17 definiții pentru ortografie
din care- explicative (9)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- specializate (2)
- enciclopedice (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ORTOGRAFIE, ortografii, s. f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a cuvintelor unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. – Din lat. orthographia.
ortografie sf [At: COSMOGRAFIE, 16v/27 / S și: ortho~ / Pl: ~ii / E: ngr ὀρθογραφία, lat orthographia, ger Orthographie] 1 Sistem de reguli proprii unei limbi, privind scrierea corectă. 2 Aplicare practică a acestor reguli.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ORTOGRAFIE, ortografii, s. f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. – Din lat. orthographia.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ionel_bufu
- acțiuni
ORTOGRAFIE, ortografii, s. f. Sistem de reguli proprii unei limbi, privind scrierea corectă; aplicarea practică a acestor reguli. Nu putea scrie o vorbă fără greșeli de ortografie. C. PETRESCU, S. 109. Copiii romîni vor scăpa de fantasmagoria gramaticilor, ortografiilor etc. ieșite din crierii prea înfierbîntați ai unor pedanți ridicoli. ALECSANDRI, S. 5. Am văzut scriind fiecare cum îi plesnea în cap: fiecare își închipuise o ortografie. NEGRUZZI, S. I 340.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ORTOGRAFIE s.f. Totalitatea regulilor proprii unei limbi prin care se stabilește scrierea corectă a cuvintelor; aplicarea acestor reguli. [< lat. orthographia, cf. gr. orthographia < orthos – drept, grapheia – a scrie].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ORTOGRAFIE s. f. ansamblu de reguli proprii unei limbi privind scrierea corectă; aplicarea practică a acestor reguli. (< lat., gr. orthographia, fr. orthographie)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ORTOGRAFIE ~i f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a cuvintelor dintr-o limbă. [G.-D. ortografiei] /<lat. orthographia
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ortografie f. arta și modul de a scrie corect vorbele unei limbi.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*ortografíe f. (vgr. orthographia, d. orthós, drept, și grápho, scriŭ. V. grafie). Modu de a scrie cuvintele corect.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
ortografie (desp. -to-gra-) s. f., art. ortografia, g.-d. art. ortografiei; pl. ortografii, art. ortografiile (desp. -fi-i-)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
ortografie (-o-gra-) s. f., art. ortografia, g.-d. art. ortografiei; pl. ortografii, art. ortografiile
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ortografie s. f. (sil. -gra-) → grafie
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
ORTOGRAFIE s. (LINGV.) scriere, (înv.) scriptură. (Despre ~ limbii române.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ORTOGRAFIE s. scriere, (înv.) scriptură. (Despre ~ limbii române.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
ORTOGRAFIE s. f. (< lat. orthographia, cf. gr. orthographia < orthos „drept” + graphein „a scrie”): 1. sistem de semne grafice convenționale care se folosesc în scrierea corectă a cuvintelor, a expresiilor și a locuțiunilor dintr-o limbă. Sunt considerate semne ortografice în limba română: liniuța de unire (cratima) și apostroful (v. și semn). 2. parte a gramaticii care studiază scrierea corectă a cuvintelor, a expresiilor și a locuțiunilor dintr-o limbă, după anumite reguli. ◊ ~ etimologică: o. în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe etimologia lor. O. etimologică au limbile franceză, irlandeză, engleză și tibetană. În aceste limbi scrierea cuvintelor se deosebește profund de pronunțarea lor. Astfel: fr. temps („timp”) este pronunțat „tã”, doigt („deget”) pronunțat „dŭa”, oiseau („pasăre”) pronunțat „ŭazo”, eau („apă”) pronunțat „o”; engl. all right („foarte bine”) pronunțat „olrait”, enough („destul”) pronunțat „inaf”, chalk („cretă”) pronunțat „čok” etc. În general, se reproduc nu formele actuale ale cuvintelor, ci formele lor din limba de origine, mai vechi, faze intermediare din dezvoltarea acestora sau chiar forme false. ◊ ~ fonetică: o. în care principiile scrierii cuvintelor se bazează pe felul cum acestea se pronunță. Limba italiană și limba română au, în general, o o. fonetică. Din 1860, data la care alfabetul latin a luat locul celui chirilic, sistemul ortografic al limbii române s-a schimbat de mai multe ori (1881, 1904, 1932, 1953, 1965 și 1993), modificările survenite reflectând lupta dintre reprezentanții celor două curente (etimologic și fonetic) în stabilirea acestuia, cu câștig de cauză când pentru cel fonetic, când pentru cel etimologic (cum este azi). ◊ ~ italienizantă: o. veche românească în care principiile scrierii cuvintelor se bazau pe intenția de apropiere nefirească, forțată, artificială a acestora de formele limbii italiene. Ea a fost inițiată și folosită în limba română de I. Heliade Rădulescu, dar fără sorți de izbândă, deoarece contravenea flagrant legilor de dezvoltare a limbii noastre (Pentru regulile ortografice v. Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație, Ediția a V-a, Academia Română, Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Univers enciclopedic, București, 1995).
