12 definiții pentru ustura
din care- explicative (7)
- morfologice (3)
- etimologice (1)
- argou (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
USTURA, pers. 3 ustură, vb. I. Tranz. A produce cuiva o senzație dureroasă de înțepătură, de urzicare sau de arsură. ♦ Fig. A provoca cuiva o durere fizică sau morală; a lovi, a îndurera. – Lat. ustulare.
ustura [At: BIBLIA (1688), 6192/22 / Pzi: ustur / E: ml ustulare] 1 vt (Precedat de un pronume personal la acuzativ; c. i. o ființă sau o parte a corpului; subiectul indică locul dureros) A provoca o senzație de înțepătură, de urzicare, de arsură Si: a pișcă. 2 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) inima (sau sufletul) A simți o durere puternică, fizică sau morală. 3 vt (Gmț; îe) A-l ~ (pe cineva) spatele A merita o bătaie. 4 vt (Reg; îe) A-l ~ (pe cineva) călcâiele A avea dor de ducă. 5 vt (Fam; îe) Are să-l ~re O s-o pățească, va plăti scump. 6 vi (D. băuturi, condimente, mâncăruri condimentate, mirosuri) A provoca o senzație specifică de înțepătură (pe limbă, în nări), de usturime Si: a pișca. 7-8 vti (Fig; precedat de un pronume personal la acuzativ; c. i. o persoană) A provoca (prin vorbe caustice, prin răutate etc.) o suferință morală. 9 vt (îvp) A provoca dureri fizice cuiva Si: a chinui (1). 10 vt (În descântece) A freca, a da cu usturoi (4).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
USTURA, pers. 3 ustură, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o senzație dureroasă de înțepătură, de urzicare sau de arsură. ♦ Fig. A provoca cuiva o durere fizică sau morală; a lovi, a îndurera. – Lat. ustulare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
USTURA, pers. 3. ustură, vb. I. Tranz. (Folosit și factitiv sau absolut; complementul indică o ființă sau o parte a corpului și este în același timp subiect logic; subiectul gramatical indică locul dureros sau agentul care cauzează durerea) 1. A face pe cineva să simtă o senzație ascuțită de înțepătură sau de arsură, de obicei dureroasă. Învîrtea cu o lingură de lemn Prin cratița în care sfîrîia rîntașul Și mormăia că o ustură, de ceapă, ochii. BENIUC, V. 37. Sara, mă ustura pielea feții și mă durea capul. SADOVEANU, O. VII 49. Zăpada sfărmicioasă stăpînea tot cuprinsul, atît de albă, că, privind-o mai mult, ustura ochii. REBREANU, N. 68. Ochii roșii îi ardeau în cap și-l usturau ca de fum. VLAHUȚĂ, O. A. I 104. ◊ Expr. A-l ustura (pe cineva) inima (sau la inimă), se spune cînd cineva simte o durere puternică, fizică sau morală. Mă ustură inima-n mine, cumătră! mă rog, scoate-mă. CREANGĂ, P. 33. (Glumeț) A-l ustura pe cineva spatele, se spune cînd cineva merită bătaie. 2. Fig. A trata rău pe cineva, asuprindu-l, chinuindu-l, făcîndu-l să sufere. Ne-am dat robi unuia Calistrat vel-vornic. Ne-a ucis și ne-a usturat acesta; ne-au ucis și ne-au usturat alții după dînsul. SADOVEANU, N. F. 28. Are să se mînie și are să ne usture rău mînia lui. id. O. VI 68. Îl ustura sufletul de amărăciune. REBREANU, R. I 129. ♦ A înțepa pe cineva cu vorba. Povestea e extrem de pitorească și ustură în toate cuvintele ei. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 15/7. Mătrăguna A-nvățat un brusture Să le spuie-n față una Care să le usture! TOPÎRCEANU, B. 50.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A USTURA pers 3 ustură tranz. 1) (în construcții cu sens pasiv) A supune unei senzații dureroase (prin urzicare, înțepare, arsură etc.). Îl ustură limba. 2) (ființe) A face să sufere, provocând dureri fizice sau morale. ◊ ~ (pe cineva) inima (sau la inimă) a simți o extraordinară durere sufletească. /<lat. ustulare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
