POTCAP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, înalt, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ.

potcap sm [At: KLEIN, D. 403 / V: (îrg) ~iu, (reg) ~cape, ~afiu, pocapciu sn / Pl: ~uri / E: slv подъкапъ] 1 Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică, înalt și fără boruri purtat de preoții și călugării ortodocși Si: (îrg) potcapoc (1). 2 (Rar; îlv) A pune ~ul în cap A se călugări. 3 (Rar; îe) A pune ~ul în par A fugi de la mănăstire. 4 (Rar; îae) A părăsi viața monahală. 5 (Îc) ~ul-călugărului Plantă erbacee din familia compozitelor, cu rădăcină oblică-triunghiulară, tulpina terminată într-un singur capitul, frunze lanceolate, dințate sau penate, dispuse în rozetă bazală, flori galbene așezate pe două rânduri și fructe achene striate (Leontodon hispidus). 6 (Reg; îf potcafiu) Calotă de pălărie. 7 (Reg; îf potcape) Cască militară. 8 (Reg) Rugăciune sau text din Evanghelie citit de preot în timp ce este dus mortul la biserică.

POTCAP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. 2. Compus: potcapul-călugărului = plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ.

POTCAP, potcapuri, s. n. Acoperămînt pentru cap, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și mai ales de călugării ortodocși. Începînd a se dezbrăca de la poartă de giubea, de potcap și de colanul cel vișiniu de catifea cu paftale de argint, ajungea în casă numai în antereu și cu capul gol. HOGAȘ, H. 13. Unde nu-și pune poalele antereului în brîu... apoi zvîrle potcapul deoparte și la joc de-a valma cu noi. CREANGĂ, A. 94. – Variantă: potcapiu, potcapii (ODOBESCU, S. I 467, PĂSCULESCU, L. P. 17, TEODORESCU, P. P. 229), s. n.

POTCAP ~uri n. Acoperământ pentru cap de formă cilindrică, puțin lărgit în sus, purtat de preoții și călugării ortodocși. ◊ ~ul-călugărului plantă erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu frunze păroase, care crește prin locuri sterpe. /<sl. podukapu

potcap n. 1. acoperemânt de cap, în formă de cilindru, ce poartă preoții și călugării; 2. Bot. potcapu-călugărului, plantă cu flori galbene, crește prin locuri aride (Leontodon hispidus). [Slav. PODŬKAPŬ (din PODŬ, subt, și KAPA, glugă)].

potcáp n., pl.¹ e, urĭ (vsl. podukapŭ și podukapokŭ, d. podŭ, dedesupt, și kapa, glugă; rus. podkápok, bonetă a țărancelor. V. capot). Un fel de acoperemînt al capuluĭ. E de formă cilindrică, puțin maĭ larg sus, lipsit de marginile pe care le are pălăria și-l poartă preuțiĭ ortodocșĭ. (Azĭ e înlocuit pin pălărie orĭ căcĭulă și se poartă numaĭ la solemnitățĭ. Călugăriĭ îl poartă mereŭ). Potcopu călugăruluĭ, o plantă erbacee din familia compuselor (leóntodon hispidus). – În est și potcápic, vechĭ -ápoc, n., pl. e. V. cuculion și comănac.^[1]

potcafiu sn vz potcap

potcapiu sn vz potcap

POTCAPIC s. n. v. potcap.

POTCAPIU s. n. v. potcap.

potcap s. n., pl. potcapuri

potcap s. n., pl. potcapuri

potcap s. n., pl. potcapuri

potcap, -puri.

POTCAP s. (BIS.) (înv. și reg.) potcapoc. (Preot cu ~.)

POTCAP s. (BIS.) (înv. și reg.) potcapoc. (Preot cu ~.)

potcap (potcapuri), s. n. – Un fel de pălărie cilindrică a preoților ortodocși. – Var. potcapiu, potcapoc, potcapic. Sl. podŭkapŭ (Chac, II, 281; Conev 84), var. prin intermediul rus. podkapok. – Der. potcapier, s. m. (producător și vînzător) de potcapuri).

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.

potcap, potcapuri s. n. 1. Acoperământ pentru cap de formă cilindrică fără boruri, purtat de preoți și călugări. 2. (Reg.) Rugăciune sau text din evanghelie citite de preot în timp ce mortul este dus la groapă. – Din sl. podŭkapŭ.