32 de definiții pentru strâmb


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. Fig. în mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (= strabus).

STRÂMB, -Ă, strâmbi, -e, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre lucruri) Care prezintă neregularități sau abateri de la forma normală, dreaptă; diform. ♦ (Despre drumuri) Lipsit de aliniere, cotit, întortocheat. 2. Lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. ♦ (Despre oameni sau părți ale corpului lor) Încovoiat, îndoit, gârbovit; adus de șale; p. ext. deformat, pocit. 3. Fig. Nedrept, injust, incorect. ♦ Făcut pentru a înșela. II. Adv. 1. Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte, sucit. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strâmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. 2. Într-o parte, pieziș; p. ext. în neorânduială, dezordonat. ◊ Expr. A râde (sau a surâde, a zâmbi) strâmb = a râde (sau a surâde, a zâmbi) în silă, forțat, nesincer. A privi (sau a se uita) strâmb = a privi, a se uita urât, dușmănos. A călca strâmb = a avea o comportare incorectă, imorală. 3. În mod fals, mincinos, neadevărat. – Lat. pop. strambus (=strabus).

strâmb, -ă adj. în expr. a băga strâmbe (lb. vorbită) A face afirmații în defavoarea unei persoane, a unei idei etc. ◊ „Enciclopedii franțuzești și englezești «bagă strâmbe» cum că sloganul ar fi o formă de manipulare.” D. 112/95 p. 14

STRÂMB1 adv. 1) (în opoziție cu drept) Cu deviere de la poziția normală; într-o parte. A merge ~. A crește ~.A sta (sau a ședea) ~ și a judeca drept a se comporta cum se cuvine, indiferent de condiții. A râde (sau a zâmbi, a surâde) ~ a râde (sau a zâmbi, a surâde) forțat. A se uita ~ a privi cu ochii răi. A călca ~ a apuca pe o cale greșită. 2) fig. În mod neadevărat, mincinos. A vorbi ~. /<lat. strambus

STRÂMB2 ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziție cu drept) Care nu este drept; înclinat, lăsat pe o parte. Perete ~.Mărturie ~ă mărturie care nu corespunde adevărului. 2) (despre persoane sau despre părți ale corpului lor) Care are un defect fizic; deformat. Picioare ~e. Gură ~ă. /<lat. strambus

strâmb a. 1. curb: linie strâmbă; 2. întors la o parte: gură strâmbă; 3. pieziș: căutătură strâmbă; 4. fig. nedrept: judecată strâmbă. [Lat. vulg. STRAMBUS = clasic strabus]. ║ adv. fals: a jură strâmb.

STRÎMB1 adv. (În opoziție cu drept) 1. (Pe lîngă verbe ca «a sta», «a se ține», «a ședea» etc.) Cu spatele încovoiat sau cu corpul aplecat într-o parte. Stătea strîmb în fața oamenilor, cu trupul sucit, stingher în lumina otrăvită a amurgului. DUMITRIU, N. 27. Moșneagul tot strîmb sta, intr-o rînă. SADOVEANU, O. I 336. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) strîmb și a judeca drept = a recunoaște adevărul. Ci! Nu-i așa! Să stăm strîmb și să judecăm drept! GANE, N. III 97. Să ședem strîmb și să judecăm drept: oare ce desfătare vînătorească mai deplină... poate fi pe lume decît aceea care o gustă cineva cînd, prin pustiile Bărăganului, căruța în care stă culcat abia înaintează, pe căi fără de urme? ODOBESCU, S. III 15. 2. Într-o parte, pieziș; în neorînduială, dezordonat. Pălăria stă strîmb.Preotul bătrîn, în odăjdii aruncate în grabă și strîmb pe el, murmura vorbe neînțelese. SADOVEANU, O. VIII 216. ◊ Expr. A rîde (a surîde sau a zîmbi) strîmb = a rîde (a surîde etc.) în silă, forțat, nesincer. Pantelemon stătea între capetele mînioase ridicate spre el și rîdea încurcat, strîmb. DUMITRIU, N. 165. Ei surîd strîmb, stînjenit, și își feresc privirea. id. V. L. 34. Nu m-am supărat, îi zîmbi strîmb Niculăieș. SADOVEANU, P. M. 29. A privi (sau a se uita) strîmb = a se uita urît, dușmănos. A înghiți strîmb v. înghiți (1). A călca strîmb = a aluneca pe o cale greșită, a avea o comportare incorectă. Cînd se auzea despre o fată că a călcat strîmb... mai bine s-ar fi aruncat în fîntînă ori sub roțile trenului. PAS, Z. III 250. 3. Fig. Fals, mincinos, neadevărat. Vrei să-l înveți de copil a se jura strîmb și a nu măsura drept. NEGRUZZI, S. I 298.

