16 definiții pentru uitare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UITÁRE, uitări, s. f. 1. Faptul de a uita, de a nu-și (mai) aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricărei amintiri. ◊ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepăsare (altruistă) față de interesele proprii. ◊ Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-și amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite. ♦ Rătăcire morală. 2. Fig. Neființă, neant. – V. uita.

uitare sf [At: (a. 1683) GCR I, 270/18 / Pl: ~tări / E: uita] 1 (Adesea fig sau în contexte figurate) Pierdere din memorie Si: uitat1 (1). 2 Alungare din minte a cuiva sau a ceva. 3 Indiferență față de o persoană sau față de un obiect (drag), o situație etc. Si: dezinteres (2), neglijare, (înv) uităciune. 4 (Îs) ~ de sine Visare. 5 (Îas) Neglijare a intereselor proprii. 6 (Îe) A (se) da (sau a lăsa) Mării (sau în ~) (pe cineva sau ceva) sau (înv) a pune la ~ (ceva sau pe cineva). A nu se mai preocupa. 7 (Îae) A se sili să uite. 8 (Olt; Mun; îe) A-și face de ~ A-și scoate din minte. 9 (Olt; Mun; îae) A neglija. 10 Rătăcire morală. 11 (Fig) Neant. 12 Privire. 13 (Rar) Priveliște.

UITÁRE, uitări, s. f. 1. Faptul de a uita, de a nu-și aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricărei amintiri. ◊ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepăsare (altruistă) față de interesele proprii. ◊ Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-și amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite. ♦ Rătacire morală. 2. Fig. Neființă, neant. – V. uita.

UITÁRE, uitări, s. f. 1. Faptul de a uita1 și rezultatul lui; lipsa oricărei amintiri. Uitarea este leac al multor dureri pe pămînt. SADOVEANU, O. VII 117. Au cine-a spus că depărtarea E soră dreaptă cu uitarea? CERNA, P. 120. Acei ce vă-nălțară pieiră în uitare. BOLINTINEANU, O. 186. ◊ (Poetic) Ca mîini, pe urma ta, uitarea crește, Ușor ca liniștea de fulgi cînd ninge. PĂUN-PINCIO, V. 86. ◊ Uitare de sine = a) visare, reverie. Așa-și petrecu... vacanția aceasta, Arareori frigurile îl biruiau și-l smulgeau de tot din această fericită uitare de sine. VLAHUȚĂ, N. 24; b) nepăsare față de interesele proprii. În această uitare de sine... stă moralitatea artei. GHEREA, ST. CR. II 58. ◊ Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-și mai amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite; a uita. Generația lui însă l-a lăsat uitării. SADOVEANU, E. 104. Las întunecatei uitări durerile și bucuriile mele de pînă acum. VLAHUȚĂ, O. A. 224. O! gondolă iubită! noi lumii dăm uitare! ALECSANDRI, P. I 165. ♦ Rătăcire morală. Toate aceste cîștiguri ale momentelor ei de uitare îi făcură groază. GANE, N. I 110. 2. Neant, neființă. Generații după generații s-au perindat ca frunzele toamnelor, căzînd în uitarea morții. SADOVEANU, E. 76. Dar un luceafăr, răsărit Din liniștea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătății mării. EMINESCU, O. I 175.

UITÁRE ~ări f. 1) v. A UITA și A SE UITA.A da ~ării a nu se mai gândi (la cineva sau la ceva). ~ de sine stare de spirit caracteristică pentru cel absorbit de activitatea sau de gândurile sale. Cu ~ de sine neglijându-și interesele proprii. A cădea în ~ a fi uitat. 2) fig. Stare a ceea ce nu există; inexistență; neființă. /v. a (se) uita

uitare f. 1. acțiune de a uita: uitare de sine; 2. lipsă de memorie: uitarea binefacerilor. ║ f. acțiunea de a se uita: o uitare lungă.

uĭtáre f. Acțiunea de a uĭta: binefacerile se daŭ uĭtăriĭ, peste binefacerĭ se așterne uĭtarea. A da uĭtăriĭ, a uĭta. Uĭtare de sine, abnegațiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

uitáre s. f., g.-d. art. uitắrii; pl. uitắri

uitáre s. f., g.-d. art. uitării; pl. uitări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

UITÁRE s. v. inexistență, neant, neființă, nimic.

uitare s. v. INEXISTENȚĂ. NEANT. NEFIINȚĂ. NIMIC.

