ULUC, uluce, s. n. 1. Jgheab făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, din care se adapă vitele sau în care li se pune nutrețul. 2. Canal de lemn sau de tablă pus de-a lungul streșinii caselor, pentru a aduna și a conduce spre burlane apa de pe acoperișuri. ♦ Canal, țeavă pentru captarea și scurgerea apei dintr-un izvor. 3. Jgheab de scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare o moară; lăptoc, scoc (1). ♦ Jgheab prin care curge făina măcinată (la moară). 4. Scobitură, șanț făcut de-a lungul unei piese de lemn, pentru a se putea îmbina cu altă piesă. – Din tc. oluk.

uluc¹ sn [At: I. IONESCU, C. 230/17 / V: (reg) hu~ sm, ol~, ~ă sf, ~ug sm (Pl și: ~ugi) / Pl: ~uce, ~uci sm, (reg) ~uri / E: tc oluk] 1 Jgheab. 2 Canal (pentru scurgerea apei). 3 (Rar; îe) A face gura ~ A apropia buzele, în formă de jgheab. 4 (Reg) Mic jgheab din scânduri, prin care se toarnă vinul din pritoacă în cadă. 5 Troacă. 6 (Reg) Albie de spălat rufele. 7 (Reg) Varniță. 8 Jgheab pentru scurgerea apei de pe acoperișul casei. 9 (Reg) Olan. 10 (Reg) Prispa casei. 11 (Mol) Jgheab de scânduri pe care curge apa ce mișcă roata morii Si: lăptoc, scoc. 12 Jgheab sau țeavă prin care curge făina la moară Si: vrană, (pop) piscoaie. 13 (Mol) Jilip. 14 (Mol; Dob) Jgheab în care se calcă strugurii Si: călcător. 15 (Reg) Covată la piuă. 16 (Reg) Vas (paralelipipedic) de scândură, în care se ține brânza la saramură. 17 (Rar) Fel de atelă din sârmă, căptușită pe dinăuntru cu vată, pentru protejarea membrelor fracturate. 18 Canelură (1). 19 Scobitură de-a lungul mesei dulgherului, în care se țin sculele. 20 (Mun) Unealtă de dulgherie, probabil pentru făcut caneluri.

ULUC, uluce, s. n. 1. Jgheab făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, din care se adapă vitele sau în care li se pune nutrețul. 2. Canal de lemn sau tablă pus de-a lungul streșinii caselor, pentru a aduna și a conduce spre burlane apa de pe acoperișuri. ♦ Canal, țeavă pentru captarea și scurgerea apei dintr-un izvor. 3. Jgheab de scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare o moară; lăptoc, scoc (1). ♦ Jgheab prin care curge (la moară) făina măcinată. 4. Scobitură, șanț făcut de-a lungul unei piese de lemn, pentru a se putea îmbina cu altă piesă. – Din tc. oluk.

ULUC, uluce, s. n. 1. Jgheab (de scînduri, de piatră sau dintr-un trunchi de copac) din care se adapă vitele sau în care se pune nutrețul pentru vite. Oile le mulgea, Uluc cu lapte umplea Și pe voinic îl băga... De rane se vindeca. ȘEZ. III 66. La fîntînă că venea, La uluce se punea Și din apă bea și bea. TEODORESCU, P. P. 689. 2. Canal de lemn sau de tablă, montat de-a lungul streșinii caselor, pentru a aduna apa de pe acoperiș și a o conduce spre burlane. ◊ (Poetic) Aste lacrimi strecurîndu-se pe lîngă zbîrciturile nasului ca pe niște uluce firești, ajungeau sub buza dedesubt. NEGRUZZI, S. I 6. ♦ Canal, țeavă pentru captarea și scurgerea apei dintr-un izvor. 3. Jgheab făcut din scînduri prin care curge apa pentru punerea în mișcare a unei mori de apă; lăptoc, scoc. ♦ Jgheab prin care curge făina din moară. S-a coborît la covată, a înlăturat măcinișul lui Șaban și a potrivit la uluc sacul său. SADOVEANU, O. L. 190. 4. Scobitură, șanț de-a lungul unei piese de lemn, făcut astfel încît piesa să se poată îmbina cu altă piesă. – Pl. și: (m.) uluci (CAZIMIR, L. U. 37).

