POEM, poeme, s. n. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter eroic, filosofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem în proză = specie a prozei literare aparținând genului liric, cultivată din a doua jumătate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatică în versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mică piesă muzicală instrumentală, vocală sau vocal-simfonică de construcție liberă, cu caracter liric sau liric-narativ. ◊ Poem simfonic = lucrare amplă pentru orchestră, având de obicei un conținut programatic. [Var.: poemă s. f.] – Din ngr. póiima, fr. poème, lat. poema. modificată

poem sn [At: ST. LEX. 231^r/27 / V: ~ă (Pl: ~e, înv, ~i) sf, (înv) pâimă sf, piimă sf / Pl: ~e / E: fr poème, ger Poem] 1 (Urmat de determinări indicând felul) Specie a poeziei epice de întindere relativ mare, alcătuită dintr-o suită de episoade care tratează subiecte cu caracter eroic, filosofic, mitologic, istoric etc. Si: (înv) poemat. 2 (Pgn) Poezie. 3 (Îs) ~ în proză Specie a prozei literare, aparținând genului liric, cultivată din a doua jumătate a sec. XIX. 4 (Îs) ~ dramatic Scriere dramatică în versuri, având un pronunțat caracter poetic, liric. 5 Mică compoziție muzicală instrumentală vocală sau vocal-simfonică, de construcție liberă, cu caracter liric sau liric-vocativ. 6 (Îs) ~ simfonic Lucrare amplă pentru orchestră, de formă liberă, având, de obicei, un conținut programatic.

POEM, poeme, s. n. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de întindere relativ mare, cu caracter eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem în proză = specie a prozei literare aparținând genului liric, cultivată din a doua jumătate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatică în versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mică piesă muzicală instrumentală, vocală sau vocal-simfonică de construcție liberă, cu caracter liric sau liric-narativ. ◊ Poem simfonic = lucrare amplă pentru orchestră, având de obicei un conținut programatic. [Var.: poemă s. f.] – Din ngr. póiima, fr. poème, lat. poema.

POEM, poeme, s. n. 1. Operă literară în versuri tratînd de obicei un subiect istoric sau legendar. Cunoștea poemul, fiindcă era unul din puținii care-l cetise. C. PETRESCU, C. V. 250. Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi, Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi, Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane, Sînt cîntați în cafenele și fac zgomot în saloane. EMINESCU, O. I 137. Poem simfonic v. simfonic. ♦ Poezie. Mă-aplec cu-nfiorare și sfială Deasupra cărții tale cu poeme, Și versul tău începe să mă cheme Spre tine și spre țara ta natală. D. BOTEZ, F. S. 53. 2. Operă literară în proză, caracterizată prin ritmuri poetice. (în forma poemă) Delavrancea este, în literatura noastră, creatorul poemei în proză. VIANU, A. P. 173. – Variantă: poemă (ANGHEL-IOSIF, C. M. II 12) s. f.

POEM s.n. 1. Creație epică în versuri de proporții mari, în care se povestesc fapte mărețe săvîrșite de personaje însuflețite de sentimente nobile. 2. Operă literară în proză, care are ritm de poezie. 3. Lucrare instrumentală de construcție liberă, de obicei cu caracter liric sau narativ. ♦ Poem simfonic = piesă simfonică pentru orchestră, avînd la bază un text literar. [Pron. po-em, var. poemă s.f. / cf. fr. poème, lat. poema, gr. poiema < poein – a face].

POEM s. n. 1. poezie epică de proporții ample, în care se povestesc fapte mărețe săvârșite de personaje însuflețite de sentimente nobile. ♦ ~ în proză = operă literară în proză, care are ritm de poezie. 2. piesă muzicală instrumentală de construcție liberă, cu caracter liric sau narativ. ♦ ~ simfonic = lucrare orchestrală amplă în formă liberă sau de sonată, rondo etc., cu un conținut programatic. (< fr. poème, lat. poema, gr. poiema)

POEM ~e n. 1) Creație literară de proporții mari, de obicei în versuri, cu caracter epic, având conținut bogat în evenimente. ◊ ~ în proză creație literară în proză caracterizată prin lirism, ritm și limbaj metaforic. 2) Compoziție muzicală cu caracter lirico-narativ. ◊ ~ simfonic compoziție muzicală de proporții mari pentru orchestră, cu bază literară. /<fr. poeme, lat. poema

poem n. V. poemă (AL.).

pâimă sf vz poem

piimă sf vz poem

poemă sf vz poem

POEMĂ s.f. v. poem.

film-poem s. n. Film cu calități de poem ◊ „Film-poem asupra generației revoluționare de după război.” Mag. 16 VIII 67 p. 5. ◊ „Cineclubul televiziunii franceze a programat [...] straniul film-poem «Testamentul lui Orfeu» realizat în 1960 și considerat de critici drept un adevărat testament al artistului.” Cont. 2 XI 73 p. 10; v. și Cinema 4/74 p. 9, R.l. 27 XII 77 p. 2 (din film + poem; cf. fr. film-poème; DMN 1969)

reportaj-poem s. n. Reportaj cu calități de poem ◊ „Marile reportaje-poeme [ale lui Geo Bogza]” Cont. 18 IX 64 p. 3; v. și reportaj-interviu (din reportaj + poem)

poemă f. operă în versuri: poemă epică, dramatică, lirică.

