13 definiții pentru recita


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. – Din fr. réciter.

RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. – Din fr. réciter.

recita vt [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: recit, ~tez / E: fr réciter] 1 A spune cu voce tare un text (în versuri), marcând prin intonație sensul și accentul cuvintelor Si: a declama (2), (îvr) a recitălui (1). 2 A spune cu voce tare din memorie un text (în versuri) Si: (îvr) a recitălui (2).

RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text în versuri; a declama. Radu cînta din gură, recita frumos poezii frumoase, spunea anecdote. VLAHUȚĂ, O. A. 112. Marioara, în acest amestec, trecînd pe lîngă mine, îmi recită o strofă. BOLINTINEANU, O. 318. Cîteodată... începea a-mi recita niscai versuri de a lui, pre care mi le traducea. NEGRUZZI, S. I 219. ◊ (Complementul indică pe autorul textului) L-au iubit și l-au recitat cu entuziasm. SADOVEANU, E. 84.

RECITÁ vb. I. tr. A spune cu voce tare (de obicei pe de rost) o poezie sau o bucată în proză; a declama. [P.i. recít, 3,6 -tă. / < fr. réciter, it., lat. recitare].

RECITÁ vb. tr. a spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. (< fr. réciter, lat. recitare)

A RECITÁ recít tranz. (texte) A spune pe de rost, expresiv și cu intonația cerută; a declama. ~ o poezie. /<fr. réciter

recità v. a spune cu glas tare ceva învățat pe dinafară.

*recít și -éz, a v. tr. (lat. récito, -áre. V. citez). Spun pe de rost în fața lumiiĭ, maĭ ales poeziĭ: eleviĭ aŭ recitat poeziĭ. Muz. Execut un recitativ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

recitá (a ~) vb., ind. prez. 3 recítă

recitá vb., ind. prez. 1 sg. recít, 3 sg. și pl. recítă; conj. prez. 3 sg. și pl. recíte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RECITÁ vb. a declama, a rosti, a spune, (rar) a debita, (pop.) a cuvânta. (A ~ o poezie.)

RECITA vb. a declama, a rosti, a spune, (rar) a debita, (pop.) a cuvînta. (A ~ o poezie.)

Intrare: recita
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • recita
  • recitare
  • recitat
  • recitatu‑
  • recitând
  • recitându‑
singular plural
  • reci
  • recitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • recit
(să)
  • recit
  • recitam
  • recitai
  • recitasem
a II-a (tu)
  • reciți
(să)
  • reciți
  • recitai
  • recitași
  • recitaseși
a III-a (el, ea)
  • reci
(să)
  • recite
  • recita
  • recită
  • recitase
plural I (noi)
  • recităm
(să)
  • recităm
  • recitam
  • recitarăm
  • recitaserăm
  • recitasem
a II-a (voi)
  • recitați
(să)
  • recitați
  • recitați
  • recitarăți
  • recitaserăți
  • recitaseți
a III-a (ei, ele)
  • reci
(să)
  • recite
  • recitau
  • recita
  • recitaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)