- sursa: DTL (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ORTO- „drept, corect, adevărat, normal”. ◊ gr. orthos „drept, corect” > fr. ortho-, germ. id., engl. id., it. orto- > rom. orto-. □ ~amfiboli (v. amfi-, v. -bol), s. m. pl., amfiboli care cristalizează în sistemul rombic; ~cefal (v. -cefal), adj., care are capul drept; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., cutie craniană cu un index vertical între 70° și 75°; ~centru (v. -centru), s. n., punct de întîlnire al segmentelor de dreaptă care reprezintă înălțimile unui triunghi sau ale unui tetraedru; ~ceras (v. -ceras), s. m., moluscă din mările primare, cu cochilie dreaptă și conică; ~clad (v. -clad), adj., cu ramuri drepte; ~cromatic (v. -cromatic), adj., (despre materiale fotosensibile) sensibil la toate radiațiile luminoase, în afară de roșu; ~dactil (v. -dactil), adj., cu degete drepte; ~drom (v. -drom), adj., (despre influxul nervos) care se propagă normal în sens aferent sau eferent; ~epie (v. -epie), s. f., parte a lingvisticii care se ocupă cu studiul pronunției corecte a cuvintelor unei limbi; ~fite (v. -fit), s. f. pl., 1. Plante care prezintă dezvoltare normală. 2. Plante care, în dezvoltarea lor ontogenetică, parcurg toate etapele ciclului evolutiv; ~fonie (v. -fonie1), s. f., pronunție considerată corectă a unui fonem sau a unui grup de foneme; ~forie (v. -forie), s. f., 1. Echilibru muscular normal al ochilor. 2. Paralelism perfect al axelor vizuale; ~fototaxie (v. foto-, v. -taxie), s. f., orientare a organismului vegetal în linie dreaptă sub influența luminii; ~fototrop (v. foto-, v. -trop), adj., a cărui lumină influențează direct plantele; ~geneză (v. -geneză), s. f., serie de variații care, în evoluția organismelor animale și vegetale, se produc în același sens; ~genie (v. -genie1), s. f., control al nașterilor; ~gnat (v. -gnat), adj., (despre un individ) care are profil facial drept; sin. ortognatic[1]; ~gon (v. -gon2), adj., de forma unui unghi drept; ~grafie (v. -grafie), s. f., ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi; ~gramă (v. -gramă), s. f., model de scriere corectă; ~heliotropic (v. helio-, v. -tropic), adj., (despre frunze) care este orientat drept spre sursa de lumină; ~morf (v. -morf), adj., care păstrează nedeformate unghiurile; ~morfie (v. -morfie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul diformităților aparatului locomotor; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare a organelor vegetale avînd plan de simetrie staționară și, de obicei, verticală; ~pedagogie (v. ped/o-1, v. -agogie), s. f., disciplină care studiază și corectează tulburările de ordin pedagogic prezente la unii copii dificili; ~pedie (v. -pedie), s. f., ramură a chirurgiei care se ocupă cu studiul și cu tratamentul bolilor osteoarticulare; ~pnee (v. -pnee), s. f., formă particulară de astm în care bolnavul nu poate respira decît în picioare, în poziție dreaptă; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie1), s. f., disciplină psihoeducativă care se ocupă cu corectarea dezvoltării capacităților intelectuale la copii; ~ptere (v. -pter), s. n. pl., ordin de insecte cu elitre pergamentoase și cu picioare posterioare lungi, adaptate la sărit; ~radioscopie (v. radio-, v. -scopie), s. f., metodă radioscopică de