TRANZITIV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge asupra unui obiect, fiind construit cu complementul direct. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus.

tranzitiv, ~ă a [At: POLIZU / S și: (înv) ~nsi~ / Pl: ~i, ~e / E: fr transitif lat transitivus] 1 (Lin; d. verbe) A cărui acțiune se răsfrânge direct asupra unui obiect. 2 (Mat; Log; îs) Relație ~ă Relație stabilită între elementele unei mulțimi, având proprietatea că, dacă într-un triplet de elemente ale sale primul e în relație cu al doilea, iar al doilea e în relație cu al treilea, atunci și primul e în relație cu al treilea.

TRANZITIV, -Ă, tranzitivi, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Gram.) (Verb) a cărui acțiune se răsfrânge direct asupra unui obiect. 2. Adj. Care are însușirea de tranzitivitate (2). – Din fr. transitif, lat. transitivus.

TRANZITIV, -Ă, tranzitivi, -e, adj. (Gram.; despre verbe) A cărui acțiune se răsfrînge direct asupra unui obiect. Cînd obiectul gramatical stă în cazul dativ, verbul este intranzitiv, iar cînd stă la acuzativ, verbul este tranzitiv. IORDAN, L. R. 420.

TRANZITIV, -Ă adj. (Despre verbe) A cărui acțiune se răsfrînge direct asupra unui obiect. ◊ (Log.; mat.) Relație tranzitivă = relație între elementele unei mulțimi, care, atunci cînd se verifică pentru primul și al doilea, în consecință pentru al doilea și un al treilea element, se verifică și pentru primul și al treilea. [Cf. fr. transitif, lat. transitivus].

TRANZITIV, -Ă adj. 1. (despre verbe) a cărui acțiune trece direct asupra unui obiect. 2. (log., mat.) relație ~ă = relație între elementele unei mulțimi, în care, atunci când se verifică pentru primul și al doilea, în consecință pentru al doilea și un al treilea element, se verifică și pentru primul și al treilea. (< fr. transitif, lat. transitivus)

TRANZITIV ~ă (~i, ~e) (despre verbe) Care admite un complement direct; cu acțiune care trece în mod direct asupra obiectului. /<fr. transitif, lat. transitivus

tranzitiv a. Gram. se zice de verbele a căror acțiune trece asupra obiectului.

*transitív, -ă adj. (lat. transitivus). Gram. Care arată o acțiune care trece direct de la subĭect la obĭect: verb transitiv. (De ex.: toporu despică lemnu). Adv. Ca transitiv: unele verbe intransitive se pot întrebuința și transitiv. (De ex.: a trăi un traĭ fericit).

tranzitiv adj. m., pl. tranzitivi; f. tranzitivă, pl. tranzitive

tranzitiv adj. m., pl. tranzitivi; f. tranzitivă, pl. tranzitive

tranzitiv adj. m., pl. tranzitivi; f. sg. tranzitivă, pl. tranzitive

tranzitiv

Tranzitiv ≠ intranzitiv

TRANZITIV, -Ă adj. (cf. fr. transitif, lat. transitivus): în sintagma verb tranzitiv (v.).