STUPEFACȚIE, stupefacții, s. f. Uimire, stupoare. – Din fr. stupefaction.

stupefacție sf [At: PROT. – POP, N. D. / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: stupéfaction] 1 (Îvr) Stupoare (1). 2 (Liv) Stupoare (2).

STUPEFACȚIE, stupefacții, s. f. (Livr.) Uimire, stupoare. – Din fr. stupéfaction.

STUPEFACȚIE, stupefacții, s. f. Faptul de a fi uimit, uimire, stupoare. [Muncitorii] luau cuvîntul de la balcoane spre stupefacția celor care, la tribună, glăsuiseră despre democrație și despre libertăți, însă așa cum le concepeau ei și numai pentru ei. PAS, Z. IV 158. După două zile de repetiție, Dorcea anunțase însă, spre stupefacția tuturor celor din cercul teatrului, că nu poate primi [rolul]. CAMIL PETRESCU, P. V. 3.

STUPEFACȚIE s.f. Uimire extraordinară, uluire, încremenire; stupoare. [Gen. -iei. / cf. fr. stupéfaction, lat. stupefactio].

STUPEFACȚIE s. f. uimire extraordinară, uluire; stupoare. (< fr. stupéfaction)

STUPEFACȚIE ~i f. livr. Uimire profundă, care împiedică orice reacție; stupoare. [G.-D. stupefacției; Sil. -ți-e] /<fr. stupéfaction

stupefacțiune sf vz stupefacție

*stupefacțiúne f. (lat. stupefáctio, -ónis). Uĭmire. Și -ácție.

stupefacție (desp. -ți-e) s. f., art. stupefacția (desp. -ți-a), g.-d. art. stupefacției; pl. stupefacții, art. stupefacțiile (desp. -ți-i-)

stupefacție (-ți-e) s. f., art. stupefacția (-ți-a), g.-d. art. stupefacției; pl. stupefacții, art. stupefacțiile (-ți-i-)

stupefacție s. f. (sil. -ți-e), art. stupefacția (sil. -ți-a), g.-d. art. stupefacției; pl. stupefacții, art. stupefacțiile (sil. -ți-i-)

stupefacție

STUPEFACȚIE s. v. uimire.

STUPEFACȚIE s. perplexitate, stupoare, surprindere, surpriză, uimire, uluială, uluire. (A avut un moment de adevărată ~.)