usturà v. a simți durere în urma arderii, urzicării sau tăierii. [Lat USTULARE]. ║ fig. durea: vorbele tale m’au usturat mult.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ústur, a -á v. tr. (lat. ústulo, -áre, a arde [v. tr.]. Cp. cu scutur, tremur, vîntur). Îs caustic, îs ardeĭat, cauzez usturime (la limbă, la o rană): uniĭ ardeĭ ustură, acidu fenic ustură. V. refl. Simt usturime: mă ustură limba și buzele de borșu luĭ badea Ion. Fig. Urzic, pișc, înțep: vorba ceĭa l-a usturat răŭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
ustura (a ~) vb., ind. prez. 3 ustură, imperf. 3 pl. usturau; conj. prez. 3 să usture
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de Serene76
- acțiuni
ustura (a ~) vb., ind. prez. 3 ustură
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ustura vb., ind. prez. 3 sg. ustură, imperf. 3 sg. ustura
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
ustura (-r, -at), vb. – A provoca cuiva o senzație dureroasă de înțepătură, de urzicare sau de arsură. – Mr. ustur, istr. usturu. Lat. ūstŭlāre (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Pușcariu 1845; REW 9097), cf. usca și it. ustolare (cors. usciá, logud. usciare), v. sp. uslar (Bierzo asturar). – Der. usturător, adj. (caustic, care ustură, picant); usturătură, s. f. (înțepătură, mîncărime, usturime); usturime, s. f. (senzație de arsură, de mîncărime); usturos, adj. (picant); usturoi (var. Trans. ustunoi), adj. (care ustură, plantă Alium sativum); usturoiță, s. f. (plantă cruciferă cu miros de usturoi, Alliaria officinalis).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
a-l ustura (pe cineva) la ficați expr. 1. a simți o durere fizică puternică. 2. a produce (cuiva) un sentiment puternic de mânie / de regret / de ciudă.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
verb (VT2) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
— | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | — | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) | — | — | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
usturaverb
- 1. A produce cuiva o senzație dureroasă de înțepătură, de urzicare sau de arsură. DEX '09 DLRLC
- Învîrtea cu o lingură de lemn Prin cratița în care sfîrîia rîntașul Și mormăia că o ustură, de ceapă, ochii. BENIUC, V. 37. DLRLC
- Sara, mă ustura pielea feții și mă durea capul. SADOVEANU, O. VII 49. DLRLC
- Zăpada sfărmicioasă stăpînea tot cuprinsul, atît de albă, că, privind-o mai mult, ustura ochii. REBREANU, N. 68. DLRLC
- Ochii roșii îi ardeau în cap și-l usturau ca de fum. VLAHUȚĂ, O. A. I 104. DLRLC
-
- Ne-am dat robi unuia Calistrat vel-vornic. Ne-a ucis și ne-a usturat acesta; ne-au ucis și ne-au usturat alții după dînsul. SADOVEANU, N. F. 28. DLRLC
- Are să se mînie și are să ne usture rău mînia lui. SADOVEANU, O. VI 68. DLRLC
- Îl ustura sufletul de amărăciune. REBREANU, R. I 129. DLRLC
- 1.1.1. A înțepa pe cineva cu vorba. DLRLC
- Povestea e extrem de pitorească și ustură în toate cuvintele ei. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 15/7. DLRLC
- Mătrăguna A-nvățat un brusture Să le spuie-n față una Care să le usture! TOPÎRCEANU, B. 50. DLRLC
-
-
- A-l ustura (pe cineva) inima (sau la inimă), se spune când cineva simte o durere puternică, fizică sau morală. DLRLC
- Mă ustură inima-n mine, cumătră! mă rog, scoate-mă. CREANGĂ, P. 33. DLRLC
-
- A-l ustura pe cineva spatele, se spune când cineva merită bătaie. DLRLC
-
etimologie:
- ustulare DEX '09 DEX '98