14 definiții pentru scuză escuză


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse.

SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse.

SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv invocat de cineva pentru a se dezvinovăți, pentru a justifica o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o datorie; dezvinovățire, justificare. Numai Grigore îi ascultă scuzele și explicațiile. REBREANU, R. I 213. Minunată judecată, dar ieftină scuză! CARAGIALE, N. S. 22. În loc de a aresta pe criminalul el se mulțumi cu scuzele sale. HASDEU, I. V. 146. 2. (De obicei la pl.) Exprimare a regretului pentru o greșeală făptuită, pentru un deranj sau o jignire adusă cuiva. Cuvinte de scuză.Expr. A cere (sau a prezenta, a exprima, a înfățișa) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. Mi-a trimis... un bilețel în care îmi spunea că treburi foarte urgente îl cheamă la București. Abia își cerea scuze. DUMITRIU, B. F. 39. Să-i înfățișez complimentele și scuzele mele. GALACTION, O. I 233. Se gîndi să-l strige. Să-i întindă mîna și să-i ceară scuze. SAHIA, N. 89. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. Privirea d-voastră... mă face să bănuiesc că v-am jignit cu ceva; de e vro greșeală la mijloc, vă rog să primiți scuzele mele. HOGAȘ, H. 99.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scúză s. f., g.-d. art. scúzei; pl. scúze


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCÚZĂ s. 1. v. dezvinovățire. 2. iertare, (pop.) iertăciune, (înv.) pardon. (Cere ~e.) 3. justificare, motivare, motivație, (rar) scuzare, (înv.) răspuns. (Nu are nici o ~ pentru cele făcute.) 4. v. motiv.

SCÚZĂ s.f. 1. Explicație adusă pentru a motiva și a face să fie iertată o greșeală, o vină; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală făcută. ♦ A cere scuze = a mărturisi părerea de rău pentru o greșeală săvârșită; a cere iertare. [< it. scusa, cf. fr. excuse].

SCÚZĂ s. f. 1. explicație adusă pentru a motiva și a face să fie iertată o greșeală, o vină: dezvinovățire, justificare. 2. exprimare a regretului pentru o greșeală făcută. ◊ a cere scuze = a mărturisi părerea de rău pentru o greșeală săvârșită; a cere iertare. (< it. scusa, fr. excuse)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scúză (-ze), s. f. – Dezvinovățire. It. scusa, fr. excuse.Der. scuza, vb., din it. scusare, fr. excuser; scuzabil, adj., din fr. excusable.

SCÚZĂ ~e f. 1) Motiv invocat de cineva pentru a-și dovedi nevinovăția sau pentru a se eschiva de la ceva; îndreptățire; justificare. 2 ) Exprimare a regretului (față de cineva) pentru o greșeală involuntară; iertare. ◊ A cere ~e a cere iertare. A primi ~ele cuiva a accepta motivele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta pe cineva. /<it. scusa, fr. escuse

scuză f. 1. cuvânt de disculpare; 2. motiv de a nu face ceva obligatoriu; 3. fig. mărturie de regret: a face scuze cuiva.

*scúză f., pl. e (it scusa, fr. excuse). Dezvinovățire, motiv de a te dezvinovățĭ: n’aĭ nicĭ o scuză că n’aĭ venit. Dezvinovățire, ĭertare (în lucrurĭ micĭ): ițĭ cer scuză (saŭ scuze) că te-am călcat pe picĭor. Pl. vorba pin care te scuzĭ: a exprima, a pre- senta scuze. V. pardon.

scúză s. f., g.-d. art. scúzei; pl. scúze

SCU s. 1. dezvinovățire, disculpare, justificare, (rar) dezvinuire, scuzare. (O ~ neconvingătoare.) 2. iertare, (pop.) iertăciune, (înv.) pardon. (Cere ~e.) 3. justificare, motivare, motivație, (rar) scuzare, (înv.) răspuns. (Nu are nici o ~ pentru cele făcute.) 4. motiv, pretext, (înv.) cale, (înv., în Transilv.) șteamăt, (grecism înv.) profasis. (Ce ~ ai invocat pentru a lipsi?)

Intrare: scuză
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scu
  • scuza
plural
  • scuze
  • scuzele
genitiv-dativ singular
  • scuze
  • scuzei
plural
  • scuze
  • scuzelor
vocativ singular
plural
escuză
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.