26 de definiții pentru dizenterie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIZENTERIE, dizenterii, s. f. Boală infecțioasă contagioasă care se manifestă prin ulcerații intestinale, dureri abdominale violente și diaree cu sânge. – Din fr. dysenterie, lat. dysenteria.

DIZENTERIE, dizenterii, s. f. Boală infecțioasă contagioasă care se manifestă prin ulcerații intestinale, dureri abdominale violente și diaree cu sânge. – Din fr. dysenterie, lat. dysenteria.

dizenterie sf [At: M. COSTIN, O. 263 / V: (rar) desen~, (înv) desintirie, disan~, disântărie, disenderie, disen~ (A și: disenterie), disin~, disinderie / Pl: ~ii / E: lat dysenteria, fr dysenterie] Boală infecțioasă și contagioasă care se manifestă prin ulcerații intestinale, dureri abdominale violente și diaree cu sânge, cauzată de localizarea în intestinul gros a unei amibe patogene sau a altor germeni Si: (reg) pântecare, pântecărie.[1] modificată

  1. În original, var. disinderie tipărită greșit: lisinderie; ambele forme posibil greșite, nu există ref. încrucișate resp. — LauraGellner

DIZENTERIE, dizenterii, s. f. Boală molipsitoare care se manifestă prin ulcerații intestinale, dureri violente în abdomen și diaree cu sînge.

DIZENTERIE s.f. Boală infectocontagioasă, manifestată prin dureri, ulcerații pe intestine și diaree cu sînge. [Gen. -iei, var. dezinterie s.f. / < fr. dysentérie, cf. lat. dysenteria < gr. dys – greu, entera – viscere, măruntaie].

DIZENTERIE s. f. boală infecțioasă manifestată prin dureri abdominale, tenesme, ulcerații pe intestine și diaree cu sânge. (< fr. dysentérie, lat. dysenteria)

DIZENTERIE ~i f. Boală infecțioasă, caracterizată prin dureri acute, ulcerații intestinale și diaree cu sânge. [Art. dizenteria; G.-D. dizenteriei; Sil. -ri-e] /<fr. dysenterie, lat. dysenteria

disenterie f. scursoare cu dureri de intestine.

* disenteríe f. (vgr. dysenteria, d. dys- răŭ și énteron maț, intestin. V. dis- 3). Med. O boală infecțioasă cu ulcerațiunĭ în mațe (frecŭentă în țările calde). Diareĭe cu sînge. – Și diz- (după fr.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dizenterie (desp. di-zen-/diz-en-) s. f., art. dizenteria, g.-d. art. dizenteriei; pl. dizenterii, art. dizenteriile (desp. -ri-i-)

!dizenterie (di-zen-/diz-en-) s. f., art. dizenteria, g.-d. art. dizenteriei; pl. dizenterii, art. dizenteriile

dizenterie s. f. (sil. mf. diz-), art. dizenteria, g.-d. art. dizenteriei; pl. dizenterii, art. dizenteriile (sil. -ri-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DIZENTERIE s. (MED.) (pop.) treapăd, vintre, (înv. și reg.) scursură, (reg.) pântecare, pântecărie, (înv.) apa-trândului.

