OBOSEALĂ s. f. Stare de slăbiciune generală provocată de un efort, excesiv, fizic sau intelectual; osteneală. cf. lb, polizu, lm. Oboseala, slăbiciunea, toate relele ci sînt Într-un mod fatal legate de o mină de pâmînt; ...Mult mai mult îi vor atrage decît tot ce ai găndit. eminescu, o. i, 136. Drumețul se așează jos lîngă babă în bătaia lunii și răsuflă adînc de oboseală. caragiale, o, ii, 245; cf. ddrf, șăineanu, barcianu, alexi, w., bianu, d. s. O oboseală copleșitoare îi cuprinse tot trupul. bujor, s. 83. Mai mult decît oboseala îl supăra și aproape îl jignea atitudinea țăranilor. rebreanu, r. ii, 84. Eram sfîrșit de oboseală, nu mai puteam; îmi dădeam sufletul. sadoveanu, o. ii, 68. Ceea ce reduce în general, tensiunea nervoasă către deprimare e oboseala. ralea, s. t. ii, 65. Din pricina oboselii și a trudei, fața fetișcanei avea o frumusețe neasemuită. stancu, r. a. iii, 219. Apa rece o mai înviorase puțin, îi mai alungase oboseala și urîtul. v. rom. august 1954, 63. Frînți de oboseală, oamenii s-au desfăcut din jurul focului unul cîte unul. galan, z. r. 384. Uită de oboseli și de necazuri, ca și cum ar fi ieșit întinerit dintr-o baie. vornic, p. 191. ♦ p. anal. (Tehn.) Scădere a rezistenței unui material supus la solicitări periodice. cf. dl, dm, der. ♦ p. anal. (Agron.) Scădere a productivității solului. cf. ltr. – pl.: oboseli. – Obosi + suf. -eală.