strigare sf [At: PSALT. HUR. 121^v/15 / Pl: ~gări / E: striga] 1 (Înv; asr) Strigăt (1). 2 (Pex) Gălăgie mare Si: vacarm. 3 (Înv; asr) Strigăt (2). 4 (Ban; îs) ~a zorilor Bocet care se cântă la revărsatul zorilor, în prima dimineață după decesul unui flăcău sau al unei fete. 5 (Fig) Sunet (puternic) emis de un instrument muzical. 6 (Fig) Cadență (1). 7 Sunet caracteristic scos de păsări sau de animale Si: strigăt (5). 8 (Înv; asr) Cerere (adresată cu voce puternică). 9 (Înv; asr) Solicitare de ajutor. 10 (Înv; asr) Strigăt de disperare. 11 (Înv) Rugăciune (spusă cu glas ridicat). 12 (Îvr) Slăvire (1). 13 (Îrg) Cerere insistentă (adresată cuiva cu glas tare). 14 (Rar) Îndemn. 15 (Înv) Protest (cu glas ridicat). 16 (Înv; îe) A face ~ A se plânge (împotriva cuiva sau a ceva) Si: a protesta. 17 (Înv) Strigăt (11). 18 (Îvr) Ocară. 19 (Îvr; pex) Vrajă. 20 (Îe) Să nu fie de ~ Să nu fie de deochi. 21 (Înv; asr) Strigăt (12). 22 (Înv; îe) ~ la arme Mobilizare pentru luptă. 23 Anunțare, înștiințare cu voce tare, în public. 24 (Pop; spc) Anunțare orală, oficială a căsătoriei. 25 (Spc) Anunțare publică a prețului de vânzare sau (rar) de închiriere prin licitație a unor bunuri și a sumelor oferite de solicitanți. 26 (Îvr) Enunțare cu glas tare de către preot a unui fragment al evangheliei, în timpul oficierii slujbei religioase. 27 (Pex) Textul enunțat. 28 (Pop) Strigătură (2).

STRIGARE, strigări, s. f. Acțiunea de a striga și rezultatul ei. I. (Sunetele sînt mai ales interjecții) Strigăt. E vuiet, e chiot și strigare. Și hora lor se-ntinde sălbatică și mare. COȘBUC, P. I 162. Pămîntul era acoperit de dărîmături și de trupuri moarte... dar din acele cîmpii, ce fumegau de pîrjol și de măcel, se înălțau strigări de biruinți și de slobozenie. RUSSO, O. 43. După dînsa deznădăjduiți se ia, Cu ciomege, cu topoare, cu vătraie și frigări Alerg, o gonesc cu toții dînd chiote și strigări. PANN, P. V. II 63. ♦ Fig. Răsunet. Cînii... scoteau urlete jalnice, ca niște strigări prelungi de corn. SADOVEANU, O. I 388. ♦ (Rar) Cadență. Dar organele-s sfărmate și-n strigări iregulare Vechiul cîntec mai străbate, cum în nopți izvorul sare. EMINESCU, O. I 157. II. (Astăzi rar; sunetele sînt articulate în cuvinte și în fraze) 1. (Construit cu verbe ca: «a înălța», «a scoate» etc.) Exprimare în cuvinte a unui sentiment adînc, copleșitor; strigăt. Cînd propria sa inimă e rănită de durere, ca în «Despărțire», ori în satira a patra... [Eminescu] scoate strigări de-o adîncă însemnătate sufletească. GHEREA, ST. CR. I 237. Mărețe suvenire din vremi ce-au încetat... Unde atîți războinici ai Greciei slăvite Strigarea libertății întîi au înălțat. ALEXANDRESCU, P. 140. ◊ Loc. adv. Cu strigări (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice; strigînd. Într-acest chip zice cu strigări înalte: Mă închin, stăpînă, cu supus raport, Cum am și poruncă-n slujbă să mă port. PANN, P. V. I 120. ♦ Zgomot, larmă de voci; vociferare (de aclamație sau de amenințare). [Mihai] se întoarse, intră în București, unde fu primit în strigări de bucurie și de binecuvîntare ale poporului pentru izbînzile sale. BĂLCESCU, O. II 51. Ce strigare! Zgomot mare! NEGRUZZI, S. II 103. Aceste necontenite glasuri și strigări ale norodului, și ale multora lăcrămi de bucurie, făcea pe fieșcare să să cutremure. GOLESCU, Î. 41. 2. Tînguire cu voce tare, vaiet. Convoi De feți Isteți Dau zor... În zări, Strigări, Oftări Scad, mor. MACEDONSKI, O. I 173. Mii de glasuri stinse d-al tiraniei fier În strigări dureroase s-au înălțat la cer. ALEXANDRESCU, P. 149. [Tiranii] să luptă să apese Strigarea pătimirii. VĂCĂRESCU, P. 51. 3. Cerere, reclamație făcută cu voce puternică; protest. Cu o strigare a fost destul ca să dărîme despotismul. GHICA, A. 777. Ce cer? întrebă Lăpușneanu văzînd pe armașul intrînd. – Capul vornicului Moțoc, răspunse. -... N-ai auzit bine, fîrtate! – Ba foarte bine, zise Alexandru-vodă, ascultă singur. Strigările lor se aud de aici. NEGRUZZI, S. I 154. 4. Imputare, reproș, dojană. Așa, ca să nu sufăr strigări, nemulțumire, Ca să nu trag asupră-mi vreo nenorocire, Gîndește-te și-mi spune un mijloc de-ndreptare. ALEXANDRESCU, P. 85. 5. Înștiințare cu voce tare, vestire, anunțare. Strigări la licitație. Strigări de căsătorie. 6. Chemare (în ajutor, la luptă etc.); (concretizat) proclamație. Tudor Vladimirescu... a împrăștiat pretutindeni o strigare în care era vorba despre feluritele și prea știutele nedreptăți îndurate de țară. GALACTION, O. I 157.

strigare f. 1. acțiunea de a striga; 2. publicațiune oficială: cele trei strigări de căsătorie.

strigáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a striga (de a anunța saŭ de a publica) oficial: cele treĭ strigărĭ de căsătorie la primărie.

strigare s. f., g.-d. art. strigării; pl. strigări

strigare s. f., g.-d. art. strigării; pl. strigări

strigare s. f., g.-d. art. strigării; pl. strigări

STRIGARE s. v. apel, balamuc, chiuit, chiuitură, exclamare, exclamație, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, răcnet, scandal, strigăt, strigătură, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, țipăt, urlet, vacarm, vuiet, zarvă, zbierătură, zbieret, zgomot.

strigare s. v. APEL. BALAMUC. CHIUIT. CHIUITURĂ. EXCLAMARE. EXCLAMAȚIE. GĂLĂGIE. HĂRMĂLAIE. HUIET. LARMĂ. RĂCNET. SCANDAL. STRIGĂT. STRIGĂTURĂ. TĂMBĂLĂU. TĂRĂBOI. TEVATURĂ. TUMULT. ȚIPĂT. URLET. VACARM. VUIET. ZARVĂ. ZBIERĂTURĂ. ZBIERET. ZGOMOT.

STRIGĂRI s. pl. vestiri (pl.), (reg.) veste, (prin Transilv.) mărturisiri (pl.). (~ de logodnă, de nuntă.)

STRIGĂRI s. pl. vestiri (pl.), (reg.) veste, (prin Transilv.) mărturisiri (pl.). (~ de logodnă, de nuntă.)

strigare, strigări s. f. 1. licitație. 2. anunțarea darurilor oferite de meseni la o nuntă.