DIZENTERIE s. (MED.) (pop.) treapăd, vintre, (înv. și reg.) scursură, (reg.) pîntecare, pîntecărie, (înv.) apa-trîndului.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DIS- (DIZ-) „dificil, anormal, greu, defectuos; tulburare, dificultate, greutate”. ◊ gr. dys „rău, greu, neplăcut” > fr. dys-, germ. id., engl. id., it. dis- > rom. dis- și diz-.~acuzie (v. -acuzie), s. f., dificultate a auzului; ~afie (v. -afie), s. f., tulburare a simțului tactil; ~artrie (v. -artrie), s. f., tulburare de vorbire manifestată prin imposibilitatea exprimării corecte a cuvintelor; ~artroză (v. -artroză), s. f., stare de mobilitate anormală a unei articulații; ~bazie (v. -bazie), s. f., tulburare a actului motor al mersului; ~bulie (v. -bulie), s. f., simptom psihic caracterizat prin lipsă de voință; ~calculie (v. -calculie), s. f., tulburare manifestată în învățarea calculului; ~centric (v. -centric), adj., deplasat de la centru; ~chezie (v. -chezie), s. f., defecație dificilă; ~chinezie (~kinezie) (v. -chinezie), s. f., proces patologic caracterizat prin alterarea mecanismelor de reglare a activității motorii a organelor contractile; sin. paralizie incompletă; ~ciclie (v. -ciclie), s. f., nume generic pentru tulburările circulatorii; ~colie (v. -colie1), s. f., tulburare în metabolismul pigmenților biliari; ~condroplazie (v. condro-, v. -plazie), s. f., tulburare a procesului de osificare a cartilajelor; ~corie (v. -corie1), s. f., deformare a pupilei; ~crazie (v. -crazie), s. f., tulburare în compoziția și în reacțiile diferitelor umori și țesuturi ale organismului; ~crinie (v. -crinie), s. f., tulburare în funcționarea glandelor endocrine; ~cromatic (v. -cromatic), adj., 1. Care are o culoare anormală. 2. Care produce alterarea culorilor; ~cromatopsie (v. cromat/o-, v. -opsie), s. f., imposibilitatea de a distinge culorile; ~cromazie (v. -cromazie), s. f., discromie cutanată; ~cromie (v. -cromie), s. f., tulburare în pigmentarea normală a pielii; ~cronometrie (v. crono-, v. -metrie1), s. f., tulburare de coordonare cinetică, proprie sindromului cerebelos; ~diadocochinezie (~diadocokinezie) (v. diadoco-, v. -chinezie), s. f., dificultate de a executa sincron și cu repeziciune mișcări de succesiune ritmică; ~dipsie (v. -dipsie), s. f., dificultate în deglutiția lichidelor; ~embriogenezie (v. embrio-, v. -genezie), s. f., perturbare morfologică sau metabolică prenatală, cu substrat genetic sau nutrițional; ~embrioplazie (v. embrio-, v. -plazie), s. f., malformație de origine embrionară a unui organ; ~enterie (dizenterie) (v. -enterie), s. f., boală infectocontagioasă, caracterizată prin dureri, ulcerații ale intestinelor și prin diaree cu sînge; ~ergie (v. -ergie), s. f., stare patologică a sugarului, caracterizată prin scăderea toleranței digestive și prin diminuarea rezistenței față de infecții; ~estezie (v. -estezie), s. f., perturbare a percepției senzațiilor; ~fagie (v. -fagie), s. f., dificultate la înghițirea alimentelor; ~fazie (v. -fazie), s. f., tulburare a vorbirii; sin. afazie; ~femie (v. -femie), s. f., tulburare a pronunțării cuvintelor; ~fonie (v. -fonie1), s. f., tulburare temporară sau permanentă a timbrului și a intensității vocii; sin. răgușeală; ~fonografie (v. fono-1, v, -grafie), s. f., tulburare a limbajului scris; ~forie (v. -forie), s. f., tulburare a dispoziției afective, caracterizată prin insatisfacție, prin tristețe penibilă și prin iritabilitate; ~frazie (v. -frazie), s. f., schizofazie*; ~genezie (v. -genezie), s. f., tulburare în reproducere sau în dezvoltare; ~genic (v. -genic), adj., care este pe cale de degenerare; ~geuzie (v. -geuzie), s. f., tulburare a simțului gustativ; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., tulburare a funcțiilor de cunoaștere; ~grafie (v. -grafie), s. f., tulburare patologică a scrisului; ~hernie (v. -hernie), s. f., tulburare sau alterație sanguină; ~lalie (v. -lalie), s. f., tulburare a pronunțării cuvintelor; ~lexie (v. -lexie), s. f., tulburare nervoasă, constînd în dificultatea de a citi și de a înțelege un text; ~logie (v. -logie1), s. f., tulburare de conținut și de formă a vorbirii, datorită unor modificări psihopatologice; ~megalopsie (v. megal/o-, v. -opsie), s. f., iluzie vizuală care constă în impresia că obiectele sînt alungite sau lățite în jurul propriului ax; ~melie (v. -melie), s. f., dezvoltare anormală a membrelor; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., tulburare a fluxului menstrual însoțită de dureri; ~metrie (v. -metrie1), s. f., imposibilitate de a dimensiona și de a ghida precis mișcările; ~mimie (v. -mimie), s. f., tulburare a capacității de exprimare prin gesturi inimice; ~mnezie (v. -mnezie), s. f., perturbare a memoriei; ~morfie (v. -morfie), s. f., diformitate congenitală sau cîștigată; ~morfofobie (v. morfo-, v. -fobie), s. f., tulburare de ordin psihic constînd în ideea obsesivă de a avea un defect fizic inestetic, de obicei al feței; ~morfogeneză (v. morfo-, v. -geneză), s. f., proces care duce la apariția formelor și structurilor anormale ale materiei vii; ~morfogenic (v. morfo-, v. -genic), adj., (despre un factor) care provoacă anomalii morfologice; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază malformațiile la plante și animale; ~odie (v. -odie1), s. f., miros fetid produs de unele secreții; ~odont (v. -odont), adj., (despre țîțîna cochiliei) cu dinți reduși sau regresați pînă la dispariție; ~ontogeneză (v. onto-, v. -geneză), s. f., tulburare a dezvoltării embrionare normale; ~opie (v. -opie), s. f., slăbirea acuității vizuale; ~opsie (v. -opsie), s. f., tulburare a vederii; ~orexie (v. -orexie), s. f., perturbare a poftei de mîncare; ~organoplazie (v. organo-, v. -plazie), s. f., tulburare patologică în dezvoltarea totală a complexului morfofuncțional caracteristic unui organ; ~ortografie (v. orto-, v. -grafie), s. f., tulburare a însușirii ortografiei; ~osmie (v. -osmie1), s. f., perturbare a simțului olfactiv; ~ostoză (v. -ostoză), s. f., osificare defectuoasă a cartilajelor fetale; ~pareunie (v. -pareunie), s. f., dureri violente în timpul actului sexual la femeie; sin. algopareunie; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., tulburare a procesului de digestie; ~plastie (v. -plastie), s. f., înfățișare defectuoasă, congenitală sau dobîndită, a unui organ anatomic extern; ~plazie (v. -plazie), s. f., anomalie în dezvoltarea țesuturilor, organelor sau regiunilor anatomice; ~pnee (v. -pnee), s. f., tulburare respiratorie de origine cardiacă sau nervoasă; ~pragie (v. -pragie), s. f., manifestare dureroasă a unei funcții anatomice; ~praxie (v. -praxie), s. f., incapacitate de a executa mișcări coordonate, ca urmare a unor leziuni ale creierului; sin. apraxie; ~rafie (v. -rafie), s. f., lipsa sudurii anatomice; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., ansamblul modificărilor anormale ale ritmului electroencefalogramei; ~tanasie (v. -tanasie), s. f., moarte dificilă, cu comă grea și dureri prelungite; ~termie (v. -termie), s. f., tulburare a termoreglării organismului uman; ~timie (v. -timie), s. f., modificare în sens depresiv a tonusului afectiv; ~tocie (~tochie, ~tokie) (v. -tochie), s. f., naștere dificilă; ~tonie (v. -tonie), s. f., 1. Dereglare a tonusului funcțional al sistemului nervos vegetativ. 2. Tulburare în reglarea inervației tonice a musculaturii netede sau striate; ~topie (v. -topie), s. f., anomalie în situarea unui organ anatomic; ~trofic (v. -trofic), adj., 1. (Despre lacuri) Sărac în materii nutritive. 2. Cu organe omoloage, inegal dezvoltate; ~trofie (v. -trofie), s. f., stare patologică a nutriției țesuturilor sau a organelor; ~urie (v. -urie), s. f., greutate la urinare.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DIZENTERÍE (< fr., lat.) s. f. Infecție acută, cu tendință de cronicizare, localizată în intestinul gros, provocată de germeni din grupul bacililor dizenteriei (d. bacilară) și caracterizată prin frecvente scaune diareice sanguinolente; pentru regiunile tropicale este caracteristică d. amfibiană, produsă de un parazit patogen (Amoeba disenteriae).

