SCRIERE, scrieri, s. f. 1. Acțiunea de a scrie și rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice convenționale prin care sunt reprezentate în scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Înv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare în scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris¹ (4). ♦ Operă literară sau științifică. – V. scrie.

scriere sf [At: CARTE TREB. II, 170/17 / V: (înv) scriire, (îvr) scrire / Pl: ~ri / E: scrie] 1 Redare prin anumite semne convenționale a sunetelor, a literelor, a cifrelor, a cuvintelor, a textelor etc. dintr-o limbă Si: (înv) scris¹ (1), (înv) scrisoare (1). 2-3 (Ccr) (Sistem de) semne grafice convenționale prin care sunt redate sunetele, cuvintele, textele etc. unei limbi Si: scris¹ (2-3), (îrg) scrisoare (3-4), (înv) scriptură (1-2). 4 (Înv) Ortografie. 5 Mod (particular) de a caligrafia semnele grafice Si: scris¹ (5). 6 Fel de a scrie (1) al cuiva Si: scris¹ (6), scriitură, scris¹ (1), (îvp) scrisoare (6), (înv) scriptură (9). 7 (Înv) Recrutare (1). 8 Formulare scrisă² (1) Si: redactare, scris¹ (7). 9 (Înv; îs) ~ în scurt Rezumat. 10 (Rar; îs) ~ frumoasă Stilistică (1). 11 Ceea ce este scris² (1) ca rezultat al unei munci de redactare Si: text scris², scris¹ (8), operă¹, (înv) scriitură , scriptură (10), scrisoare (18). 12 Lucrare originală cu caracter literar, științific etc. Si: scris¹ (9), operă¹, (înv) scriitură (3), scriptură (11), scrisoare (19). 13 (Spc) Carte (16). 14 (Pex; lpl) Totalitate a textelor scrise² (și tipărite) ale unui autor, ale unui curent (literar), ale unui popor etc. Si: scris¹ (11), operă¹, (înv) scriitură, scriptură (21), scrisoare (20). 15 (Înv; șîs ~ împrejur) Descriere (1).

SCRIERE, scrieri, s. f. 1. Acțiunea de a scrie și rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice convenționale prin care sunt reprezentate în scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Înv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare în scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris¹ (4). ♦ Operă literară sau științifică. – V. scrie.

SCRIERE, scrieri, s. f. Acțiunea de a scrie și rezultatul ei. 1. Reprezentarea sunetelor șl a cuvintelor dintr-o limbă cu ajutorul semnelor grafice; scris. Nu știu, zău, dacă din cele patru clase primare îi mai rămăsese altăceva decît știința scrierii și a cetirii. GANE, N. III 181. Am avut cinste a înfățoșa d-voastre prohorisirile ucenicilor mei în istorie, cetire, scriere, aritmetică. NEGRUZZI, S. I 5. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; scris. V. caligrafie. Scriere citeață. 2. Fel de a scrie, sistem de semne grafice. Scriere rondă. Scriere ideografică. ♦ (Învechit) Ortografie. (Cu pronunțare regională) Între moldoveni, colaboratorii «Romîniei literare» sînt singuri ce nu au impus romînilor nici gramatica, nici altă scriire după iscodirile închipuirei lor. RUSSO, S. 79. 3. Text scris. Dau aci ca specimen cîteva scrieri și epistole colective și private care mi s-au dat la 1854 de Dumitrache Florescu. GHICA, A. 673. 4. Exprimare în scris, compunere, redactare a unui text. Compunerile sale originale... caracterizează pe omul care știe arta scrierii. BOLINTINEANU, O. 358. ♦ Operă literară sau științifică; compoziție, articol. Pe-atuncea vremea era înapoiată... De scrieri, sărăcia era neasemănată... Aveam un Odobescu – n-aveam pe cei de azi. MACEDONSKI, O. I 49. De-a pururi, pretutindeni, în ungherul unor crieri Și-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri! EMINESCU, O. I 134. [Filimon] a îmbogățit literatura romînă cu două scrieri de un adevărat merit. GHICA, S. A. 80.

SCRIERE ~i f. 1) v. A SCRIE. 2) Sistem de semne grafice. ~ pictografică. 3) Mod de redare a semnelor grafice. ~ cursivă. 4) Creație spirituală fixată pe hârtie ~ literară. ~ științifică. [Sil. scri-e-] /v. a scrie

scriere f. 1. arta de a reprezenta cuvântul prin semne convenite; 2. acțiunea de a scrie; 3. operă literară sau științifică.

scríere f. Acțiunea de a scrie, de a face litere: scrierea și citirea. Felu de a scrie, de a face literele: aceste elev are o scriere frumoasă. Carte, operă literară saŭ științifică: autor al multor scrierĭ.