STRÎMB2, -Ă, strîmbi, -e, adj. 1. (În opoziție cu drept, despre lucruri) Care prezintă neregularități, abateri de la forma normală; diform. Toate lemnele erau strîmbe. RETEGANUL, P. III 60. De ești tu așa voinic, îndreaptă copacii cei strîmbi, dar nu strîmba încă și pe cei drepți! SBIERA. P. 80. Mititel și strîmb aleargă pe cîmp (Secera). id. ib. 320. Lemnul strîmb focul îl îndreaptă. ♦ (Despre persoane) Încovoiat, gîrbovit, adus de șale. Peste o săptămînă au venit acasă amîndoi, moș Ioniță mai strîmb din șale și mai încovoiat din spate. PAS, Z. I 200. Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare... Dar mîndra cu șubeica E oablă ca secera! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ♦ (Despre drumuri) Fără aliniere, întortocheat. Umbla acum pe o uliță strîmbă. DUMITRIU, N. 159. 2. Deviat de la poziția (dreaptă) obișnuită; lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. Țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează. EMINESCU, O. I 69. ♦ (Despre persoane sau părți ale corpului) Sucit, strîmbat, deformat. De ținea drumul mai lung, te miră de nu rămînea cu gîtul strîmb de-atîta uitat înapoi. ISPIRESCU, L. 36. Cine joacă și nu strigă Face-i-s-ar gura strîmbă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. ◊ Fig. E dezgustat și strîmb de sarcasm. CAMIL PETRESCU, T. II 136. ◊ (Substantivat, rar, în expr.) A-i veni cuiva cu strîmbul = a nu-i veni cuiva la socoteală, a-i displăcea, a nu-i conveni. V-ați boierit și voi, mă! Vă vine cu strîmbul munca! REBREANU, R. II 71. 3. Fig. Nedrept, necinstit, incorect. Apoi socoteala asta e strîmbă, măi oameni! REBREANU, R. II 89. ◊ Fig. Tu vii din lumea strîmbă și din viața posomorîtă a asupririi și a asupriților. PAS, Z. I 7. ◊ (Substantivat) În țara strîmbilor, cel drept umblă cu capul spart. SADOVEANU, P. M. 107. ♦ Făcut pentru a înșela. Am văzut cîrciumari mestecînd vinul cu apă și vînzînd cu cîntare cu două funduri, măcelari și precupeți vînzînd cu cîntare strîmbe, și m-am mîhnit. FILIMON, C. 37.

1) strîmb, -ă adj. (lat pop. strambus, cl. strabus, șpanchĭ, d. vgr. strabós, șpanchĭ, supt infl. luĭ skambos, strîmb; it. strambo, cu picĭoarele strîmbe. V. srabizm). Curb orĭ frînt: picĭoare strîmbe (scălîmbe saŭ haĭtișe), stradă strîmbă. Dislocat: față strîmbă. Așezat pĭeziș: pălărie strîmbă. Fig. Nedrept, injust: maĭ bine o învoĭală strîmbă de cît o judecată dreaptă. Adv. Pălăria stă strîmb, a judeca strîmb.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. strấmbă, pl. strấmbe

strâmb adj. m., pl. strâmbi; f. sg. strâmbă, pl. strâmbe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STRÂMB adj. v. contrafăcut, eronat, greșit, inautentic, inexact, inventat, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, nedrept, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit.

STRÂMB adj., adv. 1. adj. v. deformat. 2. adj. v. îndoit. 3. adj. curbat, încovoiat, îndoit, întors, răsucit, strâmbat. (Cui ~.) 4. adj. v. îndoit. 5. adj. v. scâlciat. 6. adj. v. povârnit. 7. adj. (prin Transilv.) jimb. (Are picioarele ~.) 8. adj. v. adus. 9. adj. v. urât. 10. adj. v. desfigurat. 11. adv. v. sașiu.

STRÂMB adj., adv. v. fals.

