TĂMĂDUIRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui.

tămăduire sf [At: (a. 1618) GCR I, 51/20 / P: ~du-i~ / Pl: ~ri / E: tămădui] 1 (Pop) Vindecare a unei boli Si: însănătoșire, lecuire, (pop) tămăduială, (îvr) tămăduiciune, (înv) tămăduință. 2 (Pop; îs) Izvorul ~rii Loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. 3 (Pop; îas) Sărbătoare religioasă creștină care se celebrează în Vinerea din Săptămâna Luminată. 4 (Înv) Înfiripare.

TĂMĂDUIRE, tămăduiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) tămădui și rezultatul ei; tămăduială. ♦ Izvorul tămăduirii = a) sărbătoare bisericească creștină ținută în prima vineri după Paști; b) loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. – V. tămădui.

TĂMĂDUIRE, tămăduiri, s. f. Acțiunea de a tămădui; vindecare, însănătoșire, lecuire. ◊ Fig. În mine, chinuri port cotropitoare, Le-am cătat tămăduire-n răzbunare-asupra ta, Dar de ele numai moartea, blînda moarte, m-a ierta. DAVILA, V. V. 189. ◊ Expr. (Cu aluzie la sărbătoarea creștină cu același nume) Izvorul tămăduirii = loc cu ape de băut sau de scăldat, care au proprietatea de a vindeca anumite boli. Balta în care ne găsim este adevăratul izvor al tămăduirii. ALECSANDRI, O. P. 268. Emsul este pustiu, însă cum se arată primăvara, el începe a se găti ca să primească mulțimea călătorilor, pre care îi aduc la izvorul tămăduirii... trăsurile de la Coblența. NEGRUZZI, S. I 326.

tămăduire f. vindecare. V. izvor.

tămăduíre f. Vindecare. Daru tămăduiriĭ (iron.), obiceĭu de a fura, cleptomanie. Izvoru tămăduiriĭ, V. izvor.

tămăduire (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduirii; pl. tămăduiri

tămăduire (pop.) s. f., g.-d. art. tămăduirii; pl. tămăduiri

tămăduire s. f., g.-d. art. tămăduirii; pl. tămăduiri

+Izvorul Tămăduirii (sărbătoare) s. propriu n. art.

TĂMĂDUIRE s. v. însănătoșire.

TĂMĂDUIRE s. (MED.) îndreptare, înfiripare, însănătoșire, întremare, înzdrăvenire, lecuire, refacere, restabilire, ridicare, vindecare, (pop.) sculare, tămăduială, (înv.) sănătoșare, tămăduință, vracevanie. (~ completă a bolnavului.)

tămăduire, tămăduiri, s.f. Vindecare, lecuire. ■ (top.) Tămăduirea, izvor de apă minerală în Stoiceni; stabiliment balnear de interes local, recomandat pentru tratarea ulcerului și în afecțiunea rinichilor. – Din tămădui (DEX, MDA).

tămăduire, s.f. – Vindecare, lecuire. ♦ (top.) Tămăduirea, izvor de apă minerală situat în localitatea Stoiceni (Lăpuș); stabiliment balnear de interes local, recomandat pentru tratarea ulcerului și în afecțiunea rinichilor. – Din tămădui (DEX, MDA).

Apa cînd se turbură din josul izvorului, poți găsi mai sus apă curată, dar cînd se turbură din izvorul ei, în zadar mergi după apă curată.
(Adică, cînd cei mai de jos greșesc este nădejde de tămăduire, iar cînd cei mai de sus, nici o nădejde mai este.)