18 definiții pentru patimă patemă patină


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

patimă sf [At: HERODOT (1645), 204 / V: (înv) ~ină, ~temă / Pl: ~mi, (rar) ~me / E: ngr πάθημα] 1 (Înv) Nenorocire. 2 (Înv) Necaz. 3 Suferință fizică la care este supus cineva Si: caznă, supliciu, tortură. 4 (Pex) Chin moral Si: (înv) pasiune. 5 (Bis; lpl; șîs săptămâna ~milor) Chinuri îndurate de lisus Hristos în săptămâna premergătoare răstignirii Sale Si: supliciu. 6 (Înv) Boală. 7 (Îvr; îs) ~mile mării Rău de mare. 8 Tendință puternică și nestăpânită însoțită de o preocupare exagerată și obsedantă pentru satisfacerea anumitor dorințe Si: pasiune, (fam) boală. 9 Deprindere rea Si: nărav, viciu, (reg) natură. 10 Iubire intensă, excesivă. 11 Plăcere exagerată. 12 Subiectivism. 13 (Îlav) Cu ~ Pătimaș. 14 (Îe) A cădea în ~ma băuturii (sau a alcoolului, a jocului etc.) A bea, a juca jocuri de noroc etc. în mod excesiv. 15-20 (Ccr) Obiect al unei patimi (8-12).

PÁTIMĂ, patimi, s. f. 1. Sentiment puternic și violent care copleșește pe om, întunecându-i adesea dreapta judecată; p. ext. pasiune, iubire excesivă pentru ceva, pornire nestăpânită; suferință morală. ♦ Părtinire, parțialitate; dușmănie, ură. ◊ Loc. adv. Cu patimă = pătimaș. 2. (Înv. și pop.) Suferință fizică, caznă, chin; boală. ♦ (În credința creștină) Patimile Mântuitorului = suferințele îndurate de Isus Hristos. Săptămâna Patimilor = săptămâna dinainte de Paști; Săptămâna Mare. [Var.: pátemă s. f.] – Din ngr. páthima.

PÁTIMĂ, patimi, s. f. 1. Sentiment puternic și violent care copleșește pe om, întunecându-i adesea dreapta judecată; p. ext. pasiune, iubire excesivă pentru ceva, pornire nestăpânită; suferință morală. ♦ Părtinire, parțialitate; dușmănie, ură. ◊ Loc. adv. Cu patimă = pătimaș. 2. (Înv. și pop.) Suferință fizică, caznă, chin; boală. ♦ (În credința creștină) Patimile Mântuitorului = suferințele îndurate de Isus Cristos. Săptămâna patimilor = săptămâna dinainte de Paști; săptămâna mare. [Var.: pátemă s. f.] – Din ngr. páthima.

PÁTIMĂ, patimi, s. f. 1. Sentiment puternic și violent care copleșește pe om, întuneeîndu-i adesea dreapta judecată (v. pasiune); p. ext. iubire excesivă, pornire nestăpînită (îndeosebi spre ceva rău, v. nărav, viciu); suferință morală. Alungă patimile mele, Pe veci strigarea lor o frînge Și de durerea altor inimi Învață-mă, stăpîne-a plînge. GOGA, P. 6. Din toate chestiile cîte s-au discutat de la glorioasele evenimente din 11 iunie încoa, cea mai grea, cea mai delicată și totdeodată aceea care a iscat mai multe patimi în țară este fără îndoială chestia d-a face pe țăran proprietar. BĂLCESCU, O. I 233. ◊ Fig. Vînturile patimilor rătăcesc și ele, aleargă de ici-colo. ANGHEL, PR. 123. ♦ Părtinire, parțialitate; ură. Noi fără patimă vom arăta ceea ce am văzut cu ochii noștri. BĂLCESCU, O. II 236. 2. (Învechit) Suferință fizică, caznă, chin. Se adunase împrejurul lui Ivan tot satul, ca să vadă de patima dracilor. CREANGĂ, P. 306. ◊ (În credința creștină) Patimile Mîntuitorului = suferințele îndurate de Iisus Hristos. Săptămîna patimilor = săptămîna mare. V. mare. De ce nu vă astîmpărați în mănăstire și să vă căutați de suflet, măcar în săptămîna patimilor? CREANGĂ, P. 110. ♦ Boală. Sărmană copilă, Ce patimă grea! M-apuc-o milă Cînd privesc la ea. ALECSANDRI, T. I 209. De bucurie că s-au învrednicit a-și videa pe bietul fiu, putea să cadă în vreo patimă. DRĂGHICI, R. 310. – Variantă: patémă (EMINESCU, O. I 218) s. f.

