14 definiții pentru statut (pl. -e)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STATÚT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți pe acțiuni, asociații etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică cetățenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. Statut social = poziția indivizilor într-un grup social, a grupurilor în sistemul organizării sociale și la un anumit moment; status. 3. Spec. (Înv.) Constituție. – Din fr. statut, lat. statutum.

STATÚT, statute, s. n. 1. Act sau ansamblu de dispoziții cu caracter oficial, prin care se reglementează scopul, structura și modul de funcționare al unei organizații, societăți, asociații etc.; p. gener. lege, regulament. ◊ (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică cetățenilor unui stat. Statut real = totalitatea legilor care se aplică bunurilor aflate pe teritoriul unui stat. 2. (În sociologie; și în sintagma statut social) Locul pe care îl ocupă un individ într-un sistem social dat și la un anumit moment; status. 3. Spec. (Înv.) Constituție. – Din fr. statut, lat. statutum.

STATÚT, statute, s. n. 1. (Uneori la pl. cu valoare de sg.) Ansamblu de dispoziții, cu caracter oficial, prin care se determină scopul, structura și modul de funcționare a unei organizații; p. ext. lege, regulament. Delegații la congres discută planul de activitate al societății, fac între ei schimb de experiență, introduc schimbările și completările necesare la statut. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 3/1. Ce fel de club este, după părerea dumitale, «Unirea»? – Scrie în statut, domnule procuror: club de lectură pentru muncitori. GALAN, Z. R. 354. Statutele [«Frăției»], scrise în cifre cu cheie, erau păstrate la mine, în bibliotecă, în scoarțele Algebrei lui Bourdon. GHICA, S. A. 148. ◊ Statut model = regulament de organizare și de funcționare valabil pentru același tip de organizații cooperatiste. (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică persoanelor. Statut real = totalitatea legilor care se aplică la bunuri. 2. (Învechit) Lege fundamentală a unui stat; constituție. Statutul lui Cuza.Statutul organic = lege constituțională care stabilea normele de exercitare a autonomiei bisericii ortodoxe romîne din Transilvania (și care a fost în vigoare între 1868 și 1925).

STATÚT s.n. 1. Ansamblu de dispoziții cu caracter oficial prin care se hotărăște constituirea unei organizații și se stabilesc scopul, structura și modul de funcționare ale acesteia. ♦ Lege, regulament. 2. Stare, situație. [Pl. -te, -turi. / < fr. statut, it. statuto, lat. statutum].

STATÚT s. n. 1. document, lege de bază cuprinzând dispoziții cu caracter oficial prin care se hotărăște constituirea unei organizații și se stabilesc scopul, structura și modul de funcționare ale acesteia. 2. denumire dată unor constituții. 3. ~ politic = totalitatea drepturilor și îndatoririlor prevăzute și garantate de constituție, în virtutea cărora cetățenii participă la viața politică. 4. ~ social = status (1). 5. starea, situația, calitatea de a fi (a cuiva sau a ceva). (< fr. statut, lat. statutum)

STATÚT ~e n. 1) Document care conține un ansamblu de dispoziții, prin care se determină scopul, structura și principiile de activitate ale unei organizații, întreprinderi sau instituții. 2) Situație reală. ~ul femeii în societate. 3) Stare de fapt; poziție. /<fr. statut, it. statuto, germ. Statut

statut n. 1. regulament, și în special legea fundamentală a țării proclamată de Cuza-Vodă în 1864.; 2. regulă stabilită pentru organizarea unei societăți.

*statút n., pl. e (lat. statutum, lucru hotărît, decret, statut, d. statúere, a hotărî; fr. statut. V. con-stituțiune). Lege fundamentală (pe care se bazează regulamentele) unei asociatiunĭ saŭ societățĭ (Se zice și la pl. statutele societățiĭ). Constitutiunea proclamată de Cuza la 1864. Constituțiunea Italiiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

statút s. n., pl. statúte

statút s. n., pl. statúte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STATÚT s. regulament. (~ de organizare.)

STATÚT s. v. constituție.

STATUT s. regulament. (~ de organizare.)

Intrare: statut (pl. -e)
statut (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • statut
  • statutul
  • statutu‑
plural
  • statute
  • statutele
genitiv-dativ singular
  • statut
  • statutului
plural
  • statute
  • statutelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)