STUPOÁRE s. f. 1. Stare de uluire provocată de o surpriză sau de o emoție puternică; uimire, stupefacție. 2. (Med.) Simptom care apare în unele psihoze, manifestat prin deprimare, amuțire, imobilitate și insensibilitate completă. – Din fr. stupeur, lat. stupor, -oris.

STUPOÁRE s. f. 1. (Livr.), Stare de uluire provocată de o surpriză sau de o emoție puternică; uimire, stupefacție. 2. (Med.) Simptom care apare în unele psihoze, manifestat prin deprimare, amuțire, imobilitate și insensibilitate completă. – Din fr. stupeur, lat. stupor, -oris.

STUPOÁRE s. f. 1. Stare de uluire produsă în mod brusc de o surpriză sau de o emoție puternică; stupefacție. După stupoarea din primul moment, senzația evenimentului cutreieră toate încăperile. C. PETRESCU, C. V. 342. 2. (Med.) Stare de deprimare, în cazul anumitor psihoze, care duce la amuțire și la imobilizare completă.

STUPOÁRE s.f. 1. Uluire; stupefacție. 2. Stare deprimantă care apare în unele psihoze, ducând la amuțire și la imobilitate completă. [< fr. stupeur, cf. lat. stupor].

STUPOÁRE s. f. 1. stupefacție. 2. stare deprimantă care apare în unele psihoze, ducând la amuțire și la imobilitate completă; stupor. (< fr. stupeur, lat. stupor)

STUPOÁRE f. 1) v. STUPEFACȚIE. 2) Stare patologică caracterizată prin deprimare și insensibilitate completă. [G.-D. stuporii] /<fr. stupeur, lat. stupor, ~oris

*stupoáre f., pl. orĭ (lat. stupor). Mare uĭmire (cauzată de o veste saŭ de o nenorocire subită).

stupoáre s. f., g.-d. art. stupórii

stupoáre s. f., g.-d. art. stupórii

STUPOÁRE s. v. uimire.

STUPOARE s. perplexitate, stupefacție, surprindere, surpriză, uimire, uluială, uluire. (Spre ~ lui...)