TREAPĂD s. n. 1. (Și în forma treapăt) Trap. Cel ce mînă caii are un bici cu coada lungă... spre a ajunge caii de la par și a-i face să meargă în treap, treapăd, adecă la trap. PAMFILE, A. R. 205. Murgul nu voia... să o ieie la treapăt. SLAVICI, N. II 195. Se luă în fuga mare după fericiții tineri ce se depărtase în treapătul calului. ODOBESCU, S. I 146. ♦ (Referitor la persoane) Alergătură. În sfîrșit, după atîta treapăd și după atîtea dibuieli, găsi și peștera. STĂNOIU, C. I. 154. ♦ Zgomot produs de mersul unui cal în trap sau de o persoană care calcă apăsat; tropăit, tropăitură. [Omul] pieri, urmat de bufnitul și treapădul bocancilor grei. DUMITRIU, N. 248. S-auzi un scîrțîit de căruță hodorogită și treapăd de potcoave. ANGHEL-IOSIF, C. L. 179. 2. (Popular) Diaree, dizenterie. Sufăr... de pîntecărie sau treapăd. ȘEZ. IV 123. – Variantă: treapăt s. n.