RECITA, recit, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text în versuri; a declama. Radu cînta din gură, recita frumos poezii frumoase, spunea anecdote. VLAHUȚĂ, O. A. 112. Marioara, în acest amestec, trecînd pe lîngă mine, îmi recită o strofă. BOLINTINEANU, O. 318. Cîteodată... începea a-mi recita niscai versuri de a lui, pre care mi le traducea. NEGRUZZI, S. I 219. ◊ (Complementul indică pe autorul textului) L-au iubit și l-au recitat cu entuziasm. SADOVEANU, E. 84.