12 definiții pentru răcnet


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

răcnet sn [At: ASACHI, S. L. I, 69 / V: (reg) răhn~ / Pl: ~e / E: răcni + -et] 1 Urlet de animal. 2 Țipăt puternic scos de om, exprimând durere, mânie, teamă etc. 3 (Dep) Cuvinte strigate cu putere. 4 (Pex) Larmă de voci. 5 (Îla) Ultimul ~ Foarte nou și foarte modem.

RẮCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. 2. Strigăt puternic scos de om. – Răcni + suf. -et.

RẮCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. 2. Strigăt puternic scos de om. – Răcni + suf. -et.

RẮCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile. SADOVEANU, O. III 659. Se auzeau răcnete ca de urs. RETEGANUL, P. II 7. Oile s-o spăimîntat, Mare răcnet că și-o dat. BIBICESCU, P. P. 252. ◊ Fig. A pornit cu răcnete înalte vîntul. SADOVEANU, P. M. 168. 2. Strigăt, țipăt puternic scos de om. Mulțimea de țărani fu pătrunsă brusc de un fior, parcă răcnetele lui Petre i-ar fi răscolit toate durerile. REBREANU, R. II 96. Nici o mîhnire, nici un răcnet de mînie, nici o tînguire n-au trecut încă prin buzele mele. RUSSO, O. 136. ♦ (De obicei la pl.) Vorbe strigate cu glas puternic; p. ext. zgomot, larmă. Gloata boierilor, îndîrjită, venea cutezătoare, cu răcnete de îndemn. SADOVEANU, O. VII 131. Pocni răcnetul deznădăjduit: fugiți!... vin turcii! GALACTION, O. I 160. – Variantă: (Mold.) rắcnit (CREANGĂ, A. 112) s. n.

RẮCNET ~e n. 1) Sunet puternic scos de om; strigăt; țipăt. 2) Strigăt puternic și prelung scos de animale; răget; zbieret. /a răcni + suf. ~et

răcnet n. 1. strigătul leului; 2. fam. țipăt furios.

rắcnet n., pl. e (d. răcnesc). Strigăt puternic și bărbătesc. – Pin vest și răgnet. V. țipet.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rắcnet s. n., pl. rắcnete

răcnet s. n., pl. răcnete


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂCNET s. strigăt, țipăt, urlet, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sînt ~ astea?)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ultimul răcnet expr. moda zilei.

Intrare: răcnet
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răcnet
  • răcnetul
  • răcnetu‑
plural
  • răcnete
  • răcnetele
genitiv-dativ singular
  • răcnet
  • răcnetului
plural
  • răcnete
  • răcnetelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)