potcáp n., pl.¹ e, urĭ (vsl. podukapŭ și podukapokŭ, d. podŭ, dedesupt, și kapa, glugă; rus. podkápok, bonetă a țărancelor. V. capot). Un fel de acoperemînt al capuluĭ. E de formă cilindrică, puțin maĭ larg sus, lipsit de marginile pe care le are pălăria și-l poartă preuțiĭ ortodocșĭ. (Azĭ e înlocuit pin pălărie orĭ căcĭulă și se poartă numaĭ la solemnitățĭ. Călugăriĭ îl poartă mereŭ). Potcopu călugăruluĭ, o plantă erbacee din familia compuselor (leóntodon hispidus). – În est și potcápic, vechĭ -ápoc, n., pl. e. V. cuculion și comănac.^[1]