12 definiții pentru oțărâre oțerire


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî.

OȚĂRẤRE, oțărâri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oțărî; oțăreală (1). [Var.: oțeríre s. f.] – V. oțărî.

oțărâre sf [At: ASACHI, S. L. II, 53 / V: (reg) ~rire, oțerire / Pl: ~ri / E: oțărî] (Îvp) 1 Mânie. 2 Răstire. 3 Revoltă. 4 Scârbă. 5 înfiorare. 6 Spaimă.

OȚERÍRE s. f. v. oțărâre.

OȚERÍRE s. f. v. oțărâre.

OȚĂRÎ́RE s. f. Faptul de a(se) oțărî; supărare mare, mînie, furie; indignare. Fată hăi! vină-ncoace! strigă el cu oțărîre, holbîndu-se la dînsa. SADOVEANU, Z. C. 149. – Variantă: oțeríre (NEGRUZZI, S. I 7) s. f

OȚERÍRE s. f. v. oțărîre.

oțărî́re f. Acțiunea de a te oțărî, înfiorare din cauza dezgustuluĭ saŭ groazeĭ. Îndîrjire.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

oțărấre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărấrii; pl. oțărấri

oțărâre s. f., g.-d. art. oțărârii; pl. oțărâri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OȚĂRÂRE s. v. furie, groază, indignare, încrâncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, înspăimântare, înverșunare, mânie, oroare, revoltare, revoltă, scandalizare, spaimă, teroare.

oțărîre s. v. FURIE. GROAZĂ. INDIGNARE. ÎNCRÎNCENARE. ÎNFIORARE. ÎNFRICOȘARE. ÎNGROZIRE. ÎNSPĂIMÎNTARE. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE. OROARE. REVOLTARE. REVOLTĂ. SCANDALIZARE. SPAIMĂ. TEROARE.

Intrare: oțărâre
oțărâre substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțărâre
  • oțărârea
plural
  • oțărâri
  • oțărârile
genitiv-dativ singular
  • oțărâri
  • oțărârii
plural
  • oțărâri
  • oțărârilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțerire
  • oțerirea
plural
  • oțeriri
  • oțeririle
genitiv-dativ singular
  • oțeriri
  • oțeririi
plural
  • oțeriri
  • oțeririlor
vocativ singular
plural

oțărâre oțerire

etimologie:

  • vezi oțărî
    surse: DEX '98 DEX '09