NEMEȘ, -Ă, nemeși, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Denumire dată în Moldova, în Evul Mediu, stăpânilor de pământ fără titluri nobiliare. 2. Denumire dată în Transilvania, în Evul Mediu, nobililor mici și mijlocii; p. ext. denumire dată membrilor clasei stăpânitoare. – Din magh. nemes.

nemeș¹ sm [At: H XI, 401 / A: nct / Pl: ? / E: ns cf nemeș²] (Reg) Pește nedefinit mai îndeaproape.

nemeș², ~ă [At: CORESI, L. 290/17 / Pl: ~i, ~e / V: (îrg) ~miș, neamiș, (înv) nea~, nimăș / E: mg nemes] 1 sm Nobil maghiar, de obicei mic sau mijlociu. 2 sm (Pex) Persoană care aparținea unei categorii sociale de stăpâni de pământ fără titluri nobiliare. 3 sm (Pgn) Boier. 4 smp Nobilime (maghiară) de obicei mică sau mijlocie. 5 sm (Îrg; îc) ~-birău Primar nobil. 6-10 a Care făcea parte din rândul nemeșilor² (1-4). 11-14 a Care aparținea nemeșilor² (1-4). 15 a (Pex) De familie boierească. 16 a De neam mare. 17 a (Îvr; îs) Piatră ~ă Piatră prețioasă. 18 a (Olt) De dimensiuni potrivite. 19 a (Olt; pex) Frumos. 20 smp (Mun) Papuci.

nemeș¹ sm [At: H XI, 401 / A: nct / Pl: ? / E: ns cf nemeș²] (Reg) Pește nedefinit mai îndeaproape.

NEMEȘ, NEMEȘĂ (pl. -șe) adj. și sm. f. Nobil(ă), de neam, în spec. nobil ungur: Toți nemeși să chiamă Care nici dare plătesc nici vamă (BD.-DEL.) [ung.].

NEMEȘ, -Ă, nemeși, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) 1. Denumire dată în Moldova, în evul mediu, stăpânilor de pământ fără titluri nobiliare. 2. Denumire dată în Transilvania, în evul mediu, nobililor mici și mijlocii; p. ext. denumire dată membrilor clasei stăpânitoare. – Din magh. nemes.

NEMEȘ, -Ă, nemeși, -e, s. m. și f. Nobil din clasa stăpînitoare a Transilvaniei medievale; p. ext. nobil de rang mic. Nemeșii s-au strîns la sfat; Șoaptă, spaimă li-i cuvîntul. BENIUC, V. 105. Multe oase și pînă în ziua de azi se tăvălesc acolo în cîmpii Rigăi, de nemeșii ungurești ce au pierit la acel război. BĂLCESCU, O. I 45. [Caii] cu stava i-am mînat De la nemeșul bogat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ◊ (Adjectival) Ș-au luat cu vitejie Multe suflete-n robie Și maghiari nemeși o mie! ALECSANDRI, P. I 26. – Variantă: nemiș, -ă s. m. și f.

nemeș a. 1. de neam, nobil: maghiari nemeși o mie AL. ║ m. (și azi în Tr.) nobil ungur: toți grofii și nemeșii din Sibiu OD. dela nemeșul bogat POP. [Ung. NEMES].

némeș, -ă s. (ung. nemeș. V. neam). Nobil unguresc. – Și némiș (Ur.).

neameș, ~ă sm, a vz nemeș²

neamiș, ~ă sm, a vz nemeș²

nemiș, ~ă sm, a vz nemeș²

nimăș, ~ă sm, a vz nemeș² corectat(ă)

†NEMIȘ 👉 NEMEȘ.

NEMIȘ, -Ă s. m. și f. v. nemeș.

némiș V. nemeș.

nemeș s. m., pl. nemeși

nemeș s. m., pl. nemeși

nemeș s. m., pl. nemeși

NEMEȘ s. magnat. (Un ~ maghiar.)

