silabic, ~ă a [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr syllabique] 1 Care ține de silabă. 2 Privitor la silabă. 3 Alcătuit din silabe. 4 (Îs) Semn ~ Semn grafic care notează o silabă. 5 (Îs) Scriere ~ă (sau caracter ~) Scriere care utilizează semnele silabice. 6 (Îs) Principiu ~ Principiu care stă la baza scrierii silabice. 7 (Îs) Ritm ~ Ritm caracterizat de alternanța dintre silabele accentuate și cele neaccentuate. 8 (Îs) Vers ~ Vers în care măsura este determinată de numărul silabelor. 9 (Îs) Versificație ~ă Versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. 10 (Îs) Versificație~bo-tonică Versificație bazată pe numătul silabelor dintr-un vers și pe repartizarea accentelor. 11 (Îoc „cânt melismotic”; îs) Cânt ~ Bucată muzicală în care unui ton îi corespunde o singură silabă. 12 (D. vocale) Care poate forma (împreună cu una sau mai multe consoane) o silabă Si: plenison. 13 (Nob) Care ține seama, în mod special, de pronunțarea clară și distinctă a fiecărei silabe a unui cuvânt.

SILABIC, -Ă, silabici, -e, adj. Referitor la silabe; alcătuit din silabe. ◊ Scriere silabică (sau cu caracter silabic) = scriere în care literele sau semnele nu reprezintă sunete, ci silabe. F. Engels leagă apariția scrierii silabice și literale de trecerea la epoca civilizației. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 366, 5/2. (În poezia antică) Versificație silabică = versificație bazată pe numărul silabelor, independent de locul accentelor. Versificație silabo-tonică = versificație bazată pe numărul silabelor dintr-un vers și pe repartizarea accentelor.

SILABIC, -Ă adj. 1. Referitor la silabe; alcătuit din silabe. 2. V. -silab. [cf. fr. syllabique]

SILABIC, -Ă adj. referitor la silabe; alcătuit din silabe. (< fr. syllabique)

SILABIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de silabă; propriu silabei. 2) Care constă din silabe. ◊ Scriere ~că scriere în care fiecare silabă este reprezentată printr-un semn. Versificație ~că versificație bazată pe numărul silabelor dintr-un vers. /<fr. syllabique

silabic a. ce constă din silabe.

*silábic, -ă adj. (vgr. syllabikós). Relativ la silabe. Scriere silabică, aceĭa în care semnele reprezentă cîte o silabă. Vers silabic, vers care se măsoară după număru silabelor (ca’n versu de azĭ), nu după lungimea orĭ scurtimea vocalelor (ca la vechiĭ Grecĭ și Romanĭ). Adv. Pin silabe.

silabic adj. m., pl. silabici; f. silabică, pl. silabice

silabic adj. m., pl. silabici; f. silabică, pl. silabice

silabic adj. m., pl. silabici; f. sg. silabică, pl. silabice

SILABIC adj. (FON.) plenison. (Vocale ~.)

SILABIC adj. (FON.) plenison. (Vocale ~.)

SILABIC, -Ă adj. (cf. fr. syllabique): în sintagmele accent silabic, cuvânt silabic, disimilație silabică și principiu silabic (v.).

SILABIC (< fr. syllabique, < lat. syllabicus < gr. syllabikos, îmbinat, grupat) Termen folosit pentru: versul silabic, în care măsura este în funcție de numărul, și nu de valoarea silabelor; versificație silabo-tonică, bazată pe numărul silabelor și felul cum sînt distribuite accentele; cîntec silabic, cîntec în care fiecare notă corespunde unei silabe.

denumirea silabică (literală) a notelor v. notă (1).