POEM (< fr. poème < lat. poema < gr. poiima; cf. poiein, a crea, a face) Specie a poeziei epice, narațiune în versuri mai dezvoltată decît balada, cuprinzînd o suită de episoade, cu personaje mai multe, însuflețite de sentimente nobile și cu o intrigă mai complicată. Poemul apare în cultura antică, de-a lungul vremurilor, variind prin introducerea unor elemente lirice sau dramatice, prin folosirea chiar a prozei care ia locul versului. După conținutul lui, el poate fi: eroic, (Aprodul Purice de G. Negruzzi); istoric (Dumbrava Roșie de V. Alecsandri); didactic (Lart poéique a lui Boileau, Georgicele de Vergilius etc.). În literatura contemporană, poemul versificat cunoaște o largă răspîndire, mai ales în creația poeților din țările socialiste și în aceea a scriitorilor progresiști din celelalte țări (Poemul lui Octombrie și În gura mare de Vladimir Maiakovski; Să se trezească pădurarul de Pablo Neruda; În frunte comuniștii de Mihai Beniuc etc.). Spre deosebire de poemul epic versificat, poemul în proză – compunere autonomă a prozei lirice – deși lipsit de alcătuirea versificată, are un caracter mai mult liric, prezentînd unele însușiri proprii poeziei: subiectivitate, exprimare metaforică etc. (Cîntarea României de Al. Russo). Caracteristicile speciei sînt: lirismul, cadența, construcția poematică, limbajul metaforic, plasticitatea, muzicalitatea etc. Orice poem în proză sugerează o stare difuză de poezie într-un spațiu restrîns. Poemul în proză nu a luat naștere din influența poeziei asupra prozei, cum s-ar părea la prima vedere, ci prin desprinderea din proza obișnuită, încărcîndu-se însă cu o mare forță sugestivă în exprimarea stărilor emoționale, subiective. Apariția poemului în proză a fost îndelung pregătită. Spre sfîrșitul secolului al XlX-lea, el devine unica specie reprezentativă a prozei poetice, cultivată îndeosebi de poeții simboliști (Baudelaire, Rimbaud, Mallarme ș.a.). În literatura noastră, după manifestările de proză poetică ale generației de la 1848, cînd apare cea mai de seamă operă de acest gen, Cîntarea României de Al. Russo – o amplă construcție poematică – poemul în proză a fost ilustrat de Al. Macedonski, Șt. Petică, D. Angliei, Tudor Arghezi ș.a. Eroii unor astfel de poeme, fie că sînt personalități istorice, fie că sînt oameni noi din zilele noastre, întruchipează ideile înaintate ale veacului, lupta pentru pace și libertate, precum și munca devotată pentru construirea societății noi. Ca o extindere a poemului epic, în literatura noastră se mai cunosc creații lirice, cu construcție largă de poem (Cîntare omului și 1907 de T. Arghezi, Surîsul Hiroșimei de Eugen Jebeleanu ș.a.). Conținutul acestor poeme este subiectiv, liric, însă modalitatea de exprimare este epică, similară cu a poemului, de unde și denumirea de construcții poematice.