NEMEȘ s. magnat. (Un ~ maghiar.)

nemeș², nemeșă, adj., s.m. (înv.) 1. (adj.) care făcea parte din rândul nemeșilor, care aparținea nemeșilor; de famile boierească, de neam mare, nobil. 2. (adj.) de dimensiuni potrivite; frumos. 3. (s.m.) nobil maghiar (mic sau mijlociu); stăpân de pământ mult, fără titluri nobiliare; boier. 4. (s.m. la pl. art.) nobilime maghiară mică și mijlocie. 5. (s.m. pl.; reg.) papuci.

nemeș¹ s.m. (reg.) nume de pește.

némeș, nemeși, (nemiș), s.m. (reg.) 1. (în Trans., în Evul Mediu) Nobil. 2. (în Maram.) Țăran cu rang de noblețe: „Această carte, anume Antolido, cu tieltuiala lui Bărci Timoc, nemiș din sat...” (Bârlea, 1909: 105). ■ „Sub raport social, maramureșenii se împart în două categorii distincte: țăranul de jos și nemeșul. Această distincție nu e însă de natură economică, ci morală, de noblețe familială: sunt familii de rând, cu averi; aceasta însă nu le dă și dreptul de a fi și nemeși, nobile”. Nemeșul este țăranul (și urmașii lui) care a fost onorat cu diferite titluri de noblețe din partea conducătorilor imperiului austro-ungar (Papahagi, 1925: 86-87). Astfel de titluri de noblețe se primeau, de regulă, în urma unor acte de vitejie în confruntări militare: „(Nemeșii) o tăiat pădurea pă tătari. Acia n-o plătit impozit la stat multă vreme” (Ștețco, 1990; referitor la evenimentele din 1717, când maramureșenii conduși de Lupu Șandru au nimicit armata tătarilor, în Strâmtura Cheia, de sub Prislop). 3. Nemeș-birău = primar nobil: „Înainte de 1848, biraiele se alegeau numai dintre nobili, pentru aceea aveau titulatura de nemeș” (Bud, 1908). ■ (top.) Ulița Nemeșilor, în Odești (zona Codru): „aici ședeau nemeșii, adică oamenii liberi, cu stare” (Odobescu, 1973). ■ (onom.) Nemeș, nume de familie frecvent în zona Cosău. – Din magh. nemes „nobil” (Șăineanu, DER, MDA).

nemeș, nemeși, (nemiș), s.m. – (reg.) 1. Denumire dată în Transilvania, în Evul Mediu, nobililor mici și mijlocii. În Maramureș, „țăran cu rang de noblețe” (Dăncuș, 1986): „Sub raport social, maramureșenii se împart în două categorii distincte: țăranul de jos și nemeșul. Această distincție nu e însă de natură economică, ci morală, de noblețe familială: sunt familii de rând, cu averi; aceasta însă nu le dă și dreptul de a fi și nemeși, nobile”. Nemeșul este țăranul (și urmașii lui) care a fost onorat cu diferite titluri de noblețe din partea conducătorilor imperiului austro-ungar (Papahagi, 1925: 86-87). Astfel de titluri de noblețe se primeau, de regulă, în urma unor acte de vitejie în confruntări militare. Nemeșii „o tăiat pădurea pă tătari. Acia n-o plătit impozit la stat multă vreme” (Ștețco, 1990 – referitor la evenimentele din 1717, când maramureșenii conduși de Lupu Șandru au nimicit armata tătarilor în Strâmtura Cheia, de sub Prislop). 2. Nemeș-birău = primar nobil: „Înainte de 1848, biraiele se alegeau numai dintre nobili, pentru aceea aveau titulatura de nemeș” (Bud, 1908). (Atestat 1404). ♦ (top.) Ulița nemeșilor, în Odești – „aici ședeau nemeșii, adică oamenii liberi, cu stare” (Odobescu, 1973). ♦ (onom.) Nemeș, Nemes, nume de familie frecvent în zona Cosău (1.604 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. nemes „nobil” (Șăineanu, Scriban; DER, DEX, MDA).

