26 de definiții pentru sărman săriman sârman siriman


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., sb. siromah, cu schimbare de suf.

SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (Înv. și reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [Var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., scr. siromah, cu schimbare de suf.

SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. Lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărac. Nu crede tu că scapi, că nu ești sărman, cum zici. DUMITRIU, N. 161. Mă vede că-s o văduvă sărmană și c-o casă de copii. CREANGĂ, P. 28. ◊ (Substantivat) Mîncarea lui să fie ca a unui sărman supus al împărăției. SADOVEANU, D. P. 19. Soțul tău se vede după față că e un sărman și el. VISSARION, B. 183. Lumea întreagă are tot o poveste... strîmbătatea care se lăcomește la bunul altuia și sărmanul care sfarmă funia ce-l strînge. RUSSO, O. 28. 2. (Regional) Orfan. Cănuță a rămas sărman de părinți tocmai cînd se făcuse copil de-nvățătură. CARAGIALE, O. I 323. 3. (Exprimă o stare afectivă, de obicei compătimire, față de cineva sau de ceva) Biet, sărac, nenorocit. De atunci sărmanul Stoicea crescuse pe la pragurile tuturor, – copil din flori și de pripas. GALACTION, O. I 45. Din sărmana noastră viață, am dura roman întreg. EMINESCU, O. I 157. O sărmană păsărică a picat moartă sub stejar. ODOBESCU, S. III 36. Să poci trece Dunărea La sărmana mîndruța. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 131. ◊ (Substantivat) Am fost să-mi văd ocolul meu de vite.Sărmanele, duc lipsă de nutreț. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 20. Ar trebui să avem milă de dînșii, că și ei, sărmanii, sînt oameni. CREANGĂ, P. 209. Căpitane Pavele, Unde-ți duci cătanele?Da, la foc, sărmanele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. – Variante: sărimán, -ă (NEGRUZZI, S. I 146, RUSSO, S. 131), sirimán, -ă (ISPIRESCU, U. 107), sîrmán, -ă (KOGĂLNICEANU, S. 65, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 433) adj.

SĂRMÁN ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de existență; sărac; nevoiaș; mizer. 2) și substantival Care trezește milă; vrednic de milă; biet; sărac; nenorocit. ~ul orb! 3) (despre copii) Care și-a pierdut ambii părinți sau numai unul dintre ei; orfan. /<sl. siromahu, sb. siromah

sărman a. 1. sărac; un om sărman; 2. orfan: un flăcăiandru sărman de părinți OD. [Cf. serb. SIROMAH, orfan (influențat de sufixul man)]. ║ int. de compătimire: sărmanul!

sărmán, -ă adj. (din maĭ vechĭu sîrman, sirman, siriman, pin schimbare de sufix d. vsl. bg. sîrb. siromah, sărac, d. vsl. sarakŭ, sărac). Sărac, fără banĭ: un om sărman. Sărac, bĭet, demn de milă saŭ de ĭubire: Sărmanu om! Vaĭ de capu tăŭ, sărmane! Vechĭ. Azĭ vest. Orfan: sărman de tată. – Vechĭ și suruman (Mold., Trans.), sărăĭman (Mold.), siruman, sărăman, săriman, suriman și (Trans.) săliman. Greșit scris azĭ serman.

SĂRIMÁN, -Ă adj. v. sărman.

SĂRIMÁN, -Ă adj. v. sărman.

SĂRIMÁN, -Ă adj. v. sărman.

SÂRMÁN, -Ă adj. v. sărman.

SÂRMÁN, -Ă adj. v. sărman.

SIRIMÁN, -Ă adj. v. sărman.

SIRIMÁN, -Ă adj. v. sărman.

siriman a. și m. orfan: nu asupria pe văduvă nici pe sirimani ISP. [V. sărman].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sărmánă, pl. sărmáne

sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sg. sărmánă, pl. sărmáne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SĂRMÁN adj. v. bastard, natural, nelegitim.

SĂRMÁN adj., s. 1. adj., s. v. sărac. 2. adj. v. biet.

SĂRMÁN adj., s. v. orfan.

SĂRMAN adj., s. 1. adj., s. calic, necăjit, nevoiaș, sărac, (livr.) mizer, (rar) mofluz, (înv. și pop.) neajuns, neavut, pirpiriu, (pop. și fam.) nepricopsit, (pop.) sărăcan, (înv. și reg.) mișel, slăbănog, (reg.) misăricios, oarfăn, obielos, pămîntit, (Ban.) bedaș, (înv.) measer, neputernic, neputincios, siromah, (fam. fig. și depr.) păduchios. (E un biet om ~ care trebuie ajutat.) 2. adj. biet, nenorocit, nevoiaș, sărac, (livr.) mizer, pauper, (pop.) nemernic, păcătos, sărăcan, (înv. și reg.) ticăit, ticălos, (prin Munt. și Olt.) săget, (înv.) cainic, mișel, mișelos. (Un ~ țăran; ~ul de mine!)

sărman adj. v. BASTARD. NATURAL. NELEGITIM.

Sărman ≠ avut, bogat, bogătaș


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sărmán (sărmáni), s. m.1. Sărac, proletar, amărît. – 2. Orfan. – Var. înv. săriman, sîrman, suruman, Mold. sîr(u)man, siriman, suriman, Trans. sără(i)man. Sl. siromachŭ < gr. χειρομάχος (Cihac, II, 326; Giurescu, R. Istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb., cr. siromah, cu schimb de suf. -man.Der. sărmănesc, adj. (înv., de sărman); sărmănie, s. f. (înv., sărăcie). – Cf. siromah.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ALAS, POOR YORICK! (engl.) vai, sărmane Yorick! – Shakespeare, „Hamlet”, act. V, scena 1. Cuvinte rostite de Hamlet la vederea craniului bufonului Yorick. Expresie a regretului pentru ce a fost, pentru ce a însemnat cândva un om, comparat cu ce a ajuns să fie.

Intrare: sărman
sărman adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sărman
  • sărmanul
  • sărmanu‑
  • sărma
  • sărmana
plural
  • sărmani
  • sărmanii
  • sărmane
  • sărmanele
genitiv-dativ singular
  • sărman
  • sărmanului
  • sărmane
  • sărmanei
plural
  • sărmani
  • sărmanilor
  • sărmane
  • sărmanelor
vocativ singular
plural
săriman adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • săriman
  • sărimanul
  • sărimanu‑
  • sărima
  • sărimana
plural
  • sărimani
  • sărimanii
  • sărimane
  • sărimanele
genitiv-dativ singular
  • săriman
  • sărimanului
  • sărimane
  • sărimanei
plural
  • sărimani
  • sărimanilor
  • sărimane
  • sărimanelor
vocativ singular
plural
sârman adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sârman
  • sârmanul
  • sârmanu‑
  • sârma
  • sârmana
plural
  • sârmani
  • sârmanii
  • sârmane
  • sârmanele
genitiv-dativ singular
  • sârman
  • sârmanului
  • sârmane
  • sârmanei
plural
  • sârmani
  • sârmanilor
  • sârmane
  • sârmanelor
vocativ singular
plural
siriman adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • siriman
  • sirimanul
  • sirimanu‑
  • sirima
  • sirimana
plural
  • sirimani
  • sirimanii
  • sirimane
  • sirimanele
genitiv-dativ singular
  • siriman
  • sirimanului
  • sirimane
  • sirimanei
plural
  • sirimani
  • sirimanilor
  • sirimane
  • sirimanelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)