse prepoziții sau adverbe) Îndeplinește funcția de atribut, de complement indirect, de complement circumstanțial Va fi prieten pentru voi. M-am gândit la voi. S-a îndreptat spre voi. 8 ppr (Îlav) (Pe) la ~ În casa voastră. 9 ppr (Îal) În familia voastră. 10 ppr (Îal) În localitatea voastră. 11 ppr (Îal) În părțile voastre. 12 ppr (Îal) În țara voastră. 13 ppr (La vocativ; adesea urmat de vocative sau de determinări atributive) Desemnează persoanele cărora locutorul li se adresează Voi, cei din spate, apropiați-vă! 14 prf (La dativ și la acuzativ; îf neaccentuate vă, v- sau vi) Îndeplinește funcția de subiect Vă aduceți aminte de el. Nu cred că vi le puteți imagina. 15 aps (La dativ; îf neaccentuată vă, v- sau vi) Indică posesiunea V-ați luat cartea. Vi se aduce prânzul. 16 aps (La dativ; îf neaccentuată vă, v- sau vi) Indică apartenența Degeaba vă bateți capul. Nu vi se sparg urechile de atâta zgomot? 17 pps (La dativ; îf neaccentuată vă, v- sau vi) Ține locul unui nume legat de persoanele cărora li se adresează vorbitorul, înlocuind, totodată, numele lor Luați-vă ce vă trebuie. 18 aps (La dativ; îf neaccentuată vă, v- sau vi) Indică dependența Unde vă sunt prietenii? Chiar și copiii vi-i duceți acolo? 19 pps (La dativ; îf neaccentuată vă, v- sau vi) Ține locul unui nume aflat într-o relație de dependență cu persoanele cărora li se adresează vorbitorul, înlocuind, totodată, numele lor. [Ce copii frumoși] Să vă trăiască! Vi-i țin până mâine. 20 ppl (Rar; la nominativ) Îndeplinește funcția de subiect Majestate, voi sunteți îndreptățit să decideți. 21 ppl (La dativ; îf vă, v-, vi) Îndeplinește funcția de complement indirectVă sunt profund recunoscător. Vi se va răspunde peste un timp. 22 ppl (La acuzativ; îf vă, v-) Îndeplinește funcția de complement direct Vă văd acum pentru prima oară, domnule. 23 ppl (Înv; la acuzativ; în formă accentuată; precedat de diverse prepoziții sau adverbe) Îndeplinește funcția de atribut, de complement indirect, de complement circumstanțial Cât despre voi, domnule, speram că nu te voi mai vedea vreodată.