obținere a contururilor unui obiect la dimensiunile sale reale; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., osificare a peretelui osos al urechii, care duce la surditate; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru observarea intersecțiilor de cristal în lumina polarizată; ~scopie (v. -scopie), s. f., însușire a unui sistem optic de a nu produce distorsiuni; ~seismometru (v. seismo-, v. -metru1), s. n., aparat utilizat pentru măsurarea cutremurelor verticale; ~sperm (v. -sperm), adj., 1. adj., (Despre fructe) A cărui sămînță are o poziție dreaptă. 2. adj., Cu endospermul plan pe fața internă a mericarpului; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., sporange prins de filamentul miceliului pe care s-a format; ~static (v. -static), adj., (despre fenomene) care se produce numai în poziție verticală; ~stih (v. -stih), s. n., linie verticală care unește mugurii sau frunzele dispuse unele sub altele în lungul tulpinii; ~tectogeneză (v. tecto-1, v. -geneză), s. f., evoluție geotectonică a unui ortogeosinclinal; ~tip (v. -tip), s. n., genotip cu denumirea lui inițială; ~trop (v. -trop), adj., (despre organe vegetale) care prezintă o creștere verticală; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre corpuri) a cărui suprafață prezintă aceeași strălucire, indiferent de direcțiile de iluminare și de observație; ~tropie (v. -tropie), s. f., caracteristică a unui corp de a fi ortotropic; sin. ortotropism[2].
- sursa: DETS (1987)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
ORTOGRAFÍE (< lat.; ngr.; {s} orto- + graphe „scriere”) s. f. (LINGV.) Ansamblu de scrierea corectă a cuvintelor unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. Există două tipuri principale de o.: fonetică, atunci când scrierea redă pronunțarea limbii literare, și etimologică, atunci când scrierea reflectă aspectul mai vechi al cuvintelor, mult depășit de pronunțare (de ex. în limbile franceză și engleză). Ortografia limbii române este în general fonetică; începând din 1860, când s-a introdus scrierea oficială cu litere latine, au existat numeroase sisteme ortografice, care oglindesc disputele dintre reprezentanții curentului fonetic și al celui etimologic. Actuala o. se bazează, în cea mai mare parte, pe principiul fonetic sau fonematic, a cărui aplicare este limitată uneori de principiile gramaticale sau de principiul etimologic, care impune excepții în scrierea unor cuvinte vechi și a unor neologisme. ♦ Modul în care cineva scrie cuvintele.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
- silabație: or-to-gra-
substantiv feminin (F134) Surse flexiune: DOOM 3 | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
ortografie, ortografiisubstantiv feminin
- 1. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a cuvintelor unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN MDN '00 NODEX DETS
- Nu putea scrie o vorbă fără greșeli de ortografie. C. PETRESCU, S. 109. DLRLC
- Copiii romîni vor scăpa de fantasmagoria gramaticilor, ortografiilor etc. ieșite din crierii prea înfierbîntați ai unor pedanți ridicoli. ALECSANDRI, S. 5. DLRLC
- Am văzut scriind fiecare cum îi plesnea în cap: fiecare își închipuise o ortografie. NEGRUZZI, S. I 340. DLRLC
-
etimologie:
- orthographia DEX '09 MDA2 DEX '98 DN MDN '00 NODEX