Definiția cu ID-ul 1254408:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Alas, poor Yorick! (engl. „Ah, sărmane Yorick!”) – Yorick e bufonul regelui Danemarcei din Hamlet de Shakespeare. În celebra scenă din cimitir (act. 5, sc. 1), Hamlet, vorbind cu groparii, vede craniul bufonului care-i inspiră reflecții amare: „Vai, sărmane Yorick!… Simt că-mi vine rău. Aici se deschideau buzele, pe care le-am sărutat de atîtea ori. Unde-ți sînt poznele? Tumbele? Cîntecele? Sclipirile acelea de veselie, care stîrneau hohote de rîs la masă? N-a mai rămas nici una, ca să-și rîdă de strîmbătura ta de acum!” Alas, poor Yorick! – în original sau în traducere – a devenit o expresie, pentru a sublinia o degringoladă, prăbușirea cuiva, ce-a fost și ce-a ajuns un om. Caleidoscopul lui A. Mirea, se încheie cu o poezie intitulată Sărmanul Yorik, în care autorul crede că după moarte: „Vreun filozof sau vreun istoric Privindu-mi tidva cu regret, Ar exclama ca alt Hamlet: Sărmane Yorik!” LIT.