RISIPITOR, -OARE, risipitori, -oare, adj. 1. (În opoziție cu strîngător, econom) Care își risipește averea, bunurile; cheltuitor. Cu cît egumenul este econom, cu atît frate-său e risipitor. NEGRUZZI, S. I 313. ◊ (Adverbial) Nici un romîn nu avea atîția bani și nu trăia atît de risipitor ca el. VORNIC, P. 126. 2. (Învechit) Care produce ruină; distrugător, nimicitor. Țara slăbită de atîtea nevoi ale războaielor, ale domnilor tirani și risipitori de țară. BĂLCESCU, O. II 143.