Intrare: dizenterie
dizenterie substantiv feminin
  • silabație: di-zen-, diz-en- info
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dizenterie
  • dizenteria
plural
  • dizenterii
  • dizenteriile
genitiv-dativ singular
  • dizenterii
  • dizenteriei
plural
  • dizenterii
  • dizenteriilor
vocativ singular
plural
disenterie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disenterie
  • disenteria
plural
  • disenterii
  • disenteriile
genitiv-dativ singular
  • disenterii
  • disenteriei
plural
  • disenterii
  • disenteriilor
vocativ singular
plural
disinterie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disinterie
  • disinteria
plural
  • disinterii
  • disinteriile
genitiv-dativ singular
  • disinterii
  • disinteriei
plural
  • disinterii
  • disinteriilor
vocativ singular
plural
disenderie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disenderie
  • disenderia
plural
  • disenderii
  • disenderiile
genitiv-dativ singular
  • disenderii
  • disenderiei
plural
  • disenderii
  • disenderiilor
vocativ singular
plural
disântărie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
Corect ar fi disîntărie.
Surse flexiune: MDA2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disântărie
  • disântăria
plural
  • disântării
  • disântăriile
genitiv-dativ singular
  • disântării
  • disântăriei
plural
  • disântării
  • disântăriilor
vocativ singular
plural
disanterie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disanterie
  • disanteria
plural
  • disanterii
  • disanteriile
genitiv-dativ singular
  • disanterii
  • disanteriei
plural
  • disanterii
  • disanteriilor
vocativ singular
plural
desintirie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desintirie
  • desintiria
plural
  • desintirii
  • desintiriile
genitiv-dativ singular
  • desintirii
  • desintiriei
plural
  • desintirii
  • desintiriilor
vocativ singular
plural
dezinterie substantiv feminin
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dezinterie
  • dezinteria
plural
  • dezinterii
  • dezinteriile
genitiv-dativ singular
  • dezinterii
  • dezinteriei
plural
  • dezinterii
  • dezinteriilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dizenterie, dizenteriisubstantiv feminin

  • 1. Boală infecțioasă contagioasă care se manifestă prin ulcerații intestinale, dureri abdominale violente și diaree cu sânge. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN MDN '00 NODEX DETS
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.