NEMEȘ², -Ă s. m., adj. 1. s. m. Nobil maghiar, de obicei mic sau mijlociu; p. ext. persoană care aparținea unei categorii sociale de stăpîni de pămînt fără titluri nobiliare; p. gener. boier. Să grăiți acelui neamiș mare... ca să slobodzească pre feciorii noștri ce avem ocolea (a. 1593-1597). ROSETTI, b. 50. Nici craiul are voie să piiarză pre vreun nemișu, fără numai de-l va dovedi de viclenie. URECHE, L. 126. Iară mainte decît aceaste tîmplări, neamișii de Ardeal să rupsease de la Racoții. m. COSTIN, O. 177. Tu, Iafet, ocărmuiește și apără pre acești doi ca un împărat și neameș. N. Costin, LET. I, 47/25, cf. II, 85/21. I-au dat robi tătarilor, sumă mare de neameși și toate oștile (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 317/30. Duca Vodă au trimis pe un nemiș din ținutul Hotinului, anume Gligorie Cornescul, ce era foarte meșter de scrisori. NECULCE, L. 41, cf. CANTEMIR, HR. 473. Mihai Vodă încă făcu sfat cu toți boiarii și cu nemișii Ardealului, ANON. CANTAC., CM I, 135, cf. 132. Pe acest zapis a fost făcut acest neamiș hrisovul lui Alion Vodă (a. 1732). IORGA, S. D. XII, 222. Nesuferit și neplăcut lucru era acesta domnilor și neamișilor aceii țări. MUSTE, în MAG. IST. III, 85/5, cf. 11/21. Preoților și celor de bun neam, neamișilor,... pace de la Domnul (a. 1762). IORGA, S. D. XII, 290. Nemeși unguri din Ungaria de sus. VĂCĂRESCUL, IST. 266. La tărgu Sibiului știu că vor veni și din nemeș și din popi nemțești și din alții (a. 1795). IORGA, S. D. VIII, 30. Cei ce s-au prins, mai toți era nobili sau nemeși sau olătași. ȘINCAI, HR. III, 201/34, cf. 59/7. Au poroncit și însuși nemeșilor secui (a. 1804). URICARIUL, IV, 95/27. Beșcherec era din Ardeal de acasă Și nemeș, precum ne mărturisește. BUDAI-DELEANU, T. v. 30, cf. 46, id. Ț. 363. Săteanul (iobagiul) nu se sparie de neameș. ȚICHINDEAL, f. 15/20. Dieta decise iute ca să iasă 2 554 nemeși călăreți, BARITIU, P. a. I, 552, cf. II, 264. O companie de nemeși maghiari, avînd în fruntea lor pe cornițele Em. Andrasy. ODOBESCU, S. III, 150, cf. DDRF, GHEȚIE, R. m., BARCIANU, ALEXI, W. Din mijlocul acestor mici nemeși s-a ridicat și o personalitate literară. IORGA, L. R. 75, cf. id. L. II, 158. Nemeșii s-au strîns la sfat. BENIUC, v. 105. Iartă, Doamne, pe Corbea... C-o da bir ca birnicii, Găleata ca nemeșii, Bănetul ca vameșii, TEODORESCU, P. P. 519. Lumea, țeara-mi strigă hoț, C-am furat eu caii toți, Dar eu, zău, nu i-am furat, Fărcu stava i-am minat De la nemeșul bogat, JARNÎK-BÎRSEANU, d. 291, cf. DENSUIANU, Ț. H. 42. Apoi a nemiș n-o fost slobod să meargă în odoru, adică-n gredină. ARH. FOLK. I, 180, cf. VI, 298, ANT. LIT. POP. I, 272. ♦ (La pl. art.) Nobilime (maghiară), de obicei mică și mijlocie. Și nemeșii cărei le zicu șleahtă, nu așa de crai ascultă, cum de leage, carele le-au făcut ei. URECHE, L. 112. Iar nimășii și ceealaltă țară să sfătuiră să omoare pre Bator Gabor (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 245/6. Iar românii, despuiați de orice drepturi, deveniră robi-iobagi ai nobilimii ungurești, ai nemeșilor. ODOBESCU, S. III, 518. ♦ Compus: (învechit și regional) nemeș-birău = primar (nobil). Au dat la popa 1 mirță dă oves, la nemișu-bireu 16 potori (a. 1774). IORGA, S. D. XII, 267. Rodnic Acsenie au plătit la nemiș-birao (a. 1781). id. ib. 262, cf. 238. Domnule nemeș-birău, Nu ținea pe mîndra rău, Pentru că o iubesc eu! BUD, P. P. 51, cf. 80. 2. adj. Care făcea parte din rîndul nemeșilor² (1), care aparținea nemeșilor^2; p. ext. de familie boierească, de neam mare. Se duceau la unguri sau la Ieși, și luînd de acolo oameni, fie nemeși sau proști, șleahtici ori mojici..., îi înjugau și arau. NEGRUZZI, S. I, 246, cf. ALECSANDRI, P. I, 26. Voi vi-s oamiń ńemiș și tătuș musai să vă scot d’in rai. ALEXICI, L. P. 239. ◊ fig. Nemeșul și preveleghiatul oraș Dobra (a. 1815). IORGA, S. D. XIII, 90. ♦ (Învechit, rar; în sintagma) Piatră nemeșă = piatră prețioasă. Aur, argint, pietri neamișe. CORESI, L. 290/17. 3. adj. (Prin Olt.) De dimensiuni potrivite, nici prea mare, nici prea mic; p. ext. frumos. cf. CIAUȘANU, v. 182. Oală nemeșă. id. ib., cf. ARH. OLT. XXI, 271. 4. s. m. pl. (Prin vestul Munt.) Papuci. cf. TOMESCU, GL. – pl.: nemeși, -e. – Și: (învechit și regional) nemiș, -ă, neamiș, -ă, (învechit) neameș, -ă, nimăș, -ă s. m., adj. – Din magh. nemeș.