PROMITE, promit, vb. III. Tranz. 1. A se angaja, a-și lua obligația de a face ceva; a face promisiuni, a făgădui. Promite-mi că n-ai să uiți ecuațiile de gradul al treilea. Promite-mi c-ai să înveți. Promite-mi c-ai să treci corigența. SEBASTIAN, T. 182. Remite-i din parte-mi cărțile ce i-am fost promis. CARAGIALE, O. VII 4. În toată ziua el îi promitea că taina sufletului său își va avea sfîrșitul, că el o va lua de soție, că o soartă aurită o așteaptă. EMINESCU, N. 40. 2. Fig. A lăsa să se prevadă, să se spere, a deschide o perspectivă favorabilă. Căutau a găsi vreo altă carieră care le promitea cel puțin un adăpost și o bucată de pîne la bătrîneță. NEGRUZZI, S. I 346. ◊ Absol. Un copil care promite.