scriire sf vz scriere

scrire sf vz scriere

scriere s. f., g.-d. art. scrierii; (feluri; texte) pl. scrieri

scriere s. f., g.-d. art. scrierii; (feluri, texte) pl. scrieri

scriere s. f., g.-d. art. scrierii; (feluri, texte) pl. scrieri

scriere

SCRIERE s. 1. (înv.) scrisoare. (~ literelor alfabetului.) 2. (înv.) scriptură, scrisoare. (Vorbire și ~.) 3. v. caligrafiere. 4. (înv.) scrisoare. (~ au luat-o de la romani.) 5. v. creare. 6. v. lucrare. 7. v. carte. 8. scriere dramatică v. piesă. 9. (înv. și pop.) slovă. (Descifra cu greutate ~ chirilică.) 10. scris, (rar) scriitură, (înv. și pop.) scrisoare, slovă, (înv.) scriptură. (Avea o ~ frumoasă.) 11. grafie, scris, (rar) scriitură. (I-a recunoscut ~.) 12. ortografie, (înv.) scriptură. (Despre ~ limbii române.)

SCRIERE s. v. descriere, expunere, încorporare, înfățișare, înrolare, prezentare, recrutare, redare, zugrăvire.

scriere s. v. DESCRIERE. EXPUNERE. ÎNCORPORARE. ÎNFĂȚIȘARE. ÎNROLARE. PREZENTARE. RECRUTARE. REDARE. ZUGRĂVIRE.

SCRIERE s. 1. (înv.) scrisoare. (~ literelor alfabetului.) 2. (înv.) scriptură, scrisoare. (Vorbire și ~.) 3. caligrafiere. (Era talentat la ~ literelor gotice.) 4. (înv.) scrisoare. (~ au luat-o de la romani.) 5. alcătuire, compunere, creare, elaborare, întocmire, realizare, redactare, scris, (înv.) izvodire, redacție, redijare. (~ unei opere literare.) 6. lucrare, operă, text, (livr.) op, (înv. și pop.) scriptură, (înv.) scriitură, scrisoare, uvraj. (A prezentat ~ la tipografie.) 7. carte, lucrare, operă, tipăritură, tom, volum, (livr.) op. (O ~ voluminoasă.) 8. (LIT.) scriere dramatică = piesă, lucrare dramatică, operă dramatică. 9. (înv. și pop.) slovă. (Descifra cu greutate ~ chirilică.) 10. scris, (rar) scriitură, (înv. și pop.) scrisoare, slovă, (înv.) scriptură. (Avea o ~ frumoasă.) 11. grafie, scris, (rar) scriitură. (I-a recunoscut ~.) 12. ortografie, (înv.) scriptură. (Despre ~ limbii române.)

SCRIERE ÎN SCURT s. v. prescurtare, rezumat.

scriere în scurt s. v. PRESCURTARE. REZUMAT.

SCRIERE. Subst. Scriere, scris, scriitură (fam.); grafie; ortografie. Scriere, scris, notare, însemnare, consemnare; scriere frumoasă, caligrafie; mîzgălire, mîzgălitură, mîzgăleală. Scriere de mînă; scriere de tipar. Scriere pictografică, pictografie; scriere ideografică, ideografie; ideogramă; scriere cuneiformă; scriere hieroglifică; scriere runică; scriere alfabetică. Transcriere, transcripție, copiere, copiat. Tipărire, imprimare, multiplicare; dactilografiere, dactilografiat; stenografiere. Literă; semn; caracter. Alfabet. Text, scriere, notă, notiță (dim.), adnotare; stenogramă. Scriitor, scriitoraș (dim.), scrib, copist, conțopist (azi depr.), grefier; pisar (înv.), grămătic (înv.), logofăt (înv.), calemgiu (înv.); caligraf; dactilograf, dactilografă; stenodactilograf, stenodactilografă; stenograf, stenografă. Scriptomanie (depr.). Scriptoman (rar, depr.). Grafologie. Grafolog. Adj. Scris, scriptic, însemnat, adnotat; imprimat; dactilografit. Grafic; ortografic; caligrafic; indescifrabil. Alfabetic; pictografic; hieroglific; cuneiform; runic; ideografic. Vb. A scrie, a nota, a însemna, a adnota, a consemna, a așterne pe hîrtie, a caligrafia; a mîzgăli; a ortografia; a copia, a transcrie; a stenografia; a stenodactilografia; a dactilografia, a bate la mașină. A tipări, a imprima, a multiplica. Adv. În scris. V. autor, carte, document, literatură, scrisoare, semn.

