MARAMĂ, MAHRAMĂ, NĂFRAMĂ (pl. -me, mărămi) sf. 1 🎩 Fășie lungă de pînză, lată de 40-50 cm., țesută din bumbac sau borangic, cu marginile împodobite cu flori brodate în diferite colori; se poartă pe cap de țărancele măritate care-și înconjoară fața cu ea de mai multe ori sau o prind în păr și o lasă să atîrne pe spate pînă peste șale (🖼 3055): femeile, cu marame albe pe cap, acoperite pînă peste gură (D.-ZAMF.); să se lege cu mahramă ochii voștri (PRV.-MB.); o năframă cusută frumos cu flori de mătasă (CRG.) ¶ 2 🎩 Basma, broboadă: îi zise... să înalțe o prajină și în vîrful ei să puie o mahramă roșie! (ISP.); să anini o năframă pe o prajină (SB.) ¶ 3 Văl: zări o femeie zăcînd înfășurată într’o lungă maramă de zăbranic negru (ODOB.) ¶ 4 F poet. Acoperemînt: Copacii somnoroși ne chiamă, S’acopere iubirea noastră Sub parfumata lor maramă (VLAH.) [tc. m a h r a m a].