troheu sm [At: HELIADE, O. II, 144 / S și: ~ocheu / Pl: ~ei, (înv) ~ee sn / E: lat trochaeus, fr trochée, it trocheo] Picior de vers alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (în poezia modernă).

TROHEU, trohei, s. m. Picior de vers compus din două silabe, dintre care, în metrica poeziei antice, prima e lungă iar a doua scurtă, iar în poezia modernă, prima e accentuată iar a doua neaccentuată. De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? EMINESCU, O. I 137.

TROHEU s.m. Picior de vers format, în poezia antică, dintr-o silabă lungă și una scurtă și, în poezia modernă, dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată. V. coreu. [< fr. trochée, cf. lat. trochaeus, gr. trochaios].

TROHEU s. m. picior de vers dintr-o silabă lungă (accentuată) și una scurtă (neaccentuată); coreu. (< fr. trochée)

TROHEU ~i m. Unitate ritmică formată din două silabe cu accentul pe prima; coreu^[1]. /<lat. trochacus, fr. trochée corectat(ă)

troheu n. picior de vers greco-latin compus de o silabă lungă și una scurtă.

*trohéŭ n., pl. eĭe saŭ ee (vgr. trohaîos, d. trého, alerg). Proz. Picĭor de vers grecesc orĭ latin compus dintr’o silabă lungă și una scurtă.

troheu s. m., art. troheul; pl. trohei, art. troheii

troheu s. m., art. troheul; pl. trohei, art. troheii

troheu s. m. (sil. -heu), art. troheul; pl. trohei, art. troheii

troheu, pl. trohei

troheu, -hee.

troheu (-ei), s. m. – Picior de vers format dintr-o silabă lungă și una scurtă. Fr. trochée, cu pronunțare ngr. – Der. trohaic, adj. (format din trohei).

troheu (< gr. τροχαῖος, din τρόχος, „roată, alegare”). În prozodia antică picior (1) metric alcătuit dintr-o silabă lungă și una scurtă: -U. Sin.: choreu.

TROHEU (< fr. trochée < gr. trohaios, alergător) Unitate metrică, greacă și latină, alcătuită dintr-o silabă lungă și una scurtă (...), iar în prozodia modernă dintr-o silabă accentuată și una neaccentuată (...). Ritmul rezultat din folosirea troheului capătă denumirea de ritm trohaic sau coborîtor, deosebit de ritmul suitor, datorat iambului. Ex. Doină, – doină, – cîntec – dulce... (Poezie populară) Somnoroase – păsărele Pe la – cuiburi – se adună Se as – cund în – rămurele Noapte – bună! (M. EMINESCU, Somnoroase păsărele)