nemeș, -i, (nemiș), s.m. – 1. Denumire dată în Transilvania, în Evul Mediu, nobililor mici și mijlocii. În Maramureș, „țăran cu rang de noblețe” (Dăncuș 1986): „Sub raport social, maramureșenii se împart în două categorii distincte: țăranul de jos și nemeșul. Această distincție nu e însă de natură economică, ci morală, de noblețe familială: sunt familii de rând, cu averi; aceasta însă nu le dă și dreptul de a fi și nemeși, nobile”. Nemeșul este țăranul (și urmașii lui) care a fost onorat cu diferite titluri de noblețe din partea conducătorilor imperiului austro-ungar (Papahagi 1925: 86-87). Astfel de titluri de noblețe se primeau, de regulă, în urma unor acte de vitejie în confruntări militare. Nemeșii „o tăiat pădurea pă tătari. Acia n-o plătit impozit la stat multă vreme” (Ștețco, 1990 – referitor la evenimentele din 1717, când maramureșul conduși de Lupu Șandru au nimicit armata tătarilor în Strâmtura Cheia de sub Prislop). 2. Nemeș-birău = primar nobil: „Înainte de 1848, biraiele se alegeau numai dintre nobili, pentru aceea aveau titulatura de nemeș” (Bud 1908). Ulița nemeșilor, în Odești-Codru – „aici ședeau nemeșii, adică oamenii liberi, cu stare” (Odobescu 1973). – Din magh. nemes.

NEMEȘ¹ subst. (Regional) Numele unui pește nedefinit mai de aproape (Scăieni-Ploiești). h XI 401. – Accentul necunoscut. – pl.:? – Etimologia necunoscută. cf. nemeș² (3).