ULUC ~ce n. 1) Vas făcut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatră, folosit pentru adăpatul vitelor; adăpătoare. 2) Jgheab pentru scurgerea apei de ploaie, fixat sub acoperișul caselor; streașină. 3) Canal din scânduri prin care curge apa pentru a pune în mișcare roata unei mori; lăptoc; scoc. 4) Jgheab prin care curge făină la moară. 5) Șanț mic făcut pe muchia unei piese de lemn pentru a se îmbina cu altă piesă. /<turc. oluk

uluc n. 1. canal de scurgere la o casă, jghiabul de ploaie sau pentru nutrețul vitelor; 2. o parte a teascului (la culesul viilor); 3. scocul morii. [Turc. ULUK, canal, jghiab].

ulúc (est) și olúc (Ban.) n., pl. e (turc. oluk, uluk, d. ngr. avláki, canal, de unde și alb. lĭuk, lĭugu, jgheab, și flĭugă, scîndură. D. turc. oluk vine reluat ngr. lúki; bg. oluk). Jgheab (troacă de adăpat vitele), canal de tinichea pus la marginea acoperișuluĭ și prelungit pe lîngă zidurĭ ca să se scurgă apa de ploaĭe, țeavă pusă ca să se scurgă mustu, făina ș. a.

oluc sn vz uluc

oluc-hac s [At: IORGA, S. D. XII, ap. DLR / S și: oluchac / Pl: nct / E: tc oluk hakki] (Înv) Bir pe negoțul de vite.

ulucă² sf vz uluc¹

ulug sn vz uluc¹

olúc, V. uluc.

uluc (jgheab) s. n., pl. uluce

uluc (jgheab) s. n., pl. uluce

uluc s. n., pl. uluce

uluc, pl. uluce

uluc, -ce (jghiab).

ULUC s. 1. v. adăpătoare. 2. (reg.) șipot. (~ la streașina casei.) 3. v. scoc. 4. v. jilip. 5. nut.

ULUC s. 1. adăpătoare, jgheab, troacă, (pop.) teică, (înv. și reg.) scoc, (reg.) moldă, vălău, (Bucov. și Transilv.) hălău, (Munt., Olt. și Ban.) piuă. (~ pentru adăpatul vitelor.) 2. (reg.) șipot. (~ la streașina casei.) 3. jgheab, lăptoc, scoc, (pop.) burlan, (prin Ban.) ton, (Olt. și Transilv.) vălău. (~ la moară.) 4. jilip, scoc, (reg.) riz, rol. (~ pentru deplasarea în pantă a lemnelor, în exploatări.) 5. (TEHN.) nut. (~ la o piesă de lemn.)

uluc (-curi), s. n. – 1. Scoc, canal format din două sau trei scînduri de lemn. – 2. Țeavă, tub la o sursă de apă. Tc. uluk, oluk (Șeineanu, II, 372; Lokotsch 2132), cf. alb. ulluk (Philippide, II, 379). – Der. ulucă, s. f. (blană, dulap, scîndură groasă; gealău, ciubucar); uluci, vb. (a face caneluri); ulucit, s. n. (acțiunea de a uluci); ulucitor, s. n. (ciubucar); ulucar, s. m. (varietate de crap, Cyprinus carpio hungaricus).

uluc, uluci, s. m. – 1. Jgheab din scânduri pe care se expediază buștenii de la munte la vale (Gh. Pop, 1971: 88). 2. Partea de la stăvilar până la moară pe care vine apa (Felecan, 1983). – Din tc. oluk (Șăineanu, DEX, DER, MDA); cuv. autohton, cf. alb. ulluk (Philippide).

uluc, -i, s. m. – Jgheab din scânduri pe care se expediază buștenii de la munte la vale (Gh. Pop 1971: 88). Partea de la stăvilar până la moară pe care vine apa (Felecan 1983). – Din tc. oluk (Șeineanu, DEX, DER), cf. alb. ulluk (Philippide).