STRÂMB s. v. inechitate, injustiție, nedreptate, neechitate, nejustiție.

strîmb adj. v. CONTRAFĂCUT. ERONAT. GREȘIT. INAUTENTIC. INEXACT. INVENTAT. MINCINOS. NĂSCOCIT. NEADEVĂRAT. NEAUTENTIC. NEDREPT. NEÎNTEMEIAT. NEREAL. PLĂSMUIT. SCORNIT.

STRÎMB adj., adv. 1. adj. deformat, (pop. și fam.) scofîlcit. (Un obiect ~.) 2. adj. curbat, încovoiat, îndoit, răsucit. (Fiare ~.) 3. adj. curbat, încovoiat, îndoit, întors, răsucit, strîmbat. (Cui ~.) 4. adj. îndoit, (pop.) cîrn. (Cuțit ~.) 5. adj. deformat, scîlciat, strîmbat, (pop. și fam.) scălîmb, (Mold.) scrombăit. (Încălțăminte ~.) 6. adj. aplecat, înclinat, lăsat, plecat, povîrnit, prăvălit, (pop. și fam.) hîit, (reg.) șoldit, șoldiu, (Ban.) șovîi. (O casă ~.) 7. adj. (prin Transilv.) jimb. (Are picioarele ~.) 8. adj. adus, aplecat, cocîrjat, cocoșat, curbat, gîrbov, gîrbovit, înclinat, încovoiat, îndoit, plecat, strîmbat, sucit. (Cu spatele ~.) 9. adj. diform, hidos, hîd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, urît, (pop. și fam.) bocciu, scălîmb, scălîmbăiat, (reg.) pîcleș, (Mold.) balcîz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (O ființă ~.) 10. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strîmbat, urît, urîțit, (reg.) stropșit, zgîmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ de ură.) 11. adv. chiondorîș, chiorîș, cruciș, încrucișat, sașiu, (pop.) pieziș, șpanchiu, (reg.) ponciș. (Privește, se uită ~.)

strîmb s. v. INECHITATE. INJUSTIȚIE. NEDREPTATE. NEECHITATE. NEJUSTIȚIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

strîmb (-bă), adj.1. Sucit, pieziș, care nu este drept. – 2. Nedrept, injust. – Mr. strîmbu. Lat. strambus, forma vulgară de la strabus (Cipariu, Arhiv., 209; Diez, I, 402; Tiktin; REW 8281; Pascu, I, 160), cf. it. strambo „cu picioare scurte”, alb. stremp (Philippide, II, 655). – Der. strîmba, vb. (a suci, a îndoi; a imita, a copia, a contraface; refl., a se schimonosi, a face grimase; refl., a se prăpădi de rîs, refl., înv., a insulta); strîmbătate, s. f. (nedreptate, inechitate); strîmbătură, s. f. (obiect sucit; grimasă, schimonoseală); Strîmbă-Lemne, s. m. (personaj fabulos care apare în unele povești).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

strâmb, -ă, strâmbi, -e, adj. – Curbat, încovoiat, răsucit. ♦ (top.) Strâmba, deal (838 m), la nord de Baia Mare; Strâmbu Băiuț, localitate în Lăpuș; Strâmbu, pârâu, afluent al râului Lăpuș. ♦ (onom.) Strâmb, Strâmbeanu, Strâmbei, Strâmbu, nume de familie (191 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. strambus, formă vulgară de la strabus (Șăineanu; Cipariu, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a (se) jura strâmb expr. a comite sperjur, a depune mărturie mincinoasă.

a băga strâmbe expr. 1. a șicana (pe cineva). 2. a interveni în defavoarea cuiva.

a călca strâmb expr. 1. a fi necinstit / incorect. 2. a comite infidelități conjugale.

a pune (cuiva) strâmbe expr. a șicana, a face șicane cuiva.

a râde strâmb v. a râde cu jumătate de gură.

a se uita strâmb expr. a se uita urât / cu dușmănie.

a surâde strâmb expr. a surâde în silă / forțat / nesincer.

a ședea strâmb și a judeca drept expr. a recunoaște adevărul, a discuta cu franchețe.

a zâmbi strâmb expr. a zâmbi în silă / forțat / nesincer.

Intrare: strâmb
strâmb adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • strâmb
  • strâmbul
  • strâmbu‑
  • strâmbă
  • strâmba
plural
  • strâmbi
  • strâmbii
  • strâmbe
  • strâmbele
genitiv-dativ singular
  • strâmb
  • strâmbului
  • strâmbe
  • strâmbei
plural
  • strâmbi
  • strâmbilor
  • strâmbe
  • strâmbelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)