UITARE s. neglijare, omitere, uitat, (înv.) negrijire. (~ unui amănunt semnificativ.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

UITARE. Subst. Uitare, amnezie; memorie scurtă, uitucie (rar), uituceală. Lapsus, scăpare, lipsă, lacună, gol, omisiune, omitere; neatenție, neglijență. Uituc, amnezic; zăpăcit. Adj. Uituc, uitător (rar), amnezic, lipsit de memorie; distrat, neatent, zăpăcit, adormit (fig.), neglijent. Vb. A uita, a zăuita (reg.), a scăpa din minte (din memorie), a pierde din memorie, a-i ieși din minte, (din cap), a scăpa din vedere, a-i zbura din minte, a avea un lapsus, a nu-și (mai) aminti, a nu-și (mai) aduce aminte; a-și pierde memoria, a i se lua (cuiva) ținerea de minte, a-l înșela memoria. A da (a lăsa) uitării, a-și șterge din memorie, a trage peste ceva cu condeiul (cu buretele), a trage o cruce (cu crucea) peste ceva, a șterge de pe răboj, a pune (a lega, a atîrna) ceva la ciochină. A cădea în uitare; a fi dat uitării. A fi uituc, a nu avea memorie, a avea memorie slabă (scurtă), a-i intra pe o ureche și a-i ieși pe alta (cealaltă), a uita de la mînă pînă la gură. V. indolență, memorie, neatenție, zăpăceală.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MEDICINA SOLA MISERARIUM OBLIVIO EST (lat.) singurul remediu al mizeriilor este uitarea – Publilius Syrus, „Sententiae”, 491.

Intrare: uitare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uitare
  • uitarea
plural
  • uitări
  • uitările
genitiv-dativ singular
  • uitări
  • uitării
plural
  • uitări
  • uitărilor
vocativ singular
plural

uitare

  • 1. Faptul de a uita, de a nu-și (mai) aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricărei amintiri.
    exemple
    • Uitarea este leac al multor dureri pe pămînt. SADOVEANU, O. VII 117.
      surse: DLRLC
    • Au cine-a spus că depărtarea E soră dreaptă cu uitarea? CERNA, P. 120.
      surse: DLRLC
    • Acei ce vă-nălțară pieiră în uitare. BOLINTINEANU, O. 186.
      surse: DLRLC
    • poetic Ca mîini, pe urma ta, uitarea crește, Ușor ca liniștea de fulgi cînd ninge. PĂUN-PINCIO, V. 86.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Uitare de sine = stare de spirit caracteristică pentru cel absorbit de activitatea sau de gândurile sale.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: reverie visare un exemplu
      exemple
      • Așa-și petrecu... vacanția aceasta, Arareori frigurile îl biruiau și-l smulgeau de tot din această fericită uitare de sine. VLAHUȚĂ, N. 24.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Uitare de sine = nepăsare (altruistă) față de interesele proprii.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX un exemplu
      exemple
      • În această uitare de sine... stă moralitatea artei. GHEREA, ST. CR. II 58.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-și amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: uita (omite) 3 exemple
      exemple
      • Generația lui însă l-a lăsat uitării. SADOVEANU, E. 104.
        surse: DLRLC
      • Las întunecatei uitări durerile și bucuriile mele de pînă acum. VLAHUȚĂ, O. A. 224.
        surse: DLRLC
      • O! gondolă iubită! noi lumii dăm uitare! ALECSANDRI, P. I 165.
        surse: DLRLC
    • 1.4. expresie A cădea în uitare = a fi uitat.
      surse: NODEX
    • 1.5. Rătăcire morală.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Toate aceste cîștiguri ale momentelor ei de uitare îi făcură groază. GANE, N. I 110.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Generații după generații s-au perindat ca frunzele toamnelor, căzînd în uitarea morții. SADOVEANU, E. 76.
      surse: DLRLC
    • Dar un luceafăr, răsărit Din liniștea uitării, Dă orizon nemărginit Singurătății mării. EMINESCU, O. I 175.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi uita
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX