simfonic, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / V: (rar) sinf~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr symphonique, it simfonico] 1-3 a (D. creații muzicale) Care aparține simfoniei (1-3). 4-6 a (D. creații muzicale) Privitor la simfonie (1-3). 7-9 a (D. creații muzicale) Care are însușirile simfoniei (1-3). 10-11 a (D. orchestre, instrumentiști etc.) Care execută simfonii (2-3). 12-13 a (D. orchestre, repertorii, spectacole muzicale) Care are în program simfonii (2-3). 14 sn (Mpl) Concert de muzică simfonică (1). 15 sn (Mpl) Creație simfonică (1). 16 a (Fig) Care produce efecte sonore, vizuale etc., melodioase, agreabile, amintind de o simfonie (1) Si: armonios, plăcut. 17 av În mod armonios și agreabil, amintind de o simfonie (1).

SIMFONIC, -Ă, simfonici, -e, adj. Care ține de simfonie; cu însușirile simfoniei. Postul de radio transmite o excelentă muzică simfonică. STANCU, U.R.S.S. 153. ◊ Fig. Prin valuri spumegoase ce-n giuru-i se alină, Cîntînd o melodie simfonică, marină, Ajunge Lia grabnic la insula dorită. ALECSANDRI, P. III 317. ◊ (Adverbial) O introducere muzicală... ar trebui să expună simfonic toate ideile din piesă. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 499, 4/2. (Fig.) E trist!... pe masă arde o candelă albastră și viforul, simfonic, îmi cîntă la fereastră. DEMETRESCU, O. 57.

SIMFONIC, -Ă adj. 1. De simfonie; care are însușirile simfoniei. ◊ Poem simfonic = compoziție instrumentală avînd un program cu caracter narativ, liric sau dramatic. 2. Armonios, plăcut (ca o simfonie). [< fr. symphonique].

SIMFONIC, -Ă adj. 1. care aparține simfoniei; cu însușiri de simfonie; o poem ~ (și s. n.) = compoziție instrumentală având un conținut cu caracter narativ, liric sau dramatic. 2. (fig.) armonios, melodios. (< fr. symphonique)

SIMFONIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de simfonie; propriu simfoniei. ◊ Orchestră ~că orchestră care execută simfonii. 2) fig. Care este simetric și echilibrat (ca o simfonie); armonios. /<fr. symphonique, it. simfonico

sinfonic, ~ă a vz simfonic

vocal-simfonic, -ă adj. (muz.) Care se cântă cu vocea și cu orchestra simfonică ◊ „Compozitorul a făurit un limbaj care a încorporat stilului vocal-simfonic elementele cântecului de masă până la fuziunea deplină.” I.B. 10 V 61 p. 3 (din vocal + simfonic)

*sinfónic, -ă adj. (d. sinfonie. V. caco- și eŭ-fonic). Relativ la sinfonie, de sinfonie: concert sinfonic. Adv. cu sinfonie.

simfonic adj. m., pl. simfonici; f. simfonică, pl. simfonice

simfonic adj. m., pl. simfonici; f. simfonică, pl. simfonice

simfonic adj. m., pl. simfonici; f. sg. simfonică, pl. simfonice

SIMFONIC adj. v. armonios, melodic, melodios, muzical, sonor, unduios.

simfonic adj. v. ARMONIOS. MELODIC. MELODIOS. MUZICAL. SONOR. UNDUIOS.

tablou simfonic v. programatică, muzică.