suficient, ~ă [At: MARIN, F. 477/10 / P: ~ci-ent / V: (îvr) ~iinte / Pl: ~nți, ~e / E: lat sufficiens, -ntis, it suficiente] 1-2 a, av Corespunzător anumitor cerințe, anumitor trebuințe, anumitor norme etc. Si: destul (11), îndestulător, mulțumitor, satisfăcător, (înv) îndestul V îndeajuns, bugăt. 3-4 a, av (Care este) atât cât trebuie Si: destul (4), îndestulător, mulțumitor, satisfăcător, (înv) îndestul Vz: îndeajuns, bugăt. 5 sm Calificativ între „insuficient” și „bine” cu care se apreciază răspunsurile la unele examene, conduita, munca unei persoane etc. 6 (Log; îs) Principiul rațiunii ~e Principiu fundamental al gândirii în virtutea căruia orice enunț trebuie să aibă un temei. 7-8 a, av (D. oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine. 9-10 a, av (D. oameni) Plin de sine. 11-12 a, av (D. oameni) Care denotă suficiență (3-4).