*poémă f., pl. e (lat. poéma, poématis, d. vgr. povema, care vine d. poiéo, fac). Operă în versurĭ, maĭ ales de oarecare întindere: poemele luĭ Omer fură adunate din ordinu luĭ Pisistrate. – Și poém, n., pl. tot e, ceĭa ce nu e recomandabil.

poem s. n., pl. poeme

poem s. n., pl. poeme

poem s. n., pl. poeme

poem

poemă, -me.

POEM s. (LIT.) 1. (înv.) poemat. 2. poem epic v. epopee.

POEM s. (LIT.) (înv.) poemat.

poem, lucrare muzicală instrumentală cu caracter poetic (reverie, piesă lirică sau poveste muzicală) de construcție liberă. Termenul este împrumutat din literatură tocmai datorită apropierii în ceea ce privește conținutul ideatic. Construcția p. este de obicei liberă (dar există și p. în formă de lied*). Ex. de p. mai amplu: P. pentru vioară și orchestră de Ernest Chausson; p. simfonic, gen de bază al muzicii cu program*; lucrare simf. de cele mai multe ori monopartită (v. formă), de structură liberă, cu caracter liric, narativ sau dramatic, conținând uneori teme-portret în care se recunosc personaje sau stări sufletești. Pretextul literar al unui p. s. poate fi declarat (printr-un program scris de autor însuși), indicat prin titlu sau doar sugerat. Un caz aparte îl constituie povestea muzicală (ex. Petrică și lupul de Serghei Prokofiev). Gen cultivat cu precădere de compozitorii romantici și ai școlilor naționale, p. s. s-a inspirat din domeniul istoriei, literaturii și mitologiei. Creatori celebri de p. s. au fost: Liszt, Smetana, Richard Strauss.

POEM (< fr. poème < lat. poema < gr. poiima; cf. poiein, a crea, a face) Specie a poeziei epice, narațiune în versuri mai dezvoltată decît balada, cuprinzînd o suită de episoade, cu personaje mai multe, însuflețite de sentimente nobile și cu o intrigă mai complicată. Poemul apare în cultura antică, de-a lungul vremurilor, variind prin introducerea unor elemente lirice sau dramatice, prin folosirea chiar a prozei care ia locul versului. După conținutul lui, el poate fi: eroic, (Aprodul Purice de G. Negruzzi); istoric (Dumbrava Roșie de V. Alecsandri); didactic (Lart poéique a lui Boileau, Georgicele de Vergilius etc.). În literatura contemporană, poemul versificat cunoaște o largă răspîndire, mai ales în creația poeților din țările socialiste și în aceea a scriitorilor progresiști din celelalte țări (Poemul lui Octombrie și În gura mare de Vladimir Maiakovski; Să se trezească pădurarul de Pablo Neruda; În frunte comuniștii de Mihai Beniuc etc.). Spre deosebire de poemul epic versificat, poemul în proză – compunere autonomă a prozei lirice – deși lipsit de alcătuirea versificată, are un caracter mai mult liric, prezentînd unele însușiri proprii poeziei: subiectivitate, exprimare metaforică etc. (Cîntarea României de Al. Russo). Caracteristicile speciei sînt: lirismul, cadența, construcția poematică, limbajul metaforic, plasticitatea, muzicalitatea etc. Orice poem în proză sugerează o stare difuză de poezie într-un spațiu restrîns. Poemul în proză nu a luat naștere din influența poeziei asupra prozei, cum s-ar părea la prima vedere, ci prin desprinderea din proza obișnuită, încărcîndu-se însă cu o mare forță sugestivă în exprimarea stărilor emoționale, subiective. Apariția poemului în proză a fost îndelung pregătită. Spre sfîrșitul secolului al XlX-lea, el devine unica specie reprezentativă a prozei poetice, cultivată îndeosebi de poeții simboliști (Baudelaire, Rimbaud, Mallarme ș.a.). În literatura noastră, după manifestările de proză poetică ale generației de la 1848, cînd apare cea mai de seamă operă de acest gen, Cîntarea României de Al. Russo – o amplă construcție poematică – poemul în proză a fost ilustrat de Al. Macedonski, Șt. Petică, D. Angliei, Tudor Arghezi ș.a. Eroii unor astfel de poeme, fie că sînt personalități istorice, fie că sînt oameni noi din zilele noastre, întruchipează ideile înaintate ale veacului, lupta pentru pace și libertate, precum și munca devotată pentru construirea societății noi. Ca o extindere a poemului epic, în literatura noastră se mai cunosc creații lirice, cu construcție largă de poem (Cîntare omului și 1907 de T. Arghezi, Surîsul Hiroșimei de Eugen Jebeleanu ș.a.). Conținutul acestor poeme este subiectiv, liric, însă modalitatea de exprimare este epică, similară cu a poemului, de unde și denumirea de construcții poematice.

poemă, lucrare simfonică cu caracter solemn, omagial, sau evocator, de construcție liberă (ex. Poema română de Enescu).