NOTIFICA vb. I. tranz. 1. (Folosit și absol.) A aduce la cunoștință, a înștiința, a anunța (în mod oficial). Am onoare de a notifica... că ambasadorul s-ar fi denumit (a. 1848). ap. ghica, a. 164. Îndată după moartea mamei sale, Iosif notifica și Ungariei succesiunea sa la tron. BARiȚiu, p. a. i, 465. Au notificat în 17 guvernului. gm (1854), 4032/39, cf. pontbriant, d., antonescu, d., DDRF. Cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decît după ce a notificat debitorelui cesiunea. hamangiU, c. c. 354. Împăratul... notifică... anularea concordatului. sbiera, f. s. 215. Avem onoarea a notifica că... pentru... primirea acțiilor... au fost rugate institutele Albina, Victoria. f (1906), 35. Stratonica îi aduse personal lapte. – Are să vină și maica stareță îndată! notifică ea. călinescu, s. 846. ◊ refl. pas. Tractatul... ni se notifică la 4 august. maiorescu, d. ii, 183. 2. (Învechit) A nota¹ (1). Să mai notificăm aici numai pasagiul următor. hasdeu, i. v. 250. 3. (Învechit) A nota¹ (2). Timpul însă ne-a lipsit spre a vorbi mai pe larg despre acest fapt... și mai bine decît a-l notifica în treacăt... am preferit a aștepta. odobescu, s. i, 465. – prez. ind.: notific. – Din lat. notificare, fr. notifier.