uitat¹ sn [At: CREANGĂ, A. 54 / Pl: (rar; nob) ~e / E: uita] 1 Uitare (1). 2 Privit. 3 Uitătură (2).

uitat², ~ă [At: DRLU / V: (înv) ult~ / Pl: ~ați, ~e / E: uita] 1-2 smf, a (Persoană) care a dispărut din amintire Si: uitit² (3-4). 3-4 smf, a Neglijat. 5-6 smf, a Părăsit. 7 sm (Îs) ~ul de Dumnezeu Om foarte sărac. 8 sm (îas) Om nenorocit. 9 a (îe) A ședea (undeva) ~ A sta undeva foarte multă vreme. 10 a (Reg; îe) A fi bătrân ~ A fi foarte bătrân. 11 a (Îs) Vreme ~ă Timp îndepărtat. 12 a (Îs) Din vremi ~e sau de ani ~ați Demult (1). 13 a (D. alimente, precedând termenul calificat, de care se leagă prin pp „de”) Foarte vechi. 14 a (Înv) Uimit (1). 15 a Gânditor (2). 16 a (Înv) Bătrân (1). 17 a Rămas (de mirare, de visare, de îngândurare) într-o anumită atitudine. 18 a Zăpăcit. 19 a Uituc (1). 20 sf (Mun; Olt; în credințe populare) Colac în formă de om sau turtă în formă de lopată care se face pentru pomenirea morților rămași nepomeniți în timpul anului.

UITAT¹ s. n. Acțiunea de a se uita²; uitătură. Amîndoi ne potrivim... Și la ochi și la uitat, Ca doi porumbi la zburat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49.

UITAT s. v. neglijare.

UITAT s. neglijare, omitere, uitare, (înv.) negrijire. (~ unui amănunt semnificativ.)