voi¹ pron.pers. 2 pl. A (înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul sau al grupului, al categoriei de oameni în care este inclusă persoana căreia i se adresează vorbitorul) I (la nom.; îndeplinește funcția de sub., marcînd adesea insistența asupra sub.; așezat înaintea pred.) Voi sînteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni! (EMIN.). ◊ (urmat de vocat. cu rol de întărire sau de precizare, de apoz. sau de prop.atr.) Voi, care sînteți o coloană de cultură în Orient..., veți introduce pe cît se poate mai degrabă formele cele nouă ale civilizațiunii (MAIOR.). Voi, femeilor, ați nenorocit mulțime de scriitori (BACOV.). ◊ (accentuat prin reluare) Pentru Roma acest soldat mișel Din piept știu să-și verse prin taberi caldul sînge. Dar voi, voi ce dați Romei? (CAR.). ◊ (în corelație cu alte pron.pers. sau cu subst., indică paralelismul sau opoziția) Voi poate nu știați prea bine toate astea, dar eu, care am trăit lîngă el, mai știu și altele (PRED.). II (la dat.) 1 (îndeplinește funcția de compl. indir.) a) (înv., pop.; în forma acc. „vouă”; așezat după pred.) Ei, vedeți, zise iarăși cel mare, dacă mă potrivesc eu vouă? (CR.). ◊ (urmat de vocat. cu rol de întărire sau de precizare, de apoz.) Poruncim voao, preoților și diaconilor (ANTIM). b) (în formele neacc. „vă”, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb. pred.) Vă urez și fericire, Trai plăcut și-ndelungat (ALEX.). V-am trimis două telegrame, una d-tale și alta lui Davila (CAR.) ◊ (în forma neacc. „-vă”; așezat după vb.pred.) Fie-vă milă și iertați-mă! (SADOV.). ◊ (intercalat între elementele unor forme compuse inversate ale vb. pred.) Eu fără de preț datu-v-am atîta bunătate (COR.). c) (în forma neacc. „vi”; urmat de un pron.refl., de un pron.pers. – cu excepția fem. „o” – sau de formele conjuncte de indic. prez., pers. 3 sg. și pl, ale vb. „a fi”; așezat înaintea vb. pred.) Mă mir că nu vi-i rușine să mințiți cu atîta sfruntare (REBR.). d) (forma acc. „vouă” este urmată de una dintre formele neacc. „vă”, „v-” care reia compl. indir. exprimat prin forma acc.) Vouă vă arde de nebunii și de blestemății (REBR.). e) (forma neacc. „vă” sau „v-” este urmată de cea acc. „vouă” și anticipează compl. indir. exprimat prin forma acc.; forma neacc. este așezată înaintea vb. pred.) Vă dau vouă aceste trei tamazlîcuri (SADOV.). III (la ac.) 1 a) (îndeplinește funcția de compl. dr.) Vestea adusă v-a supărat pe voi; b) (informele neacc. „vă”, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb. care îndeplinește, singur sau împreună cu alte părți de vorbire, funcția de pred.) Bine v-am găsit (EMIN.). Nu vă mai pot suferi (CR.). ◊ (informa neacc. „-vă”; așezat după vb.pred.) Nu uitați, rogu-vă, după cîștigarea primei lupte, a bea un pahar, cu toată inima (CAR.). c) (forma acc., precedată de prep. „pe”, este urmată de una dintre formele neacc. „vă” sau „v-” care reia compl. direct exprimat prin forma acc.) Pe voi vă trimit la cărat piatră (VOIC.). 2 (în formă acc.; precedat de diverse prep. sau adv., îndeplinește funcția de atr., de compl. indir., de circ. de mod, de loc etc.) În cămara din fund... să nu intrați, că nu va fi bine de voi (ISP.). Ura noastră pentru voi nu va mai fi un simțămînt, ci o rațiune (EMIN.). La voi e cu putință tot ce la oameni pare Neputincios și greu (BOL.). ◊ Loc.adv. (Pe) la voi = a) în casa voastră; în gospodăria voastră; în familia voastră. Trec azi pe la voi (CA. PETR.). Δ (precizat prin „în casă”, „acasă”) Îngăduie-mă și pe mine la voi în casă, pîine cu vin să mănînc și eu (STANCU); b) în satul sau în orașul vostru; în părțile voastre. Nu știu cum o fi pe la voi; dar aici, dacă ține tot așa, apoi, peste vreo săptămînă, fără grijă, puteți veni cu copiii (CAR.). IV (la vocat.; adesea urmat de alte vocat. sau de determ. atr.) A mai venit de-atuncea să v-asculte, Voi, plopi adînci, cu voci și șoapte multe? (ARGH.). B (la dat. și la ac.; în formele neacc. „vă”, „v-” sau „vi-”, cu val. de pron.refl.) 1 (însoțește un vb. refl.) a) (la dat.; în formele neacc. „vă”, „v-”; așezat înaintea vb.) Cum v-ați putut închipui așa ceva? (VOIC.). Vă închipuiți cîte abuzuri se făceau în favoarea intereselor familiale (CĂL.). b) (la ac.; în formele neacc. „vă”, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb.) O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți, Ați ajuns acum de modă (EMIN.). ◊ (după vb. la imper. sau la ger.) Cărăbăniți-vă de la mine și mă lăsați în pace! (CR.). C (la dat.; în formele neacc. „vă”, prin eliziune, „v-”, „vi-”, are val. de adj.pos.) I (indică posesiunea; în formele neacc. „vă”, prin eliziune, „v”; așezat înaintea vb.) Sub luna plină Vă strălucesc armurile ca noi (ISANOS). ◊ (după vb. la imper.) Încingeți-vă spada la danțul cel de moarte (EMIN.). II (indică apartenența) 1 (în formele neacc. „vă”, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb.) Dacă n-a fost ea vrednică să vă răpuie capul, fii măcar tu vrednic s-o stâpînești (CR.). 2 (în forma neacc. „vi”; urmat de un pron.refl., de un pron.pers. – cu excepția fem. „o” – sau de formele conjuncte de indic, prez., pers. 3 sg. și pl, ale vb. „a fi”; așezat înaintea vb.) Inima nu vi se frînge? (BOL.). III (indică dependența) 1 (în formele neacc. „vă” sau, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb.) Ce vă fac copiii? (SADOV.). 2 (în forma neacc. „vi-”; urmat de un pron.refl., de un pron.pers. – cu excepția femininului „o” – sau de formele conjuncte de indic, prez.,pers. 3 sg. și pl, ale vb. „a fi”; așezat înaintea vb.) Ce templu e acesta În care chiar copiii vi-i duceți jertfă? (CAR.). IV (cu val. sub.; cu val. de adj.pos.; în formele neacc. „vă-”, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb.) În noaptea asta v-ați scris moartea... vorbi el cu voce joasă (SADOV.). ◊ (așezat după vb.; vb. este la imper. sau, înv., la viitorul I al indic.) Spuneți-vă părerea sinceră (CAR.). D (folosit ca pron. de politețe) 1 (la dat.; îndeplinește funcția de compl. indir.) a) (în formele neacc. „vă”, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb. determ.) Dle președinte, vă sînt recunoscător de bunăvoință cu care mă conduceți în această dezbatere, foarte grea pentru mine (MAIOR.). b) (în forma neacc. „vi-”; urmat de un pron.refl., de un pron.pers. – cu excepția fem. „o” – sau de formele conjuncte de indic, prez., pers. 3 sg. și pl, ale vb. „a fi”; așezat înaintea vb. determ.) Dacă nu vi-i cu supărare, încotro mergeți d-voastră la vremea asta și pe locurile aistea, domnișorule? (HOG.). 2 (la ac.; îndeplinește funcția de compl.dr.) V-am rugat să-mi dați cuvîntul, dle președinte (MAIOR.). 3 (înv.; la ac.; în formă acc.; precedat de diverse prep. sau adv., îndeplinește funcția de atr., de compl.indir., de compl. de mod, de loc etc.) Despre voi era vorba, magnifice (E. BAR.). 4 (la ac.; în formele neacc. „vă” sau, prin eliziune, „v-”; așezat înaintea vb.) Cu cît m-am gîndit mai mult la felul în care v-ați purtat cu mine, cu atît mai din adînc a venit răscolirea (CA. PETR.). E (cu val. de dat. etic) Acuși vi-o spun. • dat. vouă, (înv.) voaoă, vă, v-, vi-; acuz. (pe) voi, vă. /lat. vōs.

VOͲ, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). Cf. sl. voliti.

VOͳ, voiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut; în concurență cu vrea, astăzi folosit mai ales la perfectul simplu, la imperfect și la mai mult ca perfect, la celelalte timpuri fiind înlocuit cu «vrea») A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gînd să..., a intenționa; a vrea. Nu voiai să mă primești și să mă asculți. C. PETRESCU, C. V. 147. Într-una din zile moșneagul voiește a merge la tîrg să mai cumpere cîte ceva. CREANGĂ, P. 76. O, an prezis atîta, măreț, reformator... Arată semn acelor ce nu voiesc să crează. ALEXANDRESCU, P. 78. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui (într-o acțiune). Voiește și vei putea. 2. A consimți, a primi, a fi de acord. Gheonoaia... rugă pe Făt-Frumos să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete ce avea... el însă nu voi. ISPIRESCU, L. 5. Era străin, de departe, zicea el, dar nu voia să spună de unde. CARAGIALE, O. III 231. – Prez. ind. și: voi (EMINESCU, O. I 147).

A VOÍ ~iésc tranz. 1) A avea dorința; a vrea; a dori. 2) A fi de acord; a accepta; a consimți. /<lat. volere

voì v. 1. a avea dorința, intențiunea, voința de: voiesc să plec; 2. a dori: a voi cuiva bine; 3. a pretinde, a cere: ce voiești pentru asta? 4. auxiliar pentru formarea viitorului: voiu răspunde. [Slav. VOLITI].

voáĭe (să voaĭe), să vrea. V. voĭ 2.

voĭésc v. tr. (d. voĭe saŭ d. vsl. volĭon, voĭesc, voliti, a voi). Vreaŭ (în limba scrisă). V. refl. L. V. Mă învoĭesc.

voi¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiesc, 3 sg. voiește, imperf. 1 voiam; conj. prez. 1 sg. să voiesc, 3 să voiască (înv. sau rar la unele moduri și timpuri)

voi² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiesc, imperf. 3 sg. voia; conj. prez. 3 să voiască

voí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, 2 sg. voiéști, 3 sg. voiéște, 1 pl. voím, imperf. 1 sg. și pl. voiám, 3 sg. voiá; conj. prez. 3 sg. și pl. voiáscă; ger. voínd; part. voít

voi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiesc, 2 sg. voiești, 3 sg. voiește, 1 pl. voim, imperf. voiam, conj. voiască, ger. voind, part. voit)

voiesc, voiască 3 conj., voiam 1 imp.

VOÍ vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. v. vrea. 5. v. consimți. 6. v. intenționa.

VOI vb. 1. a dori, a jindui, a pofti, a rîvni, a vrea, (înv.) a deșidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să se odihnească.) 2. a cere, a dori, a pofti, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 3. a dori, a-i plăcea, a pofti, a vrea. (Rămîi cu cine ~.) 4. a cere, a pretinde, a vrea. (Iată ce ~ eu de la voi; cît ~ pe ceas?) 5. a accepta, a admite, a consimți, a se învoi, a primi, a vrea. (~ să fii soția mea?)