spontan, ~ă [At: HELIADE, O. II, 45 / V: ~neu, ~nee / Pl: ~i, ~e / E: fr spontané, lat spontaneus, it spontaneo] 1-2 a, av (Care se produce) de la sine, fără vreo cauză aparentă. 3-4 a, av (Care se face) de bunăvoie. 5-6 a, av (Care se produce) cu promptitudine Si: degajat (10-11), dezinvolt (2), firesc (5), natural. 7-8 a, av (Care apare) pe neașteptate Si: brusc (1), fulgerător (2). 9 (Îs) Generație spontanee Teorie naivă care admitea că unele organisme pot lua naștere din materii minerale sau organice în descompunere.

SPONTAN, -Ă, spontani, -e, adj. Care se face sau se produce de la sine, fără o intervenție din afară sau o cauză exterioară (aparentă); care se face de bunăvoie, nesilit de nimeni; p. ext. care apare brusc, pe neașteptate. La începuturile ei mișcarea muncitorească a avut un caracter spontan. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 387, 3/3. ◊ Generație spontană v. generație. ◊ (Adverbial) Cei care așteptau se despărțiră spontan în două tabere. C. PETRESCU, Î. II 149. Se oferi spontan să le împlinească. REBREANU, R. I 187.

SPONTAN, -Ă adj. Care acționează pe moment, cu promptitudine. ♦ (Fiziol.; despre mișcări) Care se execută de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă. ♦ (Despre plante) Care cresc liber în natură, în stare sălbatică. [Var. spontaneu, -ee adj. / cf. fr. spontané, lat. spontaneus].

SPONTAN, -Ă I. adj. 1. care acționează pe moment, cu promptitudine. 2. (fiziol.; despre mișcări) care se execută de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă. 3. (despre plante) care crește liber în natură. II. s. n. (fil.) categorie a materialismului istoric care exprimă activitatea determinată direct de necesitatea istorică, obiectivă. (< fr. spontané, lat. spontaneus)

SPONTAN ~ă (~i, ~e) și adverbial 1) Care se face sau se produce de la sine. Mișcare ~ă. 2) Care apare brusc, pe neașteptate. 3) rar (despre plante) Care crește de la sine; necultivat; sălbatic. /<fr. spontané, lat. spontaneus

spontan a. 1. ce se face de bună voie: acțiune spontană; 2. care se execută dela sine și fără vr’o cauză exterioară aparentă: mișcările inimei sunt spontane.

spontaneu, ~ee a vz spontan

SPONTANEU, -EE, spontanei, -ee, adj. (Ieșit din uz) Spontan. Trecutul se oglindea idealizat în aceste producții spontanee, simple. IORGA, L. II 460. Această admirație profundă a artistului e și dînsa tot atît de spontanee, mai ales în poezia lirică, ca și creațiunea însăși. GHEREA, ST. CR. III 188. ◊ Generație spontanee = generație spontană, v. generație. ◊ (Adverbial) Spontaneu, fără îndemn și fără exemplu, el n-ar fi nimic. IORGA, L. I 78.

SPONTANEU, -EE adj. v. spontan.

*spontanéŭ, -ée adj., pl. eĭ, ee (fr. sponianée, d. lat. spontáneus). Făcut din îndemn propriŭ, nu silit: manifestațiune spontanee. Care se mișcă pin sine fără cauză aparentă: mișcările inimiĭ îs spontanee. Generațiune spontanee, animale saŭ plante care, după uniĭ naturaliștĭ, se produc fără sămînță anterioară. Adv. În mod spontaneu. – Maĭ rar și spontan.

spontan adj. m., pl. spontani; f. spontană, pl. spontane

spontan adj. m., pl. spontani; f. spontană, pl. spontane

spontan adj. m., pl. spontani; f. sg. spontană, pl. spontane

spontaneu, -nee.

SPONTAN adj. 1. v. brusc. 2. v. natural.

SPONTAN adj. 1. brusc, fulgerător. (O reacție ~.) 2. degajat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necăutat, neprefăcut, nesilit, nestudiat, simplu, (livr.) nonșalant, (înv.) prostatic. (O atitudine ~; cu gesturi ~.)

Spontan ≠ treptat