NEMEȘ², -Ă s. m., adj. 1. s. m. Nobil maghiar, de obicei mic sau mijlociu; p. ext. persoană care aparținea unei categorii sociale de stăpîni de pămînt fără titluri nobiliare; p. gener. boier. Să grăiți acelui neamiș mare... ca să slobodzească pre feciorii noștri ce avem ocolea (a. 1593-1597). ROSETTI, b. 50. Nici craiul are voie să piiarză pre vreun nemișu, fără numai de-l va dovedi de viclenie. URECHE, L. 126. Iară mainte decît aceaste tîmplări, neamișii de Ardeal să rupsease de la Racoții. m. COSTIN, O. 177. Tu, Iafet, ocărmuiește și apără pre acești doi ca un împărat și neameș. N. Costin, LET. I, 47/25, cf. II, 85/21. I-au dat robi tătarilor, sumă mare de neameși și toate oștile (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 317/30. Duca Vodă au trimis pe un nemiș din ținutul Hotinului, anume Gligorie Cornescul, ce era foarte meșter de scrisori. NECULCE, L. 41, cf. CANTEMIR, HR. 473. Mihai Vodă încă făcu sfat cu toți boiarii și cu nemișii Ardealului, ANON. CANTAC., CM I, 135, cf. 132. Pe acest zapis a fost făcut acest neamiș hrisovul lui Alion Vodă (a. 1732). IORGA, S. D. XII, 222. Nesuferit și neplăcut lucru era acesta domnilor și neamișilor aceii țări. MUSTE, în MAG. IST. III, 85/5, cf. 11/21. Preoților și celor de bun neam, neamișilor,... pace de la Domnul (a. 1762). IORGA, S. D. XII, 290. Nemeși unguri din Ungaria de sus. VĂCĂRESCUL, IST. 266. La tărgu Sibiului știu că vor veni și din nemeș și din popi nemțești și din alții (a. 1795). IORGA, S. D. VIII, 30. Cei ce s-au prins, mai toți era nobili sau nemeși sau olătași. ȘINCAI, HR. III, 201/34, cf. 59/7. Au poroncit și însuși nemeșilor secui (a. 1804). URICARIUL, IV, 95/27. Beșcherec era din Ardeal de acasă Și nemeș, precum ne mărturisește. BUDAI-DELEANU, T. v. 30, cf. 46, id. Ț. 363. Săteanul (iobagiul) nu se sparie de neameș. ȚICHINDEAL, f. 15/20. Dieta decise iute ca să iasă 2 554 nemeși călăreți, BARITIU, P. a. I, 552, cf. II, 264. O companie de nemeși maghiari, avînd în fruntea lor pe cornițele Em. Andrasy. ODOBESCU, S. III, 150, cf. DDRF, GHEȚIE, R. m., BARCIANU, ALEXI, W. Din mijlocul acestor mici nemeși s-a ridicat și o personalitate literară. IORGA, L. R. 75, cf. id. L. II, 158. Nemeșii s-au strîns la sfat. BENIUC, v. 105. Iartă, Doamne, pe Corbea... C-o da bir ca birnicii, Găleata ca nemeșii, Bănetul ca vameșii, TEODORESCU, P. P. 519. Lumea, țeara-mi strigă hoț, C-am furat eu caii toți, Dar eu, zău, nu i-am furat, Fărcu stava i-am minat De la nemeșul bogat, JARNÎK-BÎRSEANU, d. 291, cf. DENSUIANU, Ț. H. 42. Apoi a nemiș n-o fost slobod să meargă în odoru, adică-n gredină. ARH. FOLK. I, 180, cf. VI, 298, ANT. LIT. POP. I, 272. ♦ (La pl. art.) Nobilime (maghiară), de obicei mică și mijlocie. Și nemeșii cărei le zicu șleahtă, nu așa de crai ascultă, cum de leage, carele le-au făcut ei. URECHE, L. 112. Iar nimășii și ceealaltă țară să sfătuiră să omoare pre Bator Gabor (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 245/6. Iar românii, despuiați de orice drepturi, deveniră robi-iobagi ai nobilimii ungurești, ai nemeșilor. ODOBESCU, S. III, 518. ♦ Compus: (învechit și regional) nemeș-birău = primar (nobil). Au dat la popa 1 mirță dă oves, la nemișu-bireu 16 potori (a. 1774). IORGA, S. D. XII, 267. Rodnic Acsenie au plătit la nemiș-birao (a. 1781). id. ib. 262, cf. 238. Domnule nemeș-birău, Nu ținea pe mîndra rău, Pentru că o iubesc eu! BUD, P. P. 51, cf. 80. 2. adj. Care făcea parte din rîndul nemeșilor² (1), care aparținea nemeșilor^2; p. ext. de familie boierească, de neam mare. Se duceau la unguri sau la Ieși, și luînd de acolo oameni, fie nemeși sau proști, șleahtici ori mojici..., îi înjugau și arau. NEGRUZZI, S. I, 246, cf. ALECSANDRI, P. I, 26. Voi vi-s oamiń ńemiș și tătuș musai să vă scot d’in rai. ALEXICI, L. P. 239. ◊ fig. Nemeșul și preveleghiatul oraș Dobra (a. 1815). IORGA, S. D. XIII, 90. ♦ (Învechit, rar; în sintagma) Piatră nemeșă = piatră prețioasă. Aur, argint, pietri neamișe. CORESI, L. 290/17. 3. adj. (Prin Olt.) De dimensiuni potrivite, nici prea mare, nici prea mic; p. ext. frumos. cf. CIAUȘANU, v. 182. Oală nemeșă. id. ib., cf. ARH. OLT. XXI, 271. 4. s. m. pl. (Prin vestul Munt.) Papuci. cf. TOMESCU, GL. – pl.: nemeși, -e. – Și: (învechit și regional) nemiș, -ă, neamiș, -ă, (învechit) neameș, -ă, nimăș, -ă s. m., adj. – Din magh. nemeș.