SCRIERE s. f. (< scrie, cf. lat. scribere): 1. sistem de semne grafice convenționale, prin care sunt reprezentate în scris obiecte, fenomene, întâmplări, cuvintele, silabele sau sunetele unei limbi. Există 350 de feluri de scriere. ◊ ~ pictografică: s. sub forma unor desene – pictograme, ce reprezentau grafic obiecte, fenomene sau întâmplări. Ea constituie prima fază a s. la toate popoarele lumii, prima încercare de a transmite grafic o cantitate de informații (v. și pictogramă). ◊ ~ ideografică: s. cu ajutorul unor simboluri denumite ideograme: notare a ideilor prin semne care reprezintă obiectele puse în relație. Ea constituie a doua fază în dezvoltarea s. Există trei feluri de s. ideografică distincte: s. hieroglifică, s. cuneiformă și s. chineză. ◊ ~ hieroglifică: s. cu ideograme pictate sau gravate, apărută în antichitatea egipteană pe la anul 3000 î.e.n. Dispunea de 3000 de hieroglife. Din ea s-au dezvoltat s. hieratică și s. demotică. ◊ ~ hieratică: s. hieroglifică apărută în mileniul al III-lea î.e.n. în Egiptul antic și folosită în documentele comerciale. ◊ ~ demotică: s. hieroglifică cursivă egipteană, simplificată mult și având aspect stenografic, apărută în secolul al VIII-lea î.e.n. ◊ ~ cuneiformă: s. ideografică, cu ideograme de forma unor cuie, imprimate în lut, folosită de popoarele mesopotamiene (sumerieni, akkadieni, babilonieni, asirieni, alamiți etc.). ◊ ~ chineză: s. ideografică folosită de chinezi încă din anul 3000 î.e.n. Dispune de 5.000 de ideograme. ◊ ~ runică: s. a vechilor popoare germanice, cu semne – rune – derivate dintr-un alfabet italic de nord, folosită inițial ca s. religioasă secretă. Inscripții runice s-au găsit în țările scandinave și pe una din piesele Tezaurului de la Pietroasa din țara noastră. 2. text scris. S. este un cod de comunicare de gradul al II-lea (în raport cu limbajul, care este un cod de comunicare de gradul I). ◊ ~ fonetică: ortografie fonetică (v.); s. bazată pe folosirea unui sistem de semne, care reprezintă aspectul sonor al cuvintelor dintr-o limbă. A fost folosită pentru prima dată de fenicieni – inventatorii alfabetului – în jurul anului 800 î.e.n. Din ea au apărut ulterior celelalte sisteme de s. alfabetică literală (care notează fonemele): ebraică, arabă, indiană, greacă, sanscrită, latină, gotică, chirilică etc. și sistemul de s. silabică (care notează silabele), folosit de japonezi. S. fonetică literală și silabică reprezintă a treia fază și ultima în dezvoltarea s. popoarelor. S. chirilică introdusă în limba română din secolul al XVI-lea (și înlocuită cu s. latină la 1860) avea 43 de litere și foarte multe semne diacritice. Ea a fost ulterior simplificată de Ienăchiță Văcărescu în gramatica sa (la 33 de litere) și de I. Heliade Rădulescu, tot în gramatică (la 28 și apoi la 27 de litere). ◊ ~ alfabetică: s. literală, bazată pe un alfabet care redă sunetele de bază ale unei limbi. ◊ ~ gotică: s. cu caractere colțuroase, apărute în Apusul Europei în evul mediu. ◊ ~ etimologică: ortografie etimologică (v. ortografie). ◊ ~ caligrafică: s. concepută ca preocupare artistică, bazată pe decorațiuni cu frontispicii, cu inițiale ornamentale și cu miniaturi. Este specifică manuscriselor medievale grecești, siriene, georgiene, armene, franceze, italiene, cehe etc. Pentru limba română se poate da ca exemplu s. caligrafică cu litere chirilice (slavone), realizată în principalele mănăstiri din Moldova și din Țara Românească în evul mediu (Putna, Neamț, Tismana, Căldărușani etc.). ◊ ~ dictando: s. obișnuită, pe caiete liniate cu linii paralele orizontale, realizată după dictare. ◊ ~ curentă: s. ușoară, curgătoare, fluentă, rapidă. ◊ ~ cursivă: s. care imită scrisul de mână; s. aplecată spre dreapta. 3. exprimare în scris; compunere, redactare a unui text. ◊ ~ corectă: s. fără greșeli, fără defecte, conformă cu normele lingvistice (ortografice, de punctuație și de redactare). ◊ ~ greșită: s. care nu e conformă cu normele lingvistice (ortografice, de punctuație și de redactare). ◊ ~ lizibilă (descifrabilă): s. care se poate citi și înțelege ușor; s. limpede, deslușită. ◊ ~ ilizibilă (indescifrabilă): s. care nu se poate citi și înțelege ușor; s. neclară, nedeslușită. ◊ ~ incoerentă: s. fără șir, lipsită de legătură logică între cuvinte și între propoziții. ◊ ~ emfatică: s. nenaturală, prețioasă, umflată, bombastică.