5 definiții pentru oximoron (pl. -oane)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OXIMORÓN s. n. figură de stil constând în a îmbina două cuvinte în aparență contradictorii, incompatibile, pentru a da expresiei un caracter usturător. (< fr., gr. oxymoron)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oximorón s. n., pl. oximoroáne

oximorón s. n., pl. oximoroáne


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

oximoron (gr. oxys „înțepător”, „picant” și „morós” „prost[ănac]” „năuc”), figură de stil constând în asocierea ingenioasă în aceeași sintagmă, a două cuvinte care exprimă noțiuni contradictorii (A):, „De-mbunătățiri rele cât vrei sântem sătui” (Gr. Alexandrescu) „Când firea mea vorbește în plus și tace-n glas.” (Constanța Buzea)

OXIMORON (< fr. oxymoron < lat. oxymoron ; cf. gr. oxys, mușcătură și moros, nebun) Alăturare a doi termeni contradictorii, alăturare din care rezultă o necruțătoare ironie sau un usturător adevăr. Figură de stil înrudită cu antifraza, ca și cu paradoxul (v.) oximoronul este folosit în poezie pentru exprimarea unor imagini puternice. Ex. „De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui.” (GR. ALEXANDRESCU, Satiră. Duhului meu) El apare adesea și în vorbirea comună (sărăcie lucie).

Intrare: oximoron (pl. -oane)
oximoron (pl. -oane) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oximoron
  • oximoronul
  • oximoronu‑
plural
  • oximoroane
  • oximoroanele
genitiv-dativ singular
  • oximoron
  • oximoronului
plural
  • oximoroane
  • oximoroanelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)