PÁTIMĂ ~e f. 1) Sentiment de afecțiune puternică și durabilă (pentru cineva sau ceva); pasiune; dragoste. 2) Obișnuință anormală nedirijată de voință și de rațiune; viciu. A avea ~a beției. 3) înv. Suferință fizică la care este supus cineva; caznă. ◊ Săptămâna ~ilor săptămâna dinaintea Paștilor; Săptămâna Mare. [G.-D. patimii] /<ngr. páthima

patimă f. 1. suferință, în special cele îndurate de Isus: săptămâna patimilor, cea dinaintea Paștilor; 2. pasiune, mai ales de un caracter violent și dezordonat: patima jocului, patima beției; 3. părtinire: vorbește cu patimă; 4. boală: patimă de ficat. [Gr. mod.].

pátimă f., pl. ĭ și (rar) e (ngr. páthima, d. vgr. pásho [aor. épathon], sufer. V. pătimesc, pățesc, patos). Suferință, maĭ ales vorbind de a luĭ Iisus Hristos: săptămîna patimilor (cele șapte zile în ainte de Paște). Pasiune, ĭubire excesivă: a ĭubi cu patimă, patima bețiiĭ. Pasiune, ură: a judeca cu patimă. Rar. Boală: patimă de picĭoare.

PÁTEMĂ s. f. v. patimă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pátimă s. f., g.-d. art. pátimii; pl. pátimi

pátimă s. f., g.-d. art. pátimii; pl. pátimi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PÁTIMĂ s. 1. v. entuziasm. 2. v. pasiune. 3. nărav, pasiune, viciu, (fam.) boală. (A dat în ~ jocului de cărți.) 4. iubire, pasiune. (~ de bani.) 5. cusur, dar, defect, meteahnă, nărav, viciu, (pop. și fam.) pârțag, (pop.) învăț, (reg.) madea, natură, nărăvie, parfic, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are ~ beției.) 6. v. părtinire. 7. v. chin. 8. v. tortură.

PÁTIMĂ s. v. afecțiune, belea, boală, bucluc, dandana, încurcătură, maladie, martiraj, martiriu, mucenicie, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, supliciu.

PATIMĂ s. 1. ardoare, avînt, elan, entuziasm, înflăcărare, înfocare, însuflețire, pasiune, pornire, (livr.) fervență, fervoare, patos, (rar) ardență, (Mold.) ahotă, (înv.) porneală, săltare, (fig.) aprindere, căldură, flacără, foc, pojar, suflu, zbor. (~ specifică tinereții.) 2. pasiune, (înv.) împătimire. (O iubește cu ~.) 3. nărav, pasiune, viciu, (fam.) boală. (A dat in ~ jocului de cărți.) 4. iubire, pasiune. (~ de bani.) 5. cusur, dar, defect, meteahnă, nărav, viciu, (pop. și fam.) pîrțag, (pop.) învăț, (reg.) madea, natură, nărăvie, parfie, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are ~ beției.) 6. părtinire, subiectivism, (rar) parțialitate, pasiune, (înv.) părtășie. (Atitudine plină de ~.) 7. chin, durere, încercare, păs, pătimire, suferință, (înv. și pop.) muncă, (pop.) aht, cercare, năpastă, (înv. și reg.) pătimită, scîrbă, (înv.) răbdare, straste, suferire, (fig.) povară. (Ce ~i a avut de îndurat!) 8. calvar, canon, caznă, chin, durere, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură, (înv. și pop.) trudă, (pop.) muncă, (înv.) muncitorie, pasiune, pedeapsă, pedepsitură, rană, schingi, strădanie, strînsoare, trudnicie. (A fost supus la ~i îngrozitoare.)

patimă s. v. AFECȚIUNE. BELEA. BOALĂ. BUCLUC. DANDANA. ÎNCURCĂTURĂ. MALADIE. MARTIRAJ. MARTIRIU. MUCENICIE. NĂPASTĂ. NEAJUNS. NECAZ, NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. PACOSTE. POCINOG. RĂU. SUPĂRARE. SUPLICIU.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pátimă (pátimi), s. f.1. Pasiune, suferință, chin, martiriu. – 2. Maladie, boală. – 3. Pasiune, viciu. – Mr. pathimă. Mgr. πάθημα (Murnu 42; REW 6291). Der. din ngr. nu e posibilă fonetic (Pascu, Beiträge, 11). – Der. pătimaș, adj. (pasionat; bolnav); pătimi, vb. (a suferi); împătimi, vb. refl. (a trezi o pasiune; a se vicia); pătimitor, adj. (înv., pasiv); compătimi, vb., din fr. compatir adaptat la rom. pătimi; compătimitor, adj. (care compătimește).

Intrare: patimă
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • patimă
  • patima
plural
  • patimi
  • patimile
genitiv-dativ singular
  • patimi
  • patimii
plural
  • patimi
  • patimilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • patemă
  • patema
plural
  • patemi
  • patemile
genitiv-dativ singular
  • patemi
  • patemii
plural
  • patemi
  • patemilor
vocativ singular
plural
patină
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.