proclamație sf [At: BELDIMAN, ap. DDRF / V: (înv) ~țiune / Pl: ~ții / E: fr proclamation, lat proclamatio] 1 Comunicare oficială prin care se aduce la cunoștiința publică un fapt de o mare importanță și de interes general Si: (îvr) proclamare (7). 2 Declarație scrisă prin care se face un apel către mase în vederea unei acțiuni importante. 3 (Pex) Document, afiș etc. care cuprinde o astfel de comunicare Si: manifest, (înv) proclamare (8). 4 (Înv) Proclamare (3).

PROCLAMAȚIE, proclamații, s. f. 1. Manifest prin care se aduce la cunoștința publică un fapt de mare importanță; apel tipărit avînd un caracter agitatoric. Lui [Bălcescu] i se datorește proclamația de la Izlaz. SADOVEANU, E. 53. Proclamația tipărită și unele cuvîntări... se vor citi în cursul dimineții de joi în diferite piețe ale orașului. CAMIL PETRESCU, O. II 120. 2. (Învechit) Proclamare (1). Proclamația ce a făcut din balcon îmi răsună încă în auz. NEGRUZZI, S. III 377. – Variantă: (învechit) proclamațiune (GHICA, S. 103) s. f.

PROCLAMAȚIE s.f. Proclamare. ♦ Manifest prin care se aduce la cunoștința publică un fapt de mare importanță. ♦ Apel tipărit avînd un caracter agitatoric. [Pron. -iei, var. proclamațiune s.f. / cf. fr. proclamation, lat. proclamatio].

PROCLAMAȚIE s. f. comunicare oficială prin care se aduce la cunoștința publică un fapt de mare importanță. ◊ apel tipărit având un caracter agitatoric. (< fr. proclamation, lat. proclamatio)

PROCLAMAȚIE ~i f. 1) v. A PROCLAMA. 2) Apel cu conținut politic urmărind scopuri de agitație; foaie volantă. /<fr. proclamation, lat. proclamatio, ~onis

proclamațiune sf vz proclamație

PROCLAMAȚIUNE s.f. v. proclamație.

proclamați(un)e f. 1. acțiunea de a proclama, publicațiune solemnă; 2. scriere ce conține proclamațiunea: proclamațiune de răsboiu.

*proclamațiúne f. (lat. pro-clamatio. -ónis. Acțiunea de a proclama, enunțare (declarațiune) publică solemnă: proclamațiunea unuĭ rege. Scrierea care conține această declarațiune: proclamațiunile luĭ Bonaparte către armata din Italia. – Și -áție.

proclamație (desp. pro-cla-, -ți-e) s. f., art. proclamația (desp. -ți-a), g.-d. art. proclamației; pl. proclamații, art. proclamațiile (desp. -ți-i-)

proclamație (pro-cla-, -ți-e) s. f., art. proclamația (-ți-a), g.-d. art. proclamației; pl. proclamații, art. proclamațiile (-ți-i-)

proclamație s. f. (sil. -cla-, -ți-e), art. proclamația (sil. -ți-a), g.-d. art. proclamației; pl. proclamații, art. proclamațiile (sil. -ți-i-)

proclamație

PROCLAMAȚIE s. 1. (POL.) declarație. (~ de independență.) 2. manifest. (~ către mase.) 3. chemare. (A publicat o ~ avântată.)

PROCLAMAȚIE s. 1. declarație. (~ de independență.) 2. manifest. (~ către mase.) 3. chemare. (A publicat o ~ avîntată.)

PROCLAMAȚIE (< fr. proclamation < proclamer ; lat. proclamare, a vesti cu voce tare) 1 Manifest sau apel tipărit, cu caracter agitatoric. 2 Specie a discursului militar, în care comandanții se adresează în scris ostașilor fie pentru a-i îmbărbăta, fie pentru a le mulțumi în urma vreunei victorii. Ex. Proclamația lui Tudor Vladimirescu către țară (1821): „Veniți dar, fraților, cu toți, care aveți arme cu arme, iar care nu aveți arme cu furci de fier și cu lănci. Să vă faceți degrabă și să veniți unde veți auzi că se află adunarea cea orînduită pentru binele și folosul a toată țara, că ne ajunge, fraților, atîta vreme de cînd lacrămile noastre nu s-au uscat...”

PROCLAMAȚIA DE LA ISLAZ, denumirea sub care este cunoscut programul Revoluției de la 1848, din Țara Românească, elaborat de I. Heliade-Rădulescu din însărcinarea Comitetului revoluționar. Aprobarea ei de către Adunarea populară de la Islaz (9/21 iun. 1848) marchează începutul Revoluției.