STATUT, statute, s. n. 1. (Uneori la pl. cu valoare de sg.) Ansamblu de dispoziții, cu caracter oficial, prin care se determină scopul, structura și modul de funcționare a unei organizații; p. ext. lege, regulament. Delegații la congres discută planul de activitate al societății, fac între ei schimb de experiență, introduc schimbările și completările necesare la statut. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 3/1. Ce fel de club este, după părerea dumitale, «Unirea»? – Scrie în statut, domnule procuror: club de lectură pentru muncitori. GALAN, Z. R. 354. Statutele [«Frăției»], scrise în cifre cu cheie, erau păstrate la mine, în bibliotecă, în scoarțele Algebrei lui Bourdon. GHICA, S. A. 148. ◊ Statut model = regulament de organizare și de funcționare valabil pentru același tip de organizații cooperatiste. (Jur.) Statut personal = totalitatea legilor care se aplică persoanelor. Statut real = totalitatea legilor care se aplică la bunuri. 2. (Învechit) Lege fundamentală a unui stat; constituție. Statutul lui Cuza. ◊ Statutul organic = lege constituțională care stabilea normele de exercitare a autonomiei bisericii ortodoxe romîne din Transilvania (și care a fost în vigoare între 1868 și 1925).