ústur, a -á v. tr. (lat. ústulo, -áre, a arde [v. tr.]. Cp. cu scutur, tremur, vîntur). Îs caustic, îs ardeĭat, cauzez usturime (la limbă, la o rană): uniĭ ardeĭ ustură, acidu fenic ustură. V. refl. Simt usturime: mă ustură limba și buzele de borșu luĭ badea Ion. Fig. Urzic, pișc, înțep: vorba ceĭa l-a usturat răŭ.