16 definiții pentru stătut


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect neplăcut caracteristic); clocit; (despre aer) închis, stricat, viciat. ♦ Fig. (Despre oameni, mai ales despre persoane necăsătorite) Înaintat în vârstă. 2. (Înv.) Istovit, vlăguit. – V. sta.

STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect neplăcut caracteristic); clocit; (despre aer) închis, stricat, viciat. ♦ Fig. (Despre oameni, mai ales despre persoane necăsătorite) Înaintat în vârstă. 2. (Înv.) Istovit, vlăguit. – V. sta.

STĂTÚT, -Ă, stătuți, -te, adj. 1. (Despre apă, aer) Care a stat prea mult într-un loc fără a fi primenit; viciat, stricat. Un fluviu se revărsa, rupînd lunci negre, dîmburi, repezind la vale ape stătute, fără o zare în ele. CAMILAR, N. I 267. Mă privea cu ochi buni, verzi ca apele stătute. SADOVEANU, O. VIII 172. E cald, un aer stătut și îmbîcsit. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ (Despre alimente) Care a început să se altereze; vechi. 2. (Despre oameni) Înaintat în vîrstă; bătrîn. După ce avea acum și moară, să gîndește să să însoare, că era holtei cam stătut. RETEGANUL, P. IV 29. Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. CREANGĂ, P. 139. Dar acum sînt om stătut, Și pățit și priceput, Și văd bine că-i dat mie Ca să mor în haiducie. ALECSANDRI, P. P. 254. ◊ Fig. Merii stătuți din mijlocul grădinii. CONTEMPORANUL, VII 482. 3. (Învechit, de obicei urmat de determinări cauzale introduse prin prep. «de») Obosit din cale-afară; rupt de oboseală. Parcă-s eu de vină dacă-s caii stătuți de drum. D. ZAMFIRESCU, la CADE. Sudori de sînge curgea de pe fețele romînilor, atît muncise în cursul zilei și atît erau de stătuți de osteneală seara. ISPIRESCU, M. V. 26.

STĂTÚT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre apă, aer etc.) Care stă neîmprospătat de mult timp, căpătând aspect sau miros greu; neschimbat demult; închis. 2) (despre alimente) Care nu mai este proaspăt; vechi. 3) fig. (despre persoane necăsătorite) Care este trecut de vârsta căsătoriei; care este înaintat în vârstă, dar necăsătorit încă. /v. a sta

stătut a. 1. ce stă pe loc și se strică: apă stătută; 2. rânced: bucate stătute; 3. dăulat: cal stătut; 4. cam bătrân: un flăcău stătut Cr.; fig. generație stătută GR. AL.

stătút, -ă adj. (d. staŭ). Stricat de multă stare (nemișcare, rămînere la un loc): apă stătută. Fig. Cam trecut, înaintat în vîrstă: fată stătută.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stătút adj. m., pl. stătúți; f. stătútă, pl. stătúte

stătút adj. m., pl. stătúți; f. sg. stătútă, pl. stătúte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STĂTÚT adj. 1. v. clocit. 2. v. poluat.

STĂTÚT adj. v. epuizat, extenuat, frânt, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sfârșit, sleit, stors, trudit, vlăguit, zdrobit.

STĂTUT adj. 1. clocit, împuțit, răsuflat, trezit, (reg.) mocnit, zăcut, (prin Mold.) băhnit, (prin Mold. și Bucov.) bîhlit. (Apă ~.) 2. alterat, poluat, stricat, viciat. (Un aer ~.)

stătut adj. v. EPUIZAT. EXTENUAT. FRÎNT. ISTOVIT. PRĂPĂDIT. RUPT. SECAT. SECĂTUIT. SFÎRȘIT. SLEIT. STORS. TRUDIT. VLĂGUIT. ZDROBIT.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

stătút, stătúte, s.n. 1. (înv.) rămânere, stare, ședere, stat. 2. (reg.) locuință, gospodărie. 3. (înv.) adăpost pentru vite. 4. (reg.; la pl.) pietre care delimitează terenul la jocul cu mingea. 5. (înv.) existență. 6. (reg.) statură, înălțime.

stătút, stătuturi, (stătământ), s.n. – (reg.) Casa, curtea cu acareturile, dar și grădina de lângă casă (Dăncuș, 2010): „O șădzut în stătutu lor” (Papahagi, 1925; Săpânța). „Dintotdeauna, amplasarea unei gospodării a presupus proprietatea absolută asupra terenului aferent acestuia, de aceea acest spațiu a căpătat o încărcătură specială, fiind denumit printr-un termen propriu – stătut” (Dăncuș, 1986: 97). Noțiunea de stătut trebuie asociată întotdeauna cu „casa și gospodăria părintească” (idem: 100). Rar în aceeași gospodărie conviețuiesc mai multe familii. Chiar dacă familiile maramureșene sunt numeroase, cu mulți copii, părinții se îngrijesc din timp să asigure fiecărui copil loc de casă, respectiv stătutul propriu (Ibidem). – Din sta „a locui” (< lat. stare) (MDA).

stătút, stătuturi, (stătământ), s.n. – Casa, curtea cu acareturile, dar și grădina de lângă casă (Dăncuș 2010): „O șădzut în stătutu lor” (Papahagi 1925; Săpânța). -Din sta „a locui” (< lat. stare) + -tut.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

stătut, -ă, stătuți, -te adj. (d. oameni) marcat de o perioadă de abstinență sexuală prelungită.

Intrare: stătut
stătut adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stătut
  • stătutul
  • stătutu‑
  • stătu
  • stătuta
plural
  • stătuți
  • stătuții
  • stătute
  • stătutele
genitiv-dativ singular
  • stătut
  • stătutului
  • stătute
  • stătutei
plural
  • stătuți
  • stătuților
